Evaluarea națională ar trebui modificată, fără niciun dubiu. Ar trebui evaluate mai multe competențe, importanța parcursului educațional de până în clasa a VIII-a ar trebui reevaluată, raportarea adulților la ceea ce reprezintă acest examen ar trebui să se încadreze într-o altă paradigmă.
În acest moment, trecerea în clasa a VIII-a reprezintă pentru cei mai mulți elevi o intrare în infern. În loc să reprezinte o încununare a parcursului educațional de până în acel moment, ultimul an al ciclului gimnazial reprezintă un an-pedeapsă. Un an în care contează foarte puțin ceea ce și-ar dori ei cu adevărat, un an în care foarte mulți dintre ei pun stop pasiunilor și curiozităților lor, pentru a deveni niște automate care se încadrează, sub presiunea adulților din jurul lor, în tiparele solicitate.
Cunosc cazurile multor elevi care au fost obligați de părinți să renunțe la sporturile pe care le practicau, la cursurile pe care le urmau cu bucurie în afara programului școlar sau chiar la timpul petrecut pentru aprofundarea disciplinelor școlare care îi pasionau, dar care nu reprezentau „materii de examen”. Ne putem imagina consecințele unei asemenea turnuri existențiale pentru un adolescent? Ce gândește și ce simte un tânăr care e nevoit să renunțe la multe dintre lucrurile care îi oferă bucurie pentru a se pregăti obsesiv pentru cele două materii de examen?
Toate acestea ar trebui modificate. Însă ceea ce se petrece este fără precedent. Din rău în mai rău, la propriu. Ideea de a adăuga evaluării naționale un examen paralel de admitere este o mare eroare. Unui examen defect i se adaugă, astfel, o nouă defecțiune.
Îngrijorările părinților sunt legitime, însă consecințele vor cădea tot pe umerii și așa fragili ai unor adolescenți de 14-15 ani.
Vechilor incertitudini li se vor adăuga unele noi. Programul unui adolescent de clasa a VIII-a, deja foarte aglomerat, va deveni și mai încărcat. În loc să se pregătească pentru un singur examen, cei care vor ținti către licee în care concurența la admitere este mare se vor pregăti pentru două examene de admitere, susținute în decurs de o lună.
Adulții care s-au gândit la această variantă ar trebui să fie sinceri cu ei înșiși și să răspundă la o întrebare simplă: ei ar rezista unei astfel de presiuni?
În spațiul public circulă deja idei conform cărora această decizie a fost adoptată ca urmare a solicitării colegiilor centenare, cu scopul premeditat de a crea inechitate în sistemul de învățământ preuniversitar.
Absurditatea deciziei ar putea fi combătută printr-o solidaritate a marilor colegii naționale, una contrară stereotipurilor care sunt vehiculate în spațiul public. Niciunul dintre marile colegii ale țării să nu organizeze un examen paralel de admitere.
Printr-o astfel de decizie s-ar repara o mare greșeală a decidenților și ar fi demontată teza unei decizii luate la comandă.
Organizarea unui examen paralel cu evaluarea națională este o opțiune, nu o obligație.
Colegiile centenare ar putea acționa unitar prin refuzul implementării unei decizii care ar aduce prejudicii grave elevilor de care ar trebui să ne pese mai mult.
__________________
Despre autor: Andrei Avram este profesor de Istorie, doctor în cadrul Școlii Doctorale a Facultății de Istorie din Universitatea din București, unde și-a susținut teza în 2019, publicată ulterior în 2021 sub titlul Emil Cioran – de la radicalismul politic la refuzul Istoriei. A publicat cartea Gânduri despre educație, la Editura Tracus Arte, în 2024. A debutat în învățământul preuniversitar în 2014, iar în cei 12 ani de activitate a predat atât la gimnaziu, cât și la liceu, în școli din sistemul public și privat. În prezent, este profesor titular la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București și profesor colaborator la Complexul Educațional Laude Reut.
Nota redacției: Opiniile din această analiză aparțin autorului și nu sunt în mod necesar și opiniile redacției.
12 comments
De fapt această „evaluare națională” este o mare eroare. Nu poți evalua maimuța, peștele, și ursul după aceleași criterii, iar după această „evaluare” să faci o repartizare computerizată în care maimuța să se transforme în pește, ursul în maimuță iar peștele în urs. Examenul pentru admiterea în liceu este necesar, evaluarea națională nu este în niciun fel relevantă, iar repartizarea computerizată este de asemenea o mare reprimare a competențelor individuale. Mă întreb de multe ori de ce se urmărește atât de mult egalizarea inteligenței native a individului și se promovează la cote înalte inteligența colectivă. Nu vi se pare că se încearcă un model de stup (inteligența colectivă a coloniilor de furnici)?
Un profesor nu ar trebui să îi facă proști pe elevi. Nepregătiți e mai corect. Elevii sunt rezultatul sistemului de învățământ. Dacă vor da două examene într-o lună, o să le fie bine copiilor?
„Cunosc cazurile multor elevi care au fost obligați de părinți să renunțe la sporturile pe care le practicau, la cursurile pe care le urmau cu bucurie în afara programului școlar sau chiar la timpul petrecut pentru aprofundarea disciplinelor școlare care îi pasionau, dar care nu reprezentau „materii de examen”. Ne putem imagina consecințele unei asemenea turnuri existențiale pentru un adolescent?”
Aici va contraziceți.Daca este pasionat elevul de fizica sau de informatica nu o sa i se para greu examenul, din contra. O sa o ia că pe o joaca , pentru că stie că este bun și EN nu testeaza.
Daca vorbiți de dorința părinților….Aici cred că este o problema. La ce vor părinți raportat la ce își dorește copilul.
Este natural sa dai admitere la liceu si este nenatural sa dai evaluare nationala! La ce le trebuie elevilor evaluarea nationala? Examenul de admitere este necesar ca sa reuseasca la liceul dorit, daca sunt bine pregatiti! De ce trebuie inventate metode aiurea in loc sa fie folosite metodele care au dat rezultate foarte bune sute de ani?
„sute de ani” :)))))
ce drăguț e sa vorbești fara să ai nicio idee despre subiect.
subiectul este unul singur: intră analfabeți la colegii de top. intra elevi la științele naturii care cred ca Leana că există codoi.
știu că e mai plăcut și nestresant sa spui : copilul meu a luat 9 la capacitate deci e geniu decât: „cum o fi luat 9 la capacitate și la niste subiecte un pic (subliniez un pic…) mai grele a căpătat un mare 5 ?
S-a dat liber la spaga si toti ne prefacem ca nu întelegem asta.
Dacă lipsa de reacție care ne caracterizează ca popor, în ideea că „nu e destul de rău , mai putem duce”, se va menține, vor fi consecințe pe care încă nu ni le putem imagina.
vor sa distruga evaluarea nationala care era obiectiva si repartizarea era corecta, si asta pentru ca profesorii de la liceu sunt nemultumiti pe cei din gimnaziu ca le-au luat meditatiile.
Este o idee foarte bună, introducerea examenului suplimentar la licee. Eu sunt profesoara și pledez pentru astfel de examene. Intrau numai cu EN, prosti și nu făceau fata.
Sper ca nu sunteti, totusi, profesoara! Elevii aceia pe care i-ati numit „prosti” sunt pregatiti de catre colegi de-ai dvs. Aproape toti parintii scot multi bani din buzunar sa „acopere” tot ceea ce nu se face la scoala. In clasa a 8-a si intr-a 12-a. Sa va fie rusine!
Banuiesc ca acel examen suplimentar e la aceleasi doua materii, doar ca are un grad de dificultate un pic mai mare.
Rusine doamna profesoara!