VIDEO Timp de 16 săptămâni ar urma să fie plătite suplimentar profesorilor orele de recuperare, spune ministrul Educației: Programul va fi decis de profesori, împreună cu elevii, prin consultarea părinților

Foto: © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com

Orele remediale vor fi plătite suplimentar profesorilor pe durata de 16 săptămâni, spune ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, într-un interviu pentru HotNews.ro. Asta înseamnă aproape toată durata Semestrului II din anul școlar în curs. Cîmpeanu a mai spus că încă nu a propus aceste măsuri în Guvern, dar că în curând va iniția o ordonanță de urgență pentru aprobarea plății orelor de recuperare a materiei pierdute.

Întrebat când vom avea o decizie prin care să fie clar cu câți bani vor fi plătiți suplimentar profesorii care predau ore remediale, Sorin Cîmpeanu a spus „cât de curând”.

„Încă nu am făcut această propunere în Guvern, dar voi iniția o Ordonanță de Urgență prin care aceste lucruri la care lucrăm să fie propuse și sunt convins că vor putea fi aprobate”.

Cîmpeanu a spus că plata va fi de 100 de lei pentru o oră de recuperare, iar numărul mediu de ore pe săptămână va fi de 5.

„Există acoperirea financiară identificată”, a mai spus ministrul. Acesta a explicat că este vorba despre “un pachet mediu, subliniez mediu, de 5 ore remediale pe săptămână, vreme de 16 săptămâni”.

Semestrul al doilea începe pe 8 februarie și are 17 săptămâni de școală până pe 18 iunie, cu două săptămâni de vacanță de Paște.

„Noi avem nevoie urgentă de a recupera aceste pierderi înainte de examenele naționale”, a mai spus Cîmpeanu.

Întrebat dacă elevii vor fi chemați sâmbăta la școală, ministrul a spus că profesorul va decide asta, dar a dat ca opțiune orele suplimentare făcute în timpul săptămânii de lucru.

„Nu întâmplător v-am spus, pachetul mediu va fi de 5 ore remediale pe săptămână, carevasăzică ar putea fi o oră în plus în fiecare zi, de luni până vineri, adică nu sâmbăta. Acest program va fi stabilit de către profesor, după ce a identificat pierderile și necesarul de ore, pentru a acoperi pierderile suferite pe parcursul procesului de predare online, împreună cu elevii, prin consultarea părinților. Ei sunt singurii care vor decide care este progamul”, potrivit lui Sorin Cîmpeanu.

”Dacă cele 5 ore, medii, sunt împărțite în 5 zile, dacă face lunea două ore în plus, marțea deloc, miercurea o oră și joia încă două ore, deci este strict la latitudinea lor. Însă, trebuie să înțelegem că acesta este un pachet mediu. Acolo unde pierderile au fost mai mari, în mod firesc e nevoie de un număr mai mare decât numărul mediu.”

Reamintim structura Semestrului II

Cursuri:                           Luni, 8 februarie 2021 – Joi, 1 aprilie 2021
Vacanţa de primăvară: Vineri, 2 aprilie 2021 – Duminică, 11 aprilie 2021

Cursuri:                           Luni, 12 aprilie 2021 – Joi, 29 aprilie 2021
Vacanță de primăvară: Vineri, 30 aprilie 2021 – Duminică, 9 mai 2021

Cursuri:                           Luni, 10 mai 2021 – Vineri, 18 iunie 2021
Vacanţa de vară:           Sâmbătă, 19 iunie 2021 – data din septembrie 2021 la care încep cursurile anului şcolar 2021 – 2022.

Foto: © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version