VIDEO Peste 37 de mii de elevi s-au vaccinat în ultima săptămână, anunță ministrul Educației. Rata de vaccinare a ajuns la 28% din numărul elevilor peste 12 ani

Foto: © Alexander Uhrin | Dreamstime.com

Aproximativ 340.000 de elevi sunt astăzi vaccinați împotriva Covid-19, în România, ajungându-se la o medie zilnică de 8.000 de minori care se vaccinează, față de media de 1.000 de la începutul anului școlar, pe 13 septembrie, a anunțat marți ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la ProTv.

„La nivelul săptămânii trecute, datele arătau 303.000 elevi vaccinați, 25% din numărul total al elevilor eligibili, în vârstă de peste 12 ani. Astăzi, ultimele date arată că de la 303.000, am crescut la 340.000. În total, 37.000 de elevi s-au vaccinat în ultimele zile. Pentru a avea o imagine clară, în prima săptămână de la începutul anului școlar, am avut o medie zilnică de vaccinare în rândul elevilor de 1.000 de tineri, în săptămâna următoare am avut 1.700 zilnic, a treia săptămână am avut 2.500 zilnic, a patra săptămână am avut 3.500 zilnic, a 5-a săptămână am avut 4.600 zilnic, iar acum ne apropiem de 8.000 de elevi vaccinați zilnic”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

În ceea ce privește rata de vaccinare în rândul profesorilor, Cîmpeanu a spus că „la nivel național avem o rată de vaccinare de 66,5% medie în învățământul preuniversitar și aproape 70% dacă luăm în considerare și învățământul universitar”.

Rata de vaccinare din școli, Cluj – peste 80%, trei județe din Moldova – sub 60%

Amintim că, începând de luni, 1 noiembrie, rata de vaccinare din fiecare școală și din fiecare județ este afișată online pe site-urile școlilor, respectiv ale inspectoratelor școlare, pentru ca părinții să poată lua o decizie informată privind trimiterea copiilor fizic înapoi în colectiv.

Cîmpeanu a precizat că sunt județe precum Ilfov sau Cluj, unde rata de vaccinare este de peste 80% la nivelul școlilor. În București, Constanța, Olt și Dolj rata de vaccinare în rândul profesorilor este de aproape 80%. La polul opus, cu rate de vaccinare sub 60% sunt Suceava, Neamț, Botoșani, Harghita, Covasna, Brașov. Restul județelor din țară au rată de vaccinare de peste 60%.

Declarația, la minutul 5:55 în video-ul de mai jos:

Foto: Alexander Uhrin | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
Cîmpeanu, despre cum se va desfășura școala din 8 noiembrie, fizic sau online: În mod clar mergem către o decizie descentralizată / Incidența din localități și rata de vaccinare a profesorilor, posibile criterii / Anunțul oficial, vineri, 5 noiembrie – VIDEO
Exit mobile version