Concursul separat de admitere în clasa a IX-a organizat de licee, începând cu anul școlar 2026-2027, a fost eliminat din Legea învățământului preuniversitar, conform Legii nr. 189/2026, publicată în Monitorul…
Elevii care au intrat, azi, în clasa a VIII-a și care încep cursurile pe 7 septembrie nu știu la începutul anului școlar dacă vor da, în 2027, pe lângă Evaluarea…
Cu o săptămână înainte de începerea cursurilor pe 7 septembrie, mai multe reguli importante pentru anul școlar 2026-2027 sunt fie nepublicate, fie în curs de modificare, fie deja depășite de…
Parlamentul a împins miercuri, 26 august, decizia privind examenul separat de admitere la liceu cel puțin până la 1 septembrie, exact momentul de la care începe anul școlar 2026-2027, în…
UPDATE 16:30 Proiectul privind examenul separat de admitere la liceu se întoarce la Comisia pentru învățământ din Senat, după o zi cu voturi contradictorii asupra viitorului concursului prevăzut de Legea…
Un examen suplimentar de admitere la liceu nu îi va face pe elevi mai bine pregătiți, ci va crea o piață suplimentară de meditații, accesibilă în principal familiilor care își…
Abrogarea prevederilor din Legea învățământului preuniversitar care introduc examenul separat de admitere la liceu a fost cerută miercuri, Mihaela Nabăr, director executiv al World Vision România, a fost cerută miercuri,…
Președintele Federației Naționale a Părinților Edupart, Cătălin Nan, acuză un „joc politic pe spatele copiilor”, după ce Comisia pentru învățământ din Senat nu a mai votat miercuri, 26 august, proiectul…
Camera Deputaților a adoptat ieri, 24 august 2026, un proiect de lege “pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 248 alin. (4) și pentru modificarea art. 101 din Legea învățământului preuniversitar …
Ministerul Educației și Cercetării anunță o serie de măsuri pentru îmbunătățirea rezultatelor elevilor la Evaluarea Națională, după examenul din 2026, printre care programe remediale săptămânale pentru elevii din anii terminali…
Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a declarat că metodologia de organizare și desfășurare a concursului separat de admitere la liceu nu include prevederi despre aspecte precum supravegherea audio-video a…
UPDATE Comisia pentru Învățământ din Camera Deputaților a reluat luni, 24 august, de la ora 15:30, ședința suspendată anterior, cu aceeași ordine de zi, pe care se află cele două…
Amendamentul USR prin care ar urma să fie eliminat concursul separat de admitere organizat de licee în 2027 a fost adoptat luni, 24 august, în Comisia pentru Învățământ a Camerei…
Proiectul USR care prevede eliminarea completă a posibilității ca liceele să organizeze propriul concurs de admitere nu a fost inclus alături de cele două inițiative de amânare care urmează să…
Elevii care intră în clasa a VIII-a în anul școlar 2026-2027 nu ar trebui să susțină, la finalul anului, atât Evaluarea Națională, cât și un eventual concurs suplimentar de admitere…
Noua admitere la liceu, prevăzută să se aplice din 2027 și care permite liceelor să organizeze propriul concurs de admitere, ar putea fi amânată cu 3 sau 4 ani. Două…
Când Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 a introdus posibilitatea ca liceele să organizeze propriile concursuri de admitere pentru până la 50% din locuri, atunci ministra Educației, Ligia Deca, a făcut,…
Roxana Stan, directoarea Colegiului Național „Nicolae Grigorescu” din Câmpina, s-a declarat, pentru Observatorul PH, împotriva organizării examenului separat de admitere la liceu, prevăzut să se aplice pentru prima dată în…
Fostul ministru al Educației Daniel David se pronunță împotriva eliminării burselor sociale în vacanțe și spune că a refuzat o astfel de reducere chiar în timpul crizei fiscal-bugetare din 2025:…
Avocatul Poporului avertizează că Evaluarea Națională ar putea deveni „nesemnificativă în calculul admiterii” și că noul concurs „favorizează elevii cu acces la pregătire suplimentară plătită” și solicită retragerea proiectului de…
Directoarele a trei colegii din Capitală critică examenul separat pe care liceele îl vor putea organiza pentru admiterea în clasa a IX-a. Ionela Neagoe, directoarea Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din…
Profesoara Anca Florea, directoare adjunctă a Colegiului Național „B. P. Hasdeu” din Buzău, pune sub semnul întrebării modul în care sunt organizate în această perioadă concursul pentru directorii de școli…
Premierul Ilie Bolojan a comentat, pe 19 august 2026, la B1TV, cele două subiecte de la Ministerul Educației și Cercetării pe care Edupedu.ro le-a semnalat în ultimele două zile: proiectul…
Desființarea controversatului examen dublu de admitere la liceu va fi supusă la vot, în Parlament, după ce USR a depus propriul proiect de lege care prevede eliminarea cu totul din…
Elevii cu cerințe educaționale speciale (CES) care vor să participe la admiterea pe locurile distincte în clasa a IX-a, în anul școlar 2027-2028, trebuie să depună și să înregistreze certificatul…
Salvați Copiii România cere renunțarea la posibilitatea liceelor de a organiza concursuri proprii de admitere în clasa a IX-a din 2027 și menținerea repartizării computerizate ca mecanism unic de admitere…
Concursul separat de admitere la liceu, care ar urma să fie organizat din 2027 pentru maximum 50% dintre locuri, ar putea fi amânat, a anunțat Mihai Dimian, ministrul Educației și…
Pilele, relațiile și banii se pregătesc să revină la putere, predate generalizat societății românești încă de când copiii intră în la clasa a IX-a. După mai bine de-un sfert de…
Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a cărui instituție a pus în consultare proiectul regulilor pentru examenul de admitere la liceu, începând din 2027, pasează către Parlament răspunderea pentru această…
Fostul secretar de stat din Ministerul Educației Mihaela Popa critică dur operaționalizarea examenului dublu pentru admiterea la un anumit liceu, încercată zilele acestea de Ministerul Educației condus de Mihai Dimian.…
World Vision România a transmis, luni, 17 august 2026, un comunicat prin care își reafirmă poziția critică față de concursurile proprii de admitere pe care liceele le vor putea organiza,…
Examenul suplimentar de admitere la liceu pe care cuplul Mihai Dimian – Ilie Bolojan încearcă să-l operaționalizeze pentru prima dată în 27 de ani de când a fost desființat de…
Evaluarea națională ar trebui modificată, fără niciun dubiu. Ar trebui evaluate mai multe competențe, importanța parcursului educațional de până în clasa a VIII-a ar trebui reevaluată, raportarea adulților la ceea…
Liceele care vor organiza concurs separat de admitere în clasa a IX-a în 2027 își vor stabili propria formulă de calcul a mediei finale, inclusiv ponderea rezultatelor obținute la probele…
Elevii care intră în clasa a VIII-a în toamna lui 2026 vor putea da examen separat de admitere la liceu, potrivit Legii învățământului preuniversitar. Probele pe care absolvenții de gimnaziu…
Calendarul repartizării și admitere la liceu 2027 și, implicit, al concursului de admitere, dar și metodologia de organizare și desfășurare a întregului proces au fost publicate în dezbatere lansate în…
Ministerul Educației și Cercetării a publicat vineri, 14 august, în consultare publică proiectul de ordin pentru aprobarea noii Metodologii-cadru de organizare și desfășurare a repartizării și admiterii în învățământul liceal,…
Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare publică metodologia pentru organizarea admiterii la liceu 2027. Liceele pot organiza concurs de admitere în clasa a IX-a, după susținerea de către elevi a…