Verificarea de plagiat a tezelor după ’89 și sancționarea favorurilor sexuale cerute studentelor – printre condițiile anunțate de Daniel Funeriu, pentru a-l susține pe Marian Preda în alegerile la funcția de rector al Universității din Bucureşti

Daniel Funeriu

Daniel Funeriu / Foto: Facebook.com

“O mulțime de oameni îmi sugerează/mă roagă/mă somează să îl sprijin pe Marian Preda în turul doi al alegerilor pentru a deveni rectorul Universității din Bucureşti”, scrie fostul ministru al Educației Daniel Funeriu. Acesta anunță că îl va susține “necondiționat” pe Marian Preda, numai dacă se angajează public să înceapă verificarea de plagiat a tuturor tezelor după ’89, să interzică cumularea funcțiilor politice și a celor de conducere a universității, să elimine profesorii care tranzacționează notele, admiterea la facultate sau promovarea de întreținerea de relații sexuale.

“O mulțime de oameni îmi sugerează/mă roagă/mă somează să îl sprijin pe Marian Preda în turul doi al alegerilor pentru a deveni rectorul Universității din Bucureşti pentru că, altminteri zic ei, ajunge rector ‘un XXX, omul lui Voiculescu’ (în locul lui XXX puneți ce descriere urâtă vreţi, nu e vreun viciu pe care ‘lumea’ să nu îl fi atribuit contracandidatului)”, scrie Daniel Funeriu, pe pagina sa de Facebook.

Fostul ministru spune că, “pentru a-i da susținerea mea, însă, Marian Preda trebuie să ne arate că a înțeles un lucru esențial: a conduce Universitatea din Bucureşti azi, în plin cataclism educațional, înseamnă a conduce refondarea morală a universităților din România”, și enunță cele 10 măsuri pe care le consideră obligatorii pentru viitorul mandat de rector al Universității din București.

Textul integral al lui Dan Funeriu, publicat pe pagina sa de Facebook:

“O mulțime de oameni îmi sugerează/mă roagă/mă somează să îl sprijin pe Marian Preda în turul doi al alegerilor pentru a deveni rectorul Universității din Bucureşti pentru că, altminteri zic ei, ajunge rector ‘un XXX, omul lui Voiculescu’ (în locul lui XXX puneți ce descriere urâtă vreţi, nu e vreun viciu pe care ‘lumea’ să nu îl fi atribuit contracandidatului).

Ei bine nu o fac încă, chiar dacă îl cunosc foarte bine pe Marian Preda, și ştiu şi ce poate şi ce nu poate. Şi da, la prima dezbatere între candidați Preda a fost mult mai bun. Da, în ‘marțea neagră’ a justiției din 2013 a fost unul dintre foarte puținii alături de Elenina Nicuț, Radu Borza, Sebastian Lazaroiu, mine și încă vreo 10, care am scandat în fața guvernului.

Pentru a-i da susținerea mea, însă, Marian Preda trebuie să ne arate că a înțeles un lucru esențial: a conduce Universitatea din Bucureşti azi, în plin cataclism educațional, înseamnă a conduce refondarea morală a universităților din România: prima suferință a universităților din România e mizeria morală, nu materială, iar fără refondare morală a universităților orice altceva e degeaba. Competiția e pentru rector, nu pentru director administrativ!

Aştept, așadar, pentru a-l susține necondiționat, să se angajeze, public și explicit – nu vag sau în limbă de lemn – că în calitate de rector va aplica ‘decalogul universităților’ de mai jos. Dacă va câștiga făcând-o, are o bază de pornire excelentă. Dacă va pierde cu un asemenea program, înseamnă că Universitatea din București a ajuns foarte jos. Și că e o adunătură de găști. Aşa cum îl cunosc pe Marian Preda, am toată încrederea că primele sale cuvinte în dezbaterea din 9 decembrie vor fi:

‘Mă angajez ca din prima zi a mandatului meu să pun în aplicare următorul decalog:

  1. Toleranţă zero la plagiat. Verificăm toate tezele după 89, prioritar ale demnitarilor şi facem publice rezultatele evaluarii. Publicăm online toate tezele susținute după 1989.
  2. Orice membru al universităţii care preia o funcţie politică păstrează numai funcţiile didactice pe o perioadă de 5 ani.
  3. #metoo (comportamente inadecvate față de studente)
  4. Niciun conducător de doctorat cu mai mult de 8 doctoranzi concomitent.
  5. Susținem evaluare exclusiv internaţională a proiectelor de cercetare.
  6. Nu mai incurajăm şi nu mai luăm în considerare publicaţii in jurnale irelevante.
  7. Recrutăm transparent, cu comisii internaționale, și căutăm activ tinerii valoroși cu rezultate recunoscute internațional.
  8. Nu mai dăm note de trecere studenţilor nemerituoși.
  9. Solicităm un CNATDCU, CEMU, CNE, compuse din excelenţă internaţională, minim 60% români activând în străinătate.
  10. Ne retragem din organizațiile naționale care nu impun membrilor acest decalog.’

Momentul e grav. Aceste alegeri nu sunt despre Marian Preda sau Xulescu. Aceste alegeri au devenit, în conștiința colectivă, despre însănătoșire; care nu are nicio șansă fără cele 10 puncte. Nu mai merge cu şmecherii și acrobații, cu jumătăți de măsură sau beții de cuvinte numite “program” pentru a câştiga voturi.

În concluzie, ecuația e simplă:

Oamenii care mai speră că nu e totul pierdut vor să o faci! Pe ei te vei putea baza, nu pe cei care își negociază votul ca la piață!”

Informații de background

Amintim că istoricul Laurențiu Vlad – fost președinte al Institutului de Studii Conservatoare al lui Dan Voiculescu și semnatar al scrisorii de susținere a guvernului Ponta, din 2012 – a obținut pe 4 decembrie 2019  cele mai multe voturi, în alegerile pentru funcția de rector al Universității din București, și a intrat în turul II.

La 11 voturi distanță s-a plasat sociologul Marian Preda, actualul președinte al Senatului universității, fost președinte al Fundației Mișcarea Populară, pe baza căreia s-a construit Partidul Mișcarea Populară al lui Traian Băsescu.

Turul al doilea al alegerilor viitorului rector al Universtății din București se va desfășura pe 11 decembrie 2019.

Rezultatele votului din turul I pentru funcția de Rector sunt următoarele:

În prezent, în funcția de rector al Universității din București este Mircea Dumitru, aflat la finalul celui de-al doilea mandat.

Citește și:

 

Exit mobile version