VIDEO Elevii din online, ignorați de Guvernul Cîțu în entuziasmul redeschiderii. Un clip al relaxării totale de după 15 mai, pus în circulație de premier, promite stadioane pline, concerte explozive, nunți fără mască și distanțare. Plus copii la școală – dar numai cei de primară

Un nou clip motivațional pentru campania de vaccinare împotriva Covid-19, pus în circulație chiar de premierul Florin Cîțu, promite stadioane pline, concerte, evenimente, cârciumi aglomerate și nunți fericite începând cu 15 mai și pe parcursul verii, în procesul de redeschidere care va începe sâmbătă. Și de această dată, elevii care sunt obligați în continuare să facă școala online sunt uitați în mediul online: printre cei cărora li se permite fericirea “deschiderii” în perioada următoare sunt elevii de primară, care merg deja la școală în toate scenariile.

Astfel, clipul prezintă copii de școală primară care zburdă fericiți pe culoare, respectiv o elevă aparent tot de școală primară ascultând ce îi explică profesoara în clasă. Acești copii vin la școală de la începutul lunii mai, de la sfârșitul vacanței ce s-a întins pe tot parcursul lunii martie.

Nu apar deloc, însă, în spot elevii din clasele de gimnaziu și liceu care, cu excepția claselor terminale, trebuie să învețe în continuare online, în localitățile care se află în scenariul galben. Aceștia au fost uitați în acest clip de promovare a vaccinării care susține redeschiderea așa cum au fost trecuți cu vederea și în măsurile extinse de relaxare anunțate joi de președintele Iohannis.

Spotul, care începe cu imagini de la răsărit, cu un neon “Open” de cafenea, cu imaginea unei intersecții care se aglomerează brusc, anunță că, din 15 mai, așa cum a anunțat președintele, “facem primii pași importanți către normalitate”. Motivul: vaccinarea, în condițiile în care ”peste 3.800.000 de români s-au vaccinat”.

Cuvântul “normalitate” se suprapune imaginilor cu elevi de școală primară, singura secvență din spot care surprinde imagini deja comune cu aglomerări de persoane.

Celelalte imagini, cu excepția unora cu oameni solitari făcând jogging sau jucând tenis, prezintă mulțimi fericite, exaltate, animate: concerte, mulțimi, spectacole. De la 1 iunie – stadion plin, de la 1 iulie – concerte rock, de la 1 august – alte evenimente cu mulțimi, oameni care-și dau masca jos afară (lucru posibil, de altfel, din 15 mai), nunți.

Mesajul principal, scris cu majuscule și pulsând la jumătatea clipului: “În curând, pandemia poate fi învinsă. NE VACCINĂM ÎN CONTINUARE!” Urmat de promisiunea vizuală a eliberării din lunile următoare – în economie, divertisment, socializare și consum. Mai puțin în educația rămasă, în bună măsură, online.

Citește și:
România educată la o terasă și-un mic: școala este ultima “remarcă” goală de conținut a președintelui Klaus Iohannis, la finalul a 13 minute de relaxări pentru nunți, petreceri și magazine
BREAKING Nicio relaxare nu se aplică în școli. Iohannis: Noi păstrăm în continuare scenariul verde, galben, roșu
“Toți copiii se întorc la clase”, obiectiv prezidențial depășit de planurile de petreceri și festivaluri de vară ale premierului: redeschiderea rapidă a școlilor pentru toți elevii se stinge subit, în timp ce Cîțu face calcule pentru Untold și NeverSea – Analiză Edupedu.ro
Exit mobile version