Activități gratuite pentru copii: Jocuri creative și de imaginație, povești scurte și accesibile vârstei lor

Foto: Polesie Toys - Pexels.com

Activități off-screen, personalizate, de învățare prin joacă pentru copiii între 3-8 ani și familiile lor sunt oferite de One Learning, potrivit unui comunicat de presă primit de Edupedu.ro. În perioada 1-25 decembrie are loc campania #NeJucămDeSărbători, iar părinții și profesorii pot să desfășoare activități dezvoltate de experți în educația timpurie ce sunt adaptate în funcție de timpul de care dispun adulții pentru a se juca împreună cu cei mici.

Campania spune povestea ursulețului polar Star, care își dorește să se întoarcă la el acasă de Crăciun. Pentru a-și îndeplini dorința, el are nevoie de ajutorul copiilor. Astfel, cei mici sunt încurajați să realizeze o activitate pe zi pentru ca Star să revină la familia lui.

În fiecare zi a campaniei, între 1-25 decembrie, la ora 7 dimineața, va fi publicată o nouă activitate aici.

„Printre cele de 25 activități care vor aduce povestea ursulețului Star la viață, copiii vor avea acces la: jocuri creative și de imaginație, jocuri de cunoaștere și de explorare a Universului, jocuri de energizare, jocuri de echipă, jocuri de exterior și de gestionare a timpului, cât și la povești scurte și accesibile vârstei lor”, apare menționat în anunț.

„Fiecare activitate îi va ajuta pe părinți și pe ceilalți adulți de lângă copil să înțeleagă ce abilități își dezvoltă cel mic prin joacă, care este știința din spate atunci când ne jucăm și ce impact pot avea astfel de activități în dezvoltarea copilului. Pentru realizarea activităților propuse în cadrul campaniei #NeJucămDeSărbători, părinții n-au nevoie de nicio pregătire în prealabil sau de materiale speciale. (…) Vor descoperi un calendar cu propuneri de activități și jocuri creative departe de ecrane. În perioada sărbătorilor de iarnă, cred că cel mai frumos cadou pe care îl putem dărui copiilor și oamenilor mari este timp de calitate petrecut împreună”, a declarat Ioana Axinte, CEO și Cofondatoare ONE Learning.

Exit mobile version