“Abilitarea digitală pe care ne-o dorim pentru toți copiii”, în mesajul Ministerului Educației de Ziua siguranței pe internet / Instituția dă câteva sfaturi părinților

Foto: Captură Ministerul Educației - Facebook

Ministerul Educației, cu ocazia Zilei internaționale a siguranței pe internat, vorbește despre cum ar putea fi protejați elevii în mediul online și despre „abilitarea digitală pe care ne-o dorim pentru toți copiii”, potrivit unui mesaj postat pe pagina de Facebook a Ministerului.

Ministerul a transmis că „devine din ce în ce mai dificil să controlăm accesul copiilor noștri la multitudinea de instrumente de informare și de socializare pe care internetul le oferă” și a oferit câteva sfaturi:

Abilitarea digitală pe care ne-o dorim pentru toți copiii trebuie să fie însoțită de instrumente care să-i ajute să se protejeze, să recunoască cyberbullyingul și să distingă între informațiile corecte și cele incorecte”, conform instituției.

Dicționarul Explicativ al Limbii Române (ediția a II-a, 2016) stabilește că „a abilita” înseamnă „1. a califica o persoană în urma unui examen pentru un post universitar” și „2. a împuternici”.

Foto: Dicționarul Explicativ al Limbii Române (ediția a II-a, rev.), Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2016

Probabil, Ministrul Educației s-a referit la abilitatea digitală, la competențele digitale ale elevilor.

Redăm mesajul complet al Ministerului Educației:

Din anul 2004, 7 februarie este Ziua internațională a siguranței pe internet.

Devine din ce în ce mai dificil să controlăm accesul copiilor noștri la multitudinea de instrumente de informare și de socializare pe care internetul le oferă. Devine dificil, în aceeași măsură, să-i protejăm de amploarea pe care un conflict o poate lua în mediul online și care se poate transforma în cyberbullying, așa cum devine aproape imposibil să-i protejăm de informațiile false pe care ei le pot considera adevărate.

Abilitarea digitală pe care ne-o dorim pentru toți copiii trebuie să fie însoțită de instrumente care să-i ajute să se protejeze, să recunoască cyberbullyingul și să distingă între informațiile corecte și cele incorecte.

Ce-i putem învăța pe copii, astfel încât experiența digitală să fie cât mai sigură?

Iată câteva sfaturi:

Protejează-te!

Protejează-te pe tine și pe ceilalți!

#NuSuntețiSinguri

Citește și:
Peste o treime dintre adolescenții chestionați de World Vision România au primit mesaje online de natură sexuală nedorite 
Exit mobile version