Activități gratuite pentru copii: Jocuri creative și de imaginație, povești scurte și accesibile vârstei lor

550 de vizualizări
Foto: Polesie Toys – Pexels.com
Activități off-screen, personalizate, de învățare prin joacă pentru copiii între 3-8 ani și familiile lor sunt oferite de One Learning, potrivit unui comunicat de presă primit de Edupedu.ro. În perioada 1-25 decembrie are loc campania #NeJucămDeSărbători, iar părinții și profesorii pot să desfășoare activități dezvoltate de experți în educația timpurie ce sunt adaptate în funcție de timpul de care dispun adulții pentru a se juca împreună cu cei mici.

Campania spune povestea ursulețului polar Star, care își dorește să se întoarcă la el acasă de Crăciun. Pentru a-și îndeplini dorința, el are nevoie de ajutorul copiilor. Astfel, cei mici sunt încurajați să realizeze o activitate pe zi pentru ca Star să revină la familia lui.

În fiecare zi a campaniei, între 1-25 decembrie, la ora 7 dimineața, va fi publicată o nouă activitate aici.

„Printre cele de 25 activități care vor aduce povestea ursulețului Star la viață, copiii vor avea acces la: jocuri creative și de imaginație, jocuri de cunoaștere și de explorare a Universului, jocuri de energizare, jocuri de echipă, jocuri de exterior și de gestionare a timpului, cât și la povești scurte și accesibile vârstei lor”, apare menționat în anunț.

„Fiecare activitate îi va ajuta pe părinți și pe ceilalți adulți de lângă copil să înțeleagă ce abilități își dezvoltă cel mic prin joacă, care este știința din spate atunci când ne jucăm și ce impact pot avea astfel de activități în dezvoltarea copilului. Pentru realizarea activităților propuse în cadrul campaniei #NeJucămDeSărbători, părinții n-au nevoie de nicio pregătire în prealabil sau de materiale speciale. (…) Vor descoperi un calendar cu propuneri de activități și jocuri creative departe de ecrane. În perioada sărbătorilor de iarnă, cred că cel mai frumos cadou pe care îl putem dărui copiilor și oamenilor mari este timp de calitate petrecut împreună”, a declarat Ioana Axinte, CEO și Cofondatoare ONE Learning.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cum se poziționa rectorul Mihai Dimian, de azi ministru al Educației, pe subiectele majore din preuniversitar: profesori, gradații de merit, tăierile de burse, inteligență artificială, telefoane în școli, laboratoare, eșecul reformelor și finanțarea educației / Dimian s-a alăturat în stradă protestelor profesorilor din preuniversitar, în timpul grevei generale din 2023

Mihai Dimian a fost numit ministru al Educației și Cercetării, după ce a condus Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava ca rector și, anterior, ca prorector responsabil cu activitatea științifică.…
Vezi articolul

Studiu de percepție pe bursele școlare, publicat de Ministerul Educației la câteva luni de la finalizare, după ce decizia de tăiere a burselor de merit și reziliență a fost deja anunțată / Cercetătorii propun revizuirea tipologiei burselor și a criteriilor de acordare, digitalizarea procesului de colectare a datelor și arată că motivația școlară și prezența la ore sunt îmbunătățite

Revizuirea tipologiei burselor și a criteriilor de acordare , digitalizarea procesului de acordare a burselor dar și activități de sprijin și informare pentru profesori și părinți pentru a înțelege metodologia…
Vezi articolul
instrumente de predare la scoala

Clasele de-a V-a se reduc la maximum 29 de elevi, până la 1 septembrie. Ce copii pleacă din clasele aglomerate? „Lăsăm la latitudinea școlilor formarea efectivelor” – secretarul de stat responsabil cu învățământul preuniversitar

Numărul elevilor din clasele a V-a va fi redus până la 1 septembrie la maximum 29 de copii per clasă, așa cum prevede legea educației modificată de Parlament în urmă…
Vezi articolul