World Vision România a transmis, luni, 17 august 2026, un comunicat prin care își reafirmă poziția critică față de concursurile proprii de admitere pe care liceele le vor putea organiza, pentru până la jumătate din locuri, începând cu admiterea la liceu din 2027. Organizația avertizează că introducerea unei selecții suplimentare, imediat după Evaluarea Națională, riscă să accentueze diferențele deja existente între elevii cu acces la resurse educaționale și cei care nu au acest acces, și cere Ministerului Educației și Cercetării reanalizarea prevederii înainte ca aceasta să se aplice.
Măsura, prevăzută de Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, permite liceelor să organizeze concursuri proprii de admitere pentru maximum 50% din locuri, după susținerea Evaluării Naționale. Ea urmează să se aplice pentru prima dată la admiterea din 2027, ceea ce înseamnă că îi vizează direct pe elevii care încep în această toamnă clasa a VIII-a. Ministerul Educației și Cercetării a pus deja în consultare publică, pe 14 august 2026, proiectul de ordin, metodologia-cadru și calendarul pentru admiterea la liceu în anul școlar 2027-2028.
World Vision România spune că a avertizat asupra riscurilor acestei măsuri încă din 2022, în perioada dezbaterilor privind noile legi ale educației, și că și-a reiterat public poziția în martie 2023, înainte de adoptarea legii. Potrivit organizației, într-o consultare realizată în 2022, 70% dintre cadrele didactice chestionate au considerat că, dacă liceele își organizează propriile examene de selecție, elevii din medii dezavantajate nu vor mai avea aceleași șanse de admitere. Aceeași îngrijorare a fost exprimată, la momentul respectiv, de 44% dintre elevii consultați.
„Un copil dintr-o familie care își permite ani de pregătire suplimentară și un copil dintr-un sat în care poate nu există nici măcar profesor calificat la toate disciplinele nu intră în sala de examen de pe aceeași linie de start. Examenul poate fi identic pe hârtie, dar oportunitățile care i-au adus pe copii până în fața lui sunt profund diferite. De aceea, înainte să adăugăm încă un mecanism de selecție, trebuie să ne întrebăm dacă sistemul de educație le-a oferit copiilor șanse comparabile să se pregătească. Altfel, riscăm să selectăm nu doar performanța, ci și accesul familiilor la resurse”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România, citată în comunicat.
Riscul unei piețe paralele de meditații
Organizația atrage atenția că un al doilea examen poate alimenta piața meditațiilor, pentru că elevii ar urma să se pregătească, în paralel, atât pentru Evaluarea Națională, cât și pentru concursul organizat de liceele care aleg această variantă. În timp ce familiile cu resurse își pot permite ore suplimentare de pregătire pentru ambele examene, pentru elevii din familii cu posibilități financiare reduse sistemul ar putea limita, susține World Vision, inclusiv opțiunea de a candida la un liceu cu concurs propriu.
World Vision România mai ridică și o problemă de coerență a sistemului: dacă Evaluarea Națională nu diferențiază suficient competențele elevilor, organizația consideră că soluția ar trebui căutată în îmbunătățirea acestui examen, nu într-o probă suplimentară organizată separat de fiecare liceu. Comunicatul mai notează că finalul clasei a VIII-a este deja, pentru elevii de 14-15 ani, o perioadă cu miză academică și emoțională ridicată, iar adăugarea unor examene diferite, organizate de licee diferite, ar putea muta pregătirea pentru admitere tot mai devreme în anii de gimnaziu.
Ce solicită organizația Ministerului Educației
Înainte de aplicarea concursurilor de admitere în 2027, World Vision România solicită Ministerului Educației și Cercetării:
- publicarea unei fundamentări bazate pe date, care să demonstreze necesitatea și beneficiile educaționale ale unui examen suplimentar față de Evaluarea Națională, inclusiv o analiză a impactului asupra elevilor din mediul rural și din familii cu venituri reduse;
- evaluarea riscului de creștere a dependenței de meditații și a costurilor indirecte pe care noul sistem le-ar putea transfera către familii;
- consultarea reală a elevilor, părinților, profesorilor și a organizațiilor care lucrează direct cu copii vulnerabili, înainte de aplicarea mecanismului;
- păstrarea unui sistem de admitere predictibil și echitabil, în care locul în care trăiește un copil și venitul familiei sale să nu îi limiteze accesul la un liceu performant;
- investiții prioritare în reducerea decalajelor înainte de selecție: educație remedială, programe de tip „Școală după școală”, acces la profesori calificați, consiliere și pregătire gratuită pentru elevii care nu își permit servicii educaționale private.
Reamintim, concursurile proprii de admitere organizate de licee au fost introduse prin Legea învățământului preuniversitar din 2023, pornind de la o idee din programul „România Educată” al fostului președinte Klaus Iohannis, în ciuda opoziției constante venite din partea unor părinți, ONG-uri și experți în educație. Ministerul Educației a pus deja în dezbatere publică, pe 14 august 2026, proiectul de metodologie și calendarul pentru admiterea la liceu 2027-2028, iar Edupedu.ro a scris, într-o serie de analize, despre modul în care este reglementată corectarea acestor concursuri și despre garanțiile anticorupție care lipsesc din proiect comparativ cu alte tipuri de probe organizate tot de licee.
World Vision România este o organizație care desfășoară programe de educație, intervenție umanitară, dezvoltare și advocacy, având în centru bunăstarea copilului. În 34 de ani de activitate, a sprijinit peste 500.000 de copii și adulți din aproape 3.000 de comunități din 41 de județe. Organizația face parte din rețeaua World Vision International, prezentă în aproape 100 de țări.
