VIDEO Profesorul va stabili, împreună cu elevii, dacă vor să se întâlnească și sâmbăta pentru ore remediale, sau dacă sunt suficiente o oră-două, în timpul săptămânii, spune ministrul Educației

Foto: captura TVR

Sâmbăta vor veni la școală elevii pentru ore remediale, doar dacă profesorul va stabili împreună cu ei acest lucru, spune ministrul Sorin Cîmpeanu. Acesta a declarat la TVR că elevii vor face orele remediale în plus față de programul Semestrului al II-lea.

“Acțiunile remediale presupun un număr de ore, un număr de ore peste ceea ce se face în programul Semestrului II. Aceste ore vor fi mai multe sau mai puține, în funcție de diagnosticul pe care-l va pune fiecare cadru didactic în funcție de volumul pierderilor. Dacă le va fi suficientă o oră sau două, în timpul săptămânii, de luni până vineri, este minunat. Dacă vor fi 3, asta vor stabili profesorii, împreună cu elevii. Dacă vor stabili că vor să se întâlnească și sâmbăta, pentru ca profesorii să ajute elevii, nu avem de ce să ne opunem, dimpotrivă, dar asta va fi o decizie a profesorului împreună cu elevii”, a declarat Cîmpeanu.

Reamintim că duminică, pe 10 ianuarie, Sorin Cîmpeanu a declarat că orele remediale vor fi plătite cu 500 de lei pe lună pentru fiecare elev.

Oficialul a mai anunțat că toți profesorii vor fi plătiți suplimentar pentru orele remediale și că a identificat deja ca sursă de finanțare 30 de milioane de euro bani europeni ș9 circa 40 de milioane de euro din proiecrul ROSE.

Ministrul educației spune că nu există școală în România unde să nu fie nevoie de ore de educație remedială.

Ministrul a mai spus zilele trecute că “toate școlile vor face ore remediale cu elevii în semestrul II, față în față, după orele de la clasă, iar elevii și profesorii ar putea fi chemați la școală și sâmbăta.

Acțiunile remediale trebuiesc făcute peste programul specific, clasic aferent semestrului II. Deci este clar că trebuie să vină mai multe ore la școală. Mai multe ore la școală pot însemna și și ore pe parcursul zilelor de sâmbătă. Dar vom vedea care este disponibilitatea în funcție de specificul fiecărei școli”, a spus Cîmpeanu săptămâna trecută.

Foto: Captură TVR

Exit mobile version