Ligia Deca, Ministrul Educației, a propus o călătorie în viitor și a prezentat cum ar arăta traseul educațional al unei eleve de etnie romă în România educată, cum poate ajunge Maria, care se trage dintr-o familie de etnie romă cu venituri scăzute, din lingurari, profesoară de chimie într-un liceu din România, în cadrul conferinței „EducOm Împreună – Să vorbim despre importanța educației incluzive de calitate!” organizată de Agenția de Dezvoltare Comunitară Împreună pe 12 decembrie 2022.
În condițile în care programele derulate în acest moment sub umbrela „România educată” sunt în plină perioadă de apeluri, iar directorii de școli acuză o birocratizare excesivă și multiple probleme de comunicare din partea organizatorilor, ministrul Educației evoca la momentul discursului că „trebuie să lăsăm și noi loc școlilor să nu le iasă din prima gestionarea unui grant european” pentru că, spunea Ligia Deca, „vor învăța” și că „atunci când ai atât de mulți bani de investit în Educație, trebuie să lăsăm loc bicicliștilor să cadă”.
România ar trebui să primească 3,6 miliarde de euro la schimb pentru aplicarea programelor de reformă în Educație, până în 2026, prin PNRR.
Redăm mesajul integral al ministrului Educației, Ligia Deca:
„Mi-am adus aminte că cineva m-a întrebat odată „cum arată povestea sau traseul unui copil din România educată?” Dacă ar fi să ne imaginăm și să urmărim un copil, cum ar parcurge el sistemul? De aceea, vă propun să călătorim puțin în viitor și să vă fac cunoștință cu Maria, o profesoară de Chimie dintr-un liceu din Roman, de exemplu. Maria a absolvit Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași și în prezent se pregătește să dea gradul întâi. Este pasionată de Chimie și preocupată de cum să o predea mai bine fiecărui copil. Elevii așteaptă cu entuziasm orele Mariei, sunt fascinați mai ales de experimentele pe care le face, de explicațiile clare și mai ales de răbdarea ei fără limite și de empatia ei.
Tot Maria noastră se trage dintr-o familie de etnie romă, din lingurari. Părinții ei sunt meșteșugari, au studii elementare și mai au 2 copii. Maria își amintește cu mare plăcere de iernile în care stăteau până târziu și ciopleau linguri împreună. Uneori aveau timp să le transforme în păsări, în mașinuțe, în păpuși și să se joace. Alteori se simțea obosită sau dornică să meargă la joacă.
La școală, Maria a descoperit cărțile, dar și că știe prea puține cuvinte în limba română, că unii colegi nu vorbesc limba romani și că o privesc cu suspiciune. Cu toate acestea, Maria este prima din familia ei cu mai mult de 8 clase, insuflă elevilor ei pasiunea pentru Chimie și își susține financiar părinții, așa cum poate că o facem mulți dintre noi.
Încă din prima zi, Maria a avut masă caldă la școală și locul ei în autobuzul școlar. Acest lucru i-a convins pe părinți să o implice mai puțin în cioplitul lingurilor sau în treburile casei și să-i lase mai mult timp pentru lecții. Au ajutat și banii primiți pentru rechizite, așa că nu i-au lipsit niciodată stiloul, caietele și trusa de geometrie.
La început, Mariei i-a fost greu să facă legătura dintre unele sunete și unele litere din limba română. În mintea ei se amestecau toate și se întrista privindu-și colegii cât de bine se descurcă, însă doamna a încurajat-o, a avut răbdare cu ea, a chemat un alt profesor în ajutor și au exersat împreună.
Într-un final, i-a prins pe colegi din urmă și doamna i-a spus „but șukar”, adică „foarte bine”. Se simțea tare bucuroasă și nerăbdătoare să le povestească părinților.
Dar, mergând spre casă, s-a auzit „huoo, țiganca din deal!”. Doamna învățătoare s-a oprit supărată, i-a mustrat pe colegi și a încurajat-o cu un zâmbet. A doua zi au discutat cu toții despre istoria cuvântului țigan sau țigancă și de atunci acest cuvânt nu a mai fost permis sau folosit în clasa lor.
În clasa a VII-a, Maria a început să nu-și mai facă temele, să participe mai puțin la ore și să-și jignească colegii. Consilierul școlii a discutat cu ea, cu părinții ei și a descoperit că tatăl ei se îmbolnăvise peste vară. Nu a mai putut merge prin sate să vândă linguri, iar acum aveau mari probleme financiare. Diriginta, consilierul și asistentul social au sprijinit-o pe Maria și familia ei cu informații, bursă, consiliere și alte ajutoare sociale. Împreună au depășit acel moment.
De la biblioteca școlii Maria a împrumutat toate cărțile de care a avut nevoie. Bibliotecara de la școala generală era primitoare, i-a recomandat cărți potrivite abilităților ei de lectură și a ajutat-o să descopere ce îi place să citească. Datorită ei și-a îmbogățit vocabularul în limba română.
În timp, a înțeles tot mai repede și tot mai ușor explicațiile profesorilor, dar și cerințele pe care le regăsea în cărți.
În timpul liceului, marea ei provocare a fost limba engleză. Profesoara de engleză a descoperit acest lucru încă de la primele lecții, a încurajat-o, i-a dat sarcini adaptate de învățare și i-a propus să se înscrie într-un program adaptat de recuperare.
Tot la liceu, Maria a învățat despre istoria și cultura romilor. Străbunicul ei din partea mamei murise în Transnistria, dar în familia lor nu se vorbea despre holocaust, nici despre robia romilor sau despre asimilarea din perioada comunistă. A fost dureros să-și înțeleagă istoria familiei, dar e recunoscătoare că o cunoaște și că o poate spune mai departe.
Așa poate să arate traseul educațional al unei eleve rome, dintr-o familie cu venituri scăzute, dacă așezăm nevoile ei, ale ei și ale familiei în centrul preocupărilor noastre.
Politicile publice, programele, finanțările, legile, toate ar trebui să plece de la un astfel de exercițiu de imaginație.
Uneori, e suficient pur și simplu să inițiem programe sau proiecte dedicate incluziunii, alteori e nevoie să reimaginăm tot ceea ce facem în mod obișnuit și nu e ușor. Schimbarea provoacă teamă, necesită curaj, provoacă tensiuni, generează opoziție, consumă resurse, elimină senzația de confort și poate produce efecte nedorite sau chiar, și vedem asta, poate eșua. Important este să ne învățăm lecțiile și să continuăm. Pentru că a abandona speranța este a abandona copiii care au nevoie de noi.
De aceea eu cred că România educată, generic, dar aș spune și programele care s-au construit în siajul său sau măcar având în minte viziunea România educată, de exemplu, Planul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, sunt șanse pe care le putem utiliza. Acum și în următorii ani putem învăța școlile să adreseze nevoile elevilor aflați în risc de excluziune. PNRAS, că așa îi spune în acronim, poate fi începutul multor povești ca cea a Mariei. Poate fi și începutul modului în care școlile se gândesc la copiii pe care îi găzduiesc zi de zi.
Vă invit pe toți cei din sală, pentru că vă cunosc devotamentul și pasiunea pentru educație, să fiți alături de școlile cuprinse în program. Știu că mulți dintre voi faceți asta deja.
Noi, la minister, sau cel puțin eu de când am venit, ne tot punem problema cum să debirocratizăm și cum să lăsăm loc – tatăl meu, când trăia, spunea că „trebuie să lăsăm loc biciclistului să cadă”. Așa că cred că trebuie să lăsăm și noi loc școlilor să nu le iasă din prima gestionarea unui grant european, să nu știe din prima încercare care sunt acțiunile cele mai potrivite pe care le vor finanța din grant. Dar vor învăța. Și până la urmă, atunci când ai atât de mulți bani de investit în Educație, trebuie să lăsăm loc bicicliștilor să cadă.
O să închei spunând atât – educația incluzivă de calitate are nevoie de fiecare dintre noi. Și om cu om educăm oameni. Vă mulțumesc!”
Prezentarea Ligiei Deca, ministrul Educației, în format video:
