11 școli de vară pentru liceeni în perioada iulie-septembrie 2021, organizate de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași / Se pot înscrie elevii ale căror școli sunt în proiectul ROSE

școli de vară pentru liceeni

Foto: Pexels.com

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași desfășoară, în perioada iulie-septembrie a.c., 11 școli de vară gratuite dedicate elevilor de liceu, în special celor dezavantajați social. Programul va cuprinde cursuri și activități similare mediului academic ieșean, întrucât scopul proiectului este să încurajeze finalizarea studiilor liceale și continuarea în învățământul superior. Formularul de înscriere, aici.

Școlile de vară au o durată de două săptămâni și se vor desfășura în perioada iulie-septembrie 2021 în Campusul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Elevii participanți vor beneficia de cazare și masă pe toată perioada programului, iar facultățile implicate vor asigura toate resursele necesare realizării activităților. Elevii vor fi monitorizați în permanență de cadre didactice și studenți supraveghetori.

Scoli de vară pentru liceeni

“Toate activitățile școlilor de vară se vor desfășura respectând normele în vigoare cu privire la prevenirea răspândirii virusului SAR-CoV-2 și participanților li se vor pune la dispoziție soluții de dezinfectare, măști de protecție etc.”, se arată în anunțul oficial.

Activitățile școlilor de vară se vor muta în mediul on-line dacă situația epidemiologică va impune acest lucru, fiind necesare un dispozitiv conectat la internet și totodată, reconfirmarea participării.

În lista școlilor de vară sunt următoarele programe:

Chiar dacă este o vară atipică și încă avem de respectat restricțiile impuse de pandemie (cu care v-ați obișnuit deja), UAIC va organiza, în perioada iulie – septembrie 2021, 11 școli de vară în cadrul unui program tip punte adresat elevilor de liceu. În întreaga perioadă, vom aplica cu strictețe toate măsurile de siguranță recomandate de autorități, dar vă promitem că asta nu vă va împiedica să aveți o experiență inedită, în care veți cunoaște oameni și locuri noi și veți „gusta” din viața de student la UAIC.

Organizatorii Școlilor de Vară ROSE 2021
Condiții de participare

Pentru a putea participa la școala de vară, candidații trebuie:

Calendarul înscrierilor
Foto: captură site UAIC
Modalitatea de selecție

Conform anunțului făcut, “selecția se va face în baza informațiilor și documentelor solicitate în formularul online. Elevii selectați pentru a participa la una dintre școlile de vară ROSE ale UAIC vor trebui să prezinte, în momentul sosirii în campusul UAIC, dosarul de participare în format fizic (copiile și adeverințele pe hârtie).

Dosarul de participare va cuprinde:

Formularul de înscriere este disponibil aici.

Foto: pexels.com

Citește și:
Peste 100.000 de elevi din București revin la școală azi, pentru prima dată din 9 noiembrie 2020 / 7% din elevii din țară încă fac cursuri online
VIDEO Szekely, Ministerul Educației: Sunt 11 cereri de școli pilot / Scrisorile de intenție se pot depune oricând / Dacă așteptați să vă dau eu o rețetă, cum să faceți școala pilot, nu o să v-o dau, pentru că ne plângem de ani de zile de centralizarea excesivă a sistemului
Cartea de (pe) 10: “Oscar și Tanti Roz”, de Éric-Emmanuel Schmitt, recenzia unui elev de clasa a XI-a – Ștefan Lefter
Exit mobile version