VIDEO Niciun caz de elev infectat sau cu simptome, în primele trei zile de școală cu prezență fizică, anunță ministrul Educației

Foto: Captura ME

În cele trei zile de la deschiderea școlilor cu prezență fizică nu a fost înregistrat niciun caz de elev infectat sau cu simptome, a anunțat ministrul Educației într-o declarație după ce a primit doza de rapel la Spitalul Militar Central.

„Suntem în legătură permanentă cu inspectoratele școlare județene, deci în legătură directă cu toate școlile. Până acum nu au apărut nici măcar cazuri în care elevii să fi prezentat simptome, deci cu atât mai puțin cazuri confirmate care să genereze suspendarea activității cu prezență fizică în clasa respectivă”, a declarat Cîmpeanu.

Peste 2,1 milioane de elevi au revenit fizic la școală pe 8 februarie, școlile fiind redeschise după 3 luni de suspendare a cursurilor.

Ministrul Educației a mai anunțat că evaluarea situației epidemiologice din fiecare localitate va fi făcută săptămânal.

„Aceste evaluări vor fi făcute săptămână, raportările din ziua de vineri vor fi luate ca referință pentru rata de infectare, pentru a știi cum se derulează lucrurile în continuare. Deci evaluările sunt făcute cu cadențe săptămânală, excepție fiind localitățile care intră în carantină, caz în care evaluarea nu mai este săptămânală și școala intră, din păcate, în carantină odată cu întreaga localitate, ceea ce cred eu că este firesc”, a spus Cîmpeanu.

Articolul este în curs de actualizare

Foto: Captura ME

Exit mobile version