Alianța Studenților s-a adresat Avocatul Poporului în legătură cu eliminarea gratuităților la transportul feroviar și afirmă că e necesară sesizarea Curții Constituționale

Foto: Pexels.com

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a transmis, luni, către Avocatul Poporului un memoriu prin care cere sesizarea Curții Constituționale în privința ordonanței de urgență ce elimină accesul gratuit al studenților la transportul feroviar, anunță, marți, organizația într-un comunicat de presă.

ANOSR spune că a analizat OUG 8/2021, ce prevede eliminarea gratuității la transportul feroviar și că a constatat faptul că aceasta ar încălca toate condițiile constituționale privind adoptarea ordonanțelor de urgență: să existe o situație extraordinară, reglementarea să nu poată fi amânată, urgența să fie motivată în cuprinsul ordonanței.

“Curtea ar trebui să rețină, astfel, că Guvernul a acționat eminamente pentru a îndeplini prin OUG o viziune politică a faptului că studenții nu ar trebui să aibă acest drept. După cum este lesne de înțeles, asemenea aprecieri de oportunitate nu pot justifica în nicio măsură emiterea unei Ordonanțe de Urgență”, afirmă ANOSR.

Comunicatul ANOSR integral:

Unde a fost urgența pentru eliminarea transportului feroviar gratuit al studenților? ANOSR a sesizat Avocatul Poporului

În data de 8 martie a.c., Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a transmis către Avocatul Poporului un memoriu cuprinzând necesitatea sesizării Curții Constituționale a României cu o excepție de neconstituționalitate privind Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 8/2021 – actul normativ care stabilește eliminarea accesului gratuit al studenților la transportul feroviar. 

Această acțiune este complementară demersurilor pe care federația le-a întreprins încă de la momentul anunțării intenției Guvernului de eliminare a transportului feroviar gratuit pentru studenți. De atunci până în prezent, am asistat la o reacție haotică și neargumentată a coaliției guvernamentale și la promisiuni ferme uitate ușor de reprezentanții partidelor politice de guvernare. 

Pe lângă demersurile ce țin de modificarea OUG 8/2021 în Parlamentul României, ANOSR a analizat constituționalitatea actului normativ care elimină transportul gratuit al studenților atât din perspectiva procedurii de adoptare, cât și cu privire la drepturile afectate. 

Pentru a ne putea afla în situația adoptării unei ordonanțe de urgență, Constituția României stabilește la art. 115 anumite condiții care necesită să fie îndeplinite cumulativ, după cum urmează: să existe o situație extraordinară, reglementarea acesteia să nu poată fi amânată, urgența să fie motivată în cuprinsul ordonanței.

În concret, OUG nr. 8/2021 încalcă toate aceste condiții și, mai mult, contrar prevederilor Constituției, afectează dreptul la egalitate în fața legii (art. 16), dreptul la învățătură (art. 32) și regimul privind protecția tinerilor (art. 49) din Constituția României, republicată. 

Curtea ar trebui să rețină, astfel, că Guvernul a acționat eminamente pentru a îndeplini prin OUG o viziune politică a faptului că studenții nu ar trebui să aibă acest drept. După cum este lesne de înțeles, asemenea aprecieri de oportunitate nu pot justifica în nicio măsură emiterea unei Ordonanțe de Urgență.

Nu se poate identifica nici măcar un singur element de natură a determina schimbarea situației de fapt în sensul de a tinde spre o situație extraordinară, darămite îndeplinirea condițiilor pentru survenirea unei situații extraordinare. 

Un element important al viciilor de neconstituționalitate este faptul că Guvernul, în preambulul OUG și în nota de fundamentare, nu a motivat deloc existența unei situații extraordinare și necesitatea reglementării ce nu poate  fi amânată. Guvernul s-a limitat la a invoca situația economico-financiară generată de pandemia de Covid ca motiv absolut și suficient de eliminare a unei forme de protecție socială.

În cazul eliminării gratuității transportului feroviar pentru studenți, nu există nici măcar o singură referire la această modificare în preambulul OUG. Cu toate acestea, preambulul face referire, pentru motivarea măsurii de la art. VI, punctul 1, la situația socială precară a studenților în contextul pandemiei, argumentare care se află în antiteză cu măsura luată la art. VI, punctele 2 și 3, care prin eliminarea gratuității înrăutățește tocmai situația socială pe care guvernul o recunoaște ca justificare pentru alte măsuri. 

Considerăm că invocarea pandemiei cu SARS-COV-2 drept justificare a adoptării unei ordonanțe de urgență în peste 9 domenii de reglementare simultane este excesivă și naște dreptul discreționar al Guvernului de a abuza de delegarea legislativă pe toată durata pandemiei.

Prin urmare, există vicii de constituționalitate intrinseci și extrinseci multiple și vădite care au atras depunerea memoriului către Avocatul Poporului, doamna Renate WEBER, sperând ca aceste vicii să atragă sesizarea Curții Constituționale.

Memoriul redactat de ANOSR și Asociația Studenților în Drept București poate fi găsit la: https://www.anosr.ro/…/03/Sesizare-Avocatul-Poporului.pdf

„Problemele cu Ordonanța de Urgență a Guvernului care a eliminat transportul feroviar gratuit al studenților nu țin doar de oportunitate, deși acestea ar fi, oricum, suficiente – vorbim aici de lipsa unei analize bazate pe cifre, lipsa punerii în balanță a beneficiilor aduse studenților și companiilor feroviare față de costurile oricum reduse în pandemie șamd. Am solicitat Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională a României pentru a analiza și problemele constituționale evidente – amintesc faptul că nu există o situație extraordinară și urgența nu este în niciun fel motivată în cuprinsul OUG. Chiar Guvernul vorbește în preambulul ordonanței de urgență de situația precară a studenților ca justificare pentru altă măsură din OUG, după care elimină transportul feroviar gratuit. Pe această din urmă temă, Guvernul nu oferă nici măcar o justificare de formă, nimic” a declarat Horia-Șerban ONIȚA, președintele ANOSR.”

Exit mobile version