Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a cărui instituție a pus în consultare proiectul regulilor pentru examenul de admitere la liceu, începând din 2027, pasează către Parlament răspunderea pentru această procedură. Oficialul, care nu a susținut nicio conferință de presă de când a preluat mandatul, și-a exprimat în premieră un punct de vedere cu privire la acest examen într-un răspuns la un comentariu publicat de altcineva pe pagina sa de Facebook.
În comentariul său, ministrul scrie că Legea învățământului preuniversitar, ce prevede posibilitatea liceelor de a organiza acest examen, „a fost aprobată în 2023! Probabil că au fost dezbateri și înainte de aprobarea legii, dar Parlamentul a decis atunci în acest mod. Cine a fost nemulțumit de această prevedere a avut 3 ani la dispoziție să propună modificarea ei, iar Parlamentul să decidă. O poate face în continuare, iar ce va decide Parlamentul, ministrul în funcție va aplica.”
- El i-a răspuns astfel Andrei Berceanu, care a comentat pe pagina sa pentru a critica inițiativa promovată încă din proiectul „România Educată”, al fostului președinte Klaus Iohannis. Potrivit acelui comentariu: „A fost cel mai controversat amendament din noua lege, nu are niciun fundament ştiințific, nu respectă recomandările OECD, este o cheltuială în plus în condițiile în care aşa bugetul educației este firav şi austeritatea este permanent invocată.” – vezi întrebarea detaliat mai jos
El nu a răspuns însă nici în privința fundamentării științifice, nici în ceea ce privește recomandările OCDE, nici în legătură cu cheltuielile asociate, nici cu alte probleme incluse în comentariul cititoarei. Nu a spus, practic, nimic pe tema impactului legii, nici în privința modului cum proiectul referitor la examenul de admitere a fost elaborat de către propriul Minister al Educației și Cercetării. În schimb, Mihai Dimian s-a referit la rolul Parlamentului în aplicarea legii, susținând că ministrul doar o pune în aplicare. Și susține: „Nu mă consider un susținător al examenului separat de admitere în liceu. Nu pot spune nici să sunt împotrivă (…)”:
- „Legea aprobată în 2023 prevede ca, începând cu admiterea din 2027, articolul respectiv să fie pus în aplicare!
- Personal, nu mă consider un susținător al examenului separat de admitere în liceu. Nu pot spune nici că sunt împotrivă pentru că există și anumite argumente rezonabile în această privință.
- Însă, ca ministru, părerile mele personale contează mai puțin în fața unor prevederi legale, iar articolul 248 din Legea învățământului preuniversitar, aprobată în 2023, prevede un astfel de examen începând cu 2027, iar un ordin de ministru ar trebui dat înainte de începerea anului școlar 2026 – 2027”.
În același mesaj, ministrul Dimian spune că legea nu impune organizarea de examene și face trimitere la felul cum sunt elaborate subiectele și criteriile de admitere.
Dar nu menționează niciuna dintre numeroasele probleme procedurale semnalate de Edupedu.ro cu privire la modul de desfășurare a concursului, așa cum e propus în proiect, mod ce favorizează corupția: „fără camere video în examen, fără anonimizarea lucrărilor înainte de corectare, cu aceiași profesori la contestații, cu comisii compuse inclusiv din foștii diriginți ai elevilor sau din rude ale acestora”
Cum pune problema ministrul Mihai Dimian:
- „Precizez 3 aspecte: (a) legea nu obligă pe nimeni să organizeze, ci oferă liceelor posibilitatea de a organiza; (b) subiectele pentru probele de admitere nu sunt elaborate de fiecare liceu participant ci sunt unice, elaborare la nivel național, de către Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare, așa cum se procedează și la evaluarea națională; (c) organizarea concursului şi criteriile de admitere se stabilesc prin hotărârea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, care se publică pe site-ul acesteia, la începutul fiecărui an şcolar.”
Cu titlu de „părere personală”, el „ar sfătui liceele să nu se grăbească”:
- „Dacă interesează pe cineva părerea mea personală atunci aș sfătui liceele să nu se grăbească în activarea acestei opțiuni. Se poate încerca în acest an un anumit program pilot pentru 10-15 colegii la nivel național și se vor putea trage concluziile și acționa adecvat în anul următor.
- Sau dacă parlamentarii decid în urma unor dezbateri că acel articol (pe care Parlamentul l-a aprobat în 2023) trebuie eliminat sau prorogat atunci pot face acest lucru, iar ministerul va pune în aplicare noua formă a legii.”
Dialogul între comentatoare și ministru:
„Andra Berceanu: Şi aşa ocupat cu PNRR v-ați gândit să puneți totuşi în aplicare articolul lui Iohannis cu examenele suplimentare cerute de colegiile centenare de parcă sunt stat în stat? A fost cel mai controversat amendament din noua lege, nu are niciun fundament ştiințific, nu respectă recomandările OECD, este o cheltuială în plus în condițiile în care aşa bugetul educației este firav şi austeritatea este permanent invocată. Aceasta nu este reformă, iar eu am înțeles că noul PNL este reformist. Cum să aplicați “pofta ce-a poftit” Iohannis – 6 case din meditații?! Alt scop în afară de extinderea industriei meditațiilor şi a corupției nu are această prevedere.
Mihai Dimian: Stimată doamnă Andra Berceanu, legea aprobată în 2023 prevede ca, începând cu admiterea din 2027, articolul respectiv să fie pus în aplicare!
Personal, nu mă consider un susținător al examenului separat de admitere în liceu. Nu pot spune nici că sunt împotrivă pentru că există și anumite argumente rezonabile în această privință.
Însă, ca ministru, părerile mele personale contează mai puțin în fața unor prevederi legale, iar articolul 248 din Legea învățământului preuniversitar, aprobată în 2023, prevede un astfel de examen începând cu 2027, iar un ordin de ministru ar trebui dat înainte de începerea anului școlar 2026 – 2027.
Precizez 3 aspecte: (a) legea nu obligă pe nimeni să organizeze, ci oferă liceelor posibilitatea de a organiza; (b) subiectele pentru probele de admitere nu sunt elaborate de fiecare liceu participant ci sunt unice, elaborare la nivel național, de către Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare, așa cum se procedează și la evaluarea națională; (c) organizarea concursului şi criteriile de admitere se stabilesc prin hotărârea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, care se publică pe site-ul acesteia, la începutul fiecărui an şcolar.
Legea a fost aprobată în 2023! Probabil că au fost dezbateri și înainte de aprobarea legii, dar Parlamentul a decis atunci în acest mod. Cine a fost nemulțumit de această prevedere a avut 3 ani la dispoziție să propună modificarea ei, iar Parlamentul să decidă. O poate face în continuare, iar ce va decide Parlamentul, ministrul în funcție va aplica.
Dacă interesează pe cineva părerea mea personală atunci aș sfătui liceele să nu se grăbească în activarea acestei opțiuni. Se poate încerca în acest an un anumit program pilot pentru 10-15 colegii la nivel național și se vor putea trage concluziile și acționa adecvat în anul următor.
Sau dacă parlamentarii decid în urma unor dezbateri că acel articol (pe care Parlamentul l-a aprobat în 2023) trebuie eliminat sau prorogat atunci pot face acest lucru, iar ministerul va pune în aplicare noua formă a legii.
Vă mulțumesc pentru atenția acordată.”