A început Summit-ul tinerilor și organizațiilor din protecția drepturilor copilului și adopție – SOPCA 2020, cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului

Alexandra / Foto: UNICEF.org Romania

Summitul tinerilor și organizațiilor din protecția drepturilor copilului și adopție – SOPCA 2020 are loc în perioada 18 – 20 noiembrie, cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului, sărbătorită anual pe 20 noiembrie, anunță UNICEF într-un comunicat de presă.

La Summit, care se desfășoară exclusiv în mediul virtual, sunt așteptați să participe copii și tineri, beneficiari ai serviciilor de protecție specială din toate județele tării, alături de profesioniști din sistemul de protecție specială a copilului și al organizațiilor neguvernamentale, precum și invitați din partea Parlamentul European, Parlamentul României, Guvernul României și UNICEF.

Summit-ul își propune să creeze un forum de discuție și participare a copiilor, tinerilor, profesioniștilor din serviciile publice și private, alături de reprezentanți ai autorităților naționale și județene, ai organizațiilor neguvernamentale și internaționale, care să:

Potrivit datelor oficiale ale ANDPDCA, la 30 iunie 2020, 14.865 de copii erau beneficiari ai serviciilor de tip rezidențial. Dintre aceștia, 11.741 sunt copii aflați în centre rezidențiale publice, iar 3.124 în centre private. Cei mai mulți, 6.194 de copii, au între 14 și 17 ani. 3.819 au între 10 și 13 ani, iar 2.537 au peste 18 ani. În cursul anului 2019 au părăsit sistemul de protecție specială 5.097 copii și tineri, iar în primul semestru al anului 2020, 1.675.

Summit-ul este organizat de Consiliul Tinerilor Instituționalizați (CTI), în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA), și Reprezentanța UNICEF în România.

„Participarea este unul din drepturile fundamentale ale fiecărui copil și, de multe ori, este dreptul copilului cel mai greu pus în aplicare. Decizii care îi privesc pe copii sunt luate adesea de către adulți, fără a mai cere sau ține cont de opiniile copiilor. Evenimentul care se desfășoară în aceste zile în România este unul în spiritul Convenției ONU cu privire la Drepturile Copilului, bazată pe valorizarea fiecărui copil. De altfel, încă de la Declarația Copiilor din 2019, copii și tinerii sunt susținuți de UNICEF să reclame dreptul la participare și să promoveze canale diverse de consultare cu partenerii lor și factorii de decizie”, a declarat Pieter Bult, Reprezentantul UNICEF în România.

Sursă foto: UNICEF

Exit mobile version