„Am ajuns rușinea Europei, rușinea Agenției Spațiale Europene” pentru că Ministerul și Autoritatea pentru Cercetare „tratează cu superficialitate, fără viziune, fără implicare” domeniul spațial, spune cercetătorul Sorin Zgură, fostul director al Institutului de Științe Spațiale

Foto: ISS

Domeniul spațial „efectiv se dorește să se închidă” în România, apreciază Sorin Zgură, cercetător științific grad 1 și fost director al Institutului de Științe Spațiale (ISS), într-o declarație acordată Edupedu.ro după decizia României de a reduce contribuția la Agenția Spațială Europeană, contrar tendinței generale de creștere la nivelul continentului, dar și în contextul datoriilor acumulate de România față de acest for european. Sorin Zgură apreciază că „am ajuns rușinea Europei, rușinea Agenției Spațiale Europene” prin lipsa de implicare și prin superficialitatea cu care autoritățile tratează domeniul.

Întrebat, în continuarea declarației sale pentru Edupedu.ro, ce crede el că ar trebui făcut în privința domeniului spațial în condițiile actuale, Sorin Zgură – care a condus Institutul de Științe Spațiale între 2011 și 2023 – a răspuns că trebuie început cu Legea spațiului, continuat cu strategia spațială și apoi „reformată însăși Agenția Spațială Română”. Aceasta, crede el, trebuie „scoasă de sub tutela MEC”.

Iar despre afirmațiile președintelui ANC, Andrei Alexandru cum că un transfer de fonduri între programe este necesar pentru creșterea absorbției și că „n-are sens să ne ducem într-o sută de programe, dacă noi nu putem cheltui acei bani, dacă noi nu putem absorbi acei bani”, cercetătorul Sorin Zgură apreciază că este vorba despre o „minciună”.

Sorin Zgură – pentru edupedu.ro, declarațiile pe larg: 

„Am fost directorul ISS 12 ani, am contribuit la domeniul spațial prin participare în strategii, prin programe, prin tot ce s-a putut ca cercetător. Din poziția pe care o am, eu îmi exprim o nemulțumire prin faptul că actualii guvernanți, actualul Minister al Educației și Cercetării, actuala Autoritate Națională pentru Cercetare, actuala Agenție Spațială Română tratează cu superficialitate, fără viziune, fără implicare domeniu spațial. 

Întrebat de unde ar trebui să înceapă schimbările pentru a îmbunătăți situația: „În primul rând trebuie luat în considerare domeniul. Există deja proiectul pentru legea spațiului, dar este la sertar, trebuie aprobat în Parlament. Trebuie reconsiderată strategia spațială. Apoi reformată însăși Agenția Spațială Română. Deci Agenția Spațială Română s-a dovedit, de când este România la ESA, că este efectiv dată la o parte în decizii și în aspectele financiare. Deci trebuie scoasă de sub tutela Ministerului Educației și Cercetării, trebuie să fie o entitate în subordinea directă a Guvernului. Domeniul spațial nu ține de cercetare în toată Europa, în toată lumea – este un domeniu distinct. De aceea și la Comisia Europeană există domeniul de cercetare și există domeniul de spațiu. Aici lucrurile sunt mult mai complicate, mult mai complexe.” 

Exit mobile version