VIDEO FOTO | Casa Mühle și-a deschis pentru prima dată porțile pentru public. Clădirea simbol a Timișoarei a fost cumpărată de Universitatea Politehnica. Rectorul Florin Drăgan: Planul este să gândim evenimente, ateliere pentru studenți și elevi, zonă muzeală

Sursa foto: Stefan Both/G4Media.ro

La sfârșitul anului 2025, Universitatea Politehnica Timișoara a achiziționat, cu suma de 2,3 milioane de euro, Casa Mühle, un imobil cu o puternică valoare simbolică și emoțională pentru comunitatea locală. Prin acest demers, UPT și-a propus să ofere orașului un spațiu dedicat educației, culturii și colaborării.

Astăzi, timișorenii au putut vedea cum arată în interior Casa Mühle. Este pentru prima dată când această clădire și-a deschis porțile pentru public. Au fost organizate o lansare de carte și o expoziție documentară dedicată evoluției Casei Mühle, de la moștenirea familiei care i-a dat numele până la revenirea sa în circuitul comunitar și academic al Timișoarei.

„Aveam și o datorie. Știți că Mühle a fost implicat în începuturile Politehnicii, dar este și un simbol pentru comunitate, iar o universitate trebuie să se implice în interesul comunității. A fost mult mai ușor pentru noi, pentru că la politic e mai greu.

Planul este să dăm jos gardul, să facem aici o mică piațetă, să gândim evenimente, vom avea ateliere pentru studenți și elevi, vrem să facem și o zonă muzeală pentru familia Mühle. Vrem să lucrăm și cu Primăria, și cu Consiliul Județean, vrem să atragem fonduri și din alte părți, din mediul privat”, a declarat pentru G4Media rectorul UPT, Florin Drăgan.

Vezi pe G4Media.ro reportajul integral semnat de Ștefan Both

Exit mobile version