Admitere Liceu 2019. Cum să îți alegi liceul – sfaturi practice de la un elev care pleacă anul acesta la facultate

Admitere Liceu

SURSA: @chira_dan_photography 13

„Ultima medie și promovabilitatea sunt măsurători necesare, dar nu suficiente, pentru că nu descriu complet calitatea unei instituții de învățământ”, spune pentru Edupedu.ro Paul Bricman, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național George Coșbuc din București. Împreună cu mai mulți colegi din câteva licee din Capitală au pus la punct o platformă numită Registrul Educațional Alternativ (REAL) din care orice viitor elev de liceu poate afla cât de organizată este acea școală, cât de bună este comunicarea sau comunitatea din școală, cum sta la capitolul dotări, dacă are sau nu profesori OK. Toate acestea sunt foarte utile pentru că urmează Admiterea la Liceu pentru peste 11.000 de elevi numai în București și 106 mii în toată țara.

L-am întrebat pe Paul Bricman ce sfaturi i-ar da unui elev care acum se înscrie la Admiterea în liceu. Ne-a spus asa:

“Primul pas în alegerea opțiunilor este identificarea filierei, profilului și, în cele din urmă, a specializării dorite. După aceea, în etapa de selecție, poți include liniștit și opțiuni de studiu cu o ultimă medie puțin mai mare, deoarece acest lucru nu îți va diminua șansele de intrare la celelalte în cazul în care nu mai sunt locuri. Dacă un viitor boboc are media mai mică decât a ta, însă are opțiunea dorită mai sus în ordinea preferințelor, tot tu vei avea prioritate în fața acestuia, deoarece algoritmul repartizează pe rând elevii în ordinea descrescătoare a mediilor.

Admitere Liceu

Ghidul admiterii computerizate arată că “presupunând că elevul A are media de admitere 8.93 şi opţiunea X pe locul 2 în fişa de opţiuni, iar elevul B are media de admitere 8.91 şi opţiunea X pe locul 1 în fişa de opţiuni, candidatul A are prioritate la repartizarea pentru opţiunea X (în cazul în care candidatul A nu a fost repartizat la opţiunea de pe primul loc), având media mai mare decât B.”

După ce ai selectat un număr de opțiuni, trebuie să identifici ce vezi important la un liceu. Poate că pentru tine este important ca liceul să aibă o comunitate primitoare și diversă. Poate consideri că dotările instituției sunt o prioritate pentru tine. Poate pui accentul pe oportunitățile extrașcolare și cultivarea performanțelor academice. Aceste aspecte sunt mai greu de comparat decât ultima medie de admitere, însă nu imposibil.

Am creat Registrul Educațional Alternativ pentru a ajuta viitorii boboci să aleagă liceul cel mai potrivit pentru aceștia, pe baza datelor agregate de la mii de liceeni, profesori, părinți și absolvenți. Aceste persoane au avut ocazia să evalueze printr-un sondaj propriile licee prin note acordate la diferite capitole, ca de exemplu “Comunitate” sau “Oportunități“, iar noi am calculat mediile finale pentru fiecare instituție.

Rezultatele pot fi explorate individual pentru fiecare liceu AICI, dar și prin clasamente AICI.” spune Paul Bricman.

Deși anul acesta am desfășurat o ediție pilot a proiectului la nivel de București, anul viitor ne extindem la nivel național, construind cea mai mare colecție de date deschise despre învățământul liceal din România, obiectiv pentru care deja lucrăm. Vom agrega date publice de la numeroase instituții împreună cu cele din viitorul sondaj propriu pentru a ajuta elevii din întreaga țară să își aleagă liceul.

Iată ce anume caracterizează cel mai bine o școală, un liceu, potrivit celor de la platforma REAL:

Pasionat de Inteligență artificială, pe care vrea să o studieze mai departe, la o facultate din străinătate, Paul Bricman spune că despre platforma că este un sistem de măsurare, de evaluare pentru școli.

Cum a făcut platforma REAL

Pe scurt, am făcut un formular prin care respondenții au dat note la diverse capitole liceelor, iar pentru explorarea acestor date am realizat o interfață prin care oricine poate vedea atât rezultate agregate cât și individuale pentru fiecare liceu. Personal mi se pare fantastic faptul că platforma este bazată integral pe niște servicii digitale gratuite. Am primit răspunsuri la formular de la aproape 3000 de persoane din peste 75% din liceele din capitală și am obținut astfel datele necesare pentru evaluarea a zeci de instituții de învățământ. Anul viitor, pentru a face rezultatele și mai relevante, vom încerca să obținem și mai multe completări și să restructurăm întregul formular alături de noi actori din învățământ, precum angajatori și asociații,” a explicat Paul Bricman pentru Edupedu.ro.

FOTO: Paul Bricman @chira_dan_photography 13

Citeşte şi:

Exit mobile version