VIDEO “Școli virtuale, exclusiv online”, în care “să fie angajați profesori cât se poate de reali”, pentru copiii aflați în situații speciale, spune Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației. Propunerea ar fi venit de la părinți – “ne-au dat o idee excepțională”

Sorin Ion / Foto: Facebook.com

A înființa „școli virtuale, exclusiv online, pentru copiii aflați în situații speciale” este „o idee excepțională” de la asociațiile de părinți, spune secretarul de stat din Ministerul Educației, Sorin Ion. Oficialul a vorbit despre acest demers pe 16 martie 2021, la o întâlnire online cu profesorii, organizată de Asociația pentru Educație și Formare ”TopFormalis”, Oradea. Înregistrarea a fost recent publicată pe contul de Youtube al organizației.

Sorin Ion este secretarul de stat din Ministerul Educației responsabil cu învățământul preuniversitar. Acesta a spus că a primit de la asociațiile de părinți ideea de a organiza școli virtuale, la care „să fie angajați profesori cât se poate de reali”.

”Învățământul online, ca alternativă în situații speciale, cu siguranță va rămâne și cu siguranță va fi implementat. Am avut câteva întâlniri cu asociații civice, în principiu de părinți, care ne-au dat o idee excepțională: aceea de a înființa școli virtuale, exclusiv online, pentru copiii aflați în situații speciale.

Să ne imaginăm un copil care este internat pentru trei luni de zile, ce s-ar fi întâmplat cu el acum cinci ani, acum un an sau acum doi ani și ce se va întâmpla cu el de acum încolo? Teoretic, există învățământ la domiciliu sau învățământ chiar la spital, dar subliniez teoretic, pentru că știm cu toții că asta-i puțin utopic să avem un profesor lângă fiecare copil internat în spital.

Am descoperit cu această ocazie că acel copil poate să beneficieze de educație, e drept, nu în modul tradițional și poate nu sută la sută din ceea ce înțelegem noi, profesorii tradiționaliști, prin educație, dar copilul poate fi înscris la o școală virtuală la care, însă, să fie angajați profesori cât se poate de reali. Avantajul este că putem avea o școală în care să avem angajați profesori din orice colț al țării, cei mai buni, dacă se poate, astfel încât în situații excepționale copiii să poată beneficia.

Cam așa văd eu lucrurile cu îmbinarea dintre învățământul tradițional și cel la distanță, ca o alternativă în situații de criză, nu neapărat în situația unei pandemii. E de presupus că vom mai trece, dacă trăim mult, prin astfel de perioade și soluțiile deja le avem în minte.”

Sorin Ion este secretar de stat în Ministerul Educației din 18 octombrie 2020, când a fost numit de fostul premier Ludovic Orban. A fost inspector general al ISJ Dâmbovița timp de 6 ani, profesor de Matematică la Școala Gimnazială ”Mihai Viteazul” din Pucioasa.

Foto: Sorin Ion/Facebook.com

Exit mobile version