Alianța organizațiilor studențești solicită un cuantum minim național de 838 de lei pentru burse

Sursa: ANOSR

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) solicită stabilirea cuantumului minim național al burselor la 838 de lei, în condițiile în care recalcularea acestuia va fi discutată în Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior. ANOSR arată, într-un comunicat, faptul că din 2017 nu a mai fost actualizat cuantumul minim actual de 580 de lei, în pofida evoluției economiei.

ANOSR amintește, în context, că 38% dintre studenții români au probleme financiare moderate, peste media europeană de 29%. Această situație “poate periclita finalizarea studiilor (conform datelor furnizate prin Eurostudent), în contextul în care la nivelul UE, cea mai mare pondere de studenți ale căror familii au o situație financiară medie, bună sau foarte bună se regăsește în România, Slovacia și Lituania”. 

Alianța arată că “ținând cont de asumările României în cadrul Declarației Ministeriale de la Roma (2020) privind viitorul Spațiului European al Învățământului Superior, dar și de provocările generate de contextul pandemic, solicită prioritizarea sistemului național de acordare a burselor în vederea asigurării unei incluziuni reale în sistem, în beneficiul întregii societăți”.

Principalele cerințe ANOSR:

Organizația lansează, cu aceeași ocazie, și un studiu pe tema:Creșterea cuantumului minim al burselor, politică de echitate necesară în învățământul superior românesc”.

Exit mobile version