Vânzarea băuturilor energizante în școli și către minori este interzisă – proiect de lege adoptat de Parlament

Foto: © 32755854 © Dimakp | Dreamstime.com

Proiectul de lege pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului de băuturi energizante de către populaţie, prin care se interzice consumul de astfel de băuturi de către minori, a fost adoptat, marţi, de plenul Camerei Deputaţilor, cu 238 de voturi “pentru”, unul “împotrivă” şi 12 abţineri, conform Agerpres.

Proiectul de lege reglementează interzicerea comercializării băuturilor energizante care conţin combinaţii variate de carbohidraţi vitamine, minerale, cu două sau mai multe substanţe precum cafeină, taurină, carnitină, guarana, glucuronolactona şi alţi compuşi cu efect de stimulare a sistemului nervos central în incinta unei instituţii de învăţământ, a unei instituţii de sănătate ori destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane defavorizate.

Potrivit unui amendament adoptat de plen, constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, conform legii penale, să fie considerate infracţiuni, comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit, inclusiv prin automate comerciale, a băuturilor energizante către minori de către unităţile autorizate să le comercializeze.

Amenzi de până la 30.000 de lei pentru pentru firme

Proiectul introduce amenzi pentru operatorii economici care încalcă aceste prevederi de până la 30.000 de lei, în funcţie de gravitatea faptei. În cazul repetării contravenţiilor prevăzute de proiect, se dispune, de asemenea, măsura suspendării activităţii localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile.

Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect, potrivit sursei citate.

Foto: © 32755854 © Dimakp | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version