Zeci de cazuri de infectare în primele două zile de școală, în mai multe județe din țară. Clasele în care sunt cei depistați pozitiv trec în online

Foto: © Pojoslaw - Dreamstime.com

27 de elevi din județele Bistrița-Năsăud, Alba, Timiș și Maramureș au fost depistați cu Covid-19 de la începutul anului școlar 2021-2022 și până astăzi, potrivit Agerpres. De asemenea, 3 cadre didactice și 4 persoane din rândul personalului auxiliar, din județele menționate anterior și din Capitală, au fost confirmate pozitiv.

Trei clase de elevi de la tot atâtea şcoli din judeţul Bistriţa-Năsăud au trecut la predarea în sistem online, după ce au fost confirmate cazuri de COVID-19 la doi elevi şi la un cadru didactic, potrivit informaţiilor furnizate miercuri Agerpres de către şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean, Aurelia Dan.

Un elev de la un liceu din municipiul Blaj a fost depistat cu Covid-19, motiv pentru care întreaga clasă va intra în scenariul online.

În județul Timiș, de la începerea noului an şcolar au fost anunţate infectări cu SARS-CoV-2 la două cadre didactice şi la trei din rândul personalului auxiliar, dintre care patru cazuri sunt în Timişoara şi unul în municipiul Lugoj. Informația a fost furnizată, miercuri, de șeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Marin Popescu.

Astfel, copiii unei grădiniţe din Timişoara au intrat deja în sistem online, întrucât educatoarea are Covid-19. Totodată, în rândul elevilor, au fost confirmate opt cazuri la Timişoara şi unul la Lugoj, care nu s-au infectat în şcoli şi nu au legătură directă cu angajaţii confirmaţi cu boala, transmite sursa citată.

De asemenea, 15 elevi ai unor şcoli şi colegii din municipiul Baia Mare s-au infectat cu noul coronavirus, unii înaintea începerii cursurilor, iar cursurile de la patru clase au fost mutate în online, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Maramureş, Dan Bucă. Potrivit acestuia, patru clase din municipiul Baia Mare au trecut pe cursuri online.

Tot astăzi, toți elevii din clasele aflate într-un corp de clădire al Școlii Gimnaziale nr. 75 din Sectorul 3 al Capitalei au trecut, la școala online, după apariția unui caz de infectare cu noul coronavirus în rândul personalului administrativ al școlii.

Informații de background

Potrivit Ordinului Comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății, pentru preșcolarii, școlarii din clasele și gimnaziale, cu excepția claselor a VIII-a, a XII-a/ a XIII-a, la apariția primului caz, activitățile cu prezentă fizică se suspendă și se continuă online. Elevii testați negativ în ziua a 8-a revin cu prezență fizică. Cei testați pozitiv sau cei care refuză testarea revin cu prezența fizică după ziua a 14-a.

Pentru elevii claselor a VIII-a, a XII-a/ XIII-a, la apariția primului caz, activitățile cu prezență fizică continuă pentru elevii vaccinați împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, precum și pentru elevii care au fost confirmați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile, dar nu mai devreme de ultimele 14 zile. Activitatea didactică a celorlalți elevi continuă online.

Dacă sunt testați negativ în ziua a 8-a revin cu prezență fizică. Cei testați pozitiv sau cei care refuză testarea revin cu prezența fizică după ziua a 14-a.

Foto: © PojoslawDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version