Zeci de profesori și elevi protestează în fața Colegiului Național „Gheorghe Șincai” pentru a nu fi evacuați. Ministrul Educației și primarul Sectorului 4 au venit la fața locului și au dat asigurări că liceul nu va fi relocat în acest an școlar

Sursa foto: Facebook Cristi Dimitriu

Zeci de profesori și elevi protestează din nou, vineri, în fața Colegiului Național „Gheorghe Șincai” pentru a nu fi evacuați din clădire, așa cum dorește Primăria Sectorului 4, pentru a reabilita imobilul. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, și primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, au venit la fața locului, scrie G4Media.ro.

Cîmpeanu a venit la protest și a fost luat la întrebări de către părinții și profesorii care protestează. Acesta a declarat ”am înțeles că există o problemă, dacă nu credeam asta nu eram aici. Este vorba despre managementul școlii, autorități și părinți. 

La nivel de infrastructură, de profesori, de activități, acest colegiu trebuie să între pe calea normală pentru un colegiu înființat acum peste 100 de ani. 

Nu va fi nicio relocare în timpul acestui an școlar, elevii vor avea șansa să se pregătească pentru Bacalaureat”, a spus Cîmpeanu.

Sursa foto: Facebook Cristi / Dimitriu

Primarul Daniel Băluță a continuat: ”Cu certitudine Colegiul Gheorghe Șincai nu se va reloca în acest an școlar. Ordonanța președințială va stabili un grafic al relocării. Această clădire este în risc seismic II și nu are autorizație de securitate la incendiu. Primăria Municipiului București a dat în administrarea Sectorului 4 această unitate. Conform Codului Administrativ am obligativitatea de a pune în siguranță această clădire. 

Ministrul Cîmpeanu a mai anunțat că „variantele de relocare sunt multiple și vor fi anunțate de domnul primar”. 

Primarul și ministrul au intrat în Colegiu pentru a discuta cu profesorii. La ieșire, aceștia vor anunța concluziile. Între timp protestul continuă.

Sursa foto: Facebook/Cristi Dimitriu

Exit mobile version