An școlar 2025-2026. Lista posturilor pentru profesori a fost actualizată, pe fiecare județ, după repartizarea candidaților de la Titularizare 2025 pe posturi pe perioadă nedeterminată

Foto: © Nd3000 | Dreamstime.com

Marți, 5 august, site-ul Titularizare 2025 a fost actualizat cu lista posturilor pe fiecare județ, după repartizarea candidaților pe posturi pe perioadă nedeterminată. Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, a fost realizată în ședințele publice organizate de inspectoratele şcolare în perioada 31 iulie – 4 august.

La concursul național de Titularizare 2025 au fost scose 9.180 de posturi, disponibile pentru angajare pe perioadă nedeterminată, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației și Cercetării. De menționat că acest număr cuprinde atât numărul posturilor titularizabile, cât și numărul catedrelor pe perioadă nedeterminată. 

Ce este titularizarea?

Titularizarea este angajarea într-o școală, pe o perioadă nedeterminată. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – candidații trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului.

Aceasta este o condiție obligatorie, dar nu garantează și obținerea postului / catedrei de titular, adică pe perioadă nedeterminată.

Profesorii vor avea norma majorată cu 2 ore din toamnă, potrivit legii Bolojan.

Lista actualizată a posturilor

Posturi actualizate 2025 Județul Alba

Posturi actualizate 2025 Județul Argeş

Posturi actualizate 2025 Județul Arad

Posturi actualizate 2025 Municipiul Bucureşti

Posturi actualizate 2025 Județul Bacău

Posturi actualizate 2025 Județul Bihor

Posturi actualizate 2025 Județul Bistriţa-Năsăud

Posturi actualizate 2025 Județul Brăila

Posturi actualizate 2025 Județul Botoşani

Posturi actualizate 2025 Județul Braşov

Posturi actualizate 2025 Județul Buzău

Posturi actualizate 2025 Județul Cluj

Posturi actualizate 2025 Județul Călăraşi

Posturi actualizate 2025 Județul Caraş-Severin

Posturi actualizate 2025 Județul Constanța

Posturi actualizate 2025 Județul Covasna

Posturi actualizate 2025 Județul Dâmbovița

Posturi actualizate 2025 Județul Dolj

Posturi actualizate 2025 Județul Gorj

Posturi actualizate 2025 Județul Galaţi

Posturi actualizate 2025 Județul Giurgiu

Posturi actualizate 2025 Județul Hunedoara

Posturi actualizate 2025 Județul Harghita

Posturi actualizate 2025 Județul Ilfov

Posturi actualizate 2025 Județul Ialomița

Posturi actualizate 2025 Județul Iaşi

Posturi actualizate 2025 Județul Mehedinți

Posturi actualizate 2025 Județul Maramureş

Posturi actualizate 2025 Județul Mureş

Posturi actualizate 2025 Județul Neamț

Posturi actualizate 2025 Județul Olt

Posturi actualizate 2025 Județul Prahova

Posturi actualizate 2025 Județul Sibiu

Posturi actualizate 2025 Județul Sălaj

Posturi actualizate 2025 Județul Satu-Mare

Posturi actualizate 2025 Județul Suceava

Posturi actualizate 2025 Județul Tulcea

Posturi actualizate 2025 Județul Timiş

Posturi actualizate 2025 Județul Teleorman

Posturi actualizate 2025 Județul Vâlcea

Posturi actualizate 2025 Județul Vrancea

Posturi actualizate 2025 Județul Vaslui

Ce înseamnă angajarea pe post vs angajarea pe catedră?

Angajarea pe post se referă la cadrele didactice care predau unei singure clase, spre exemplu, învățătorii, educatorii, fără să aibă un număr impus de ore. Conform Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, norma didactică a profesorului consilier școlar corespunde unui post de profesor-consilier școlar și se stabilește prin raportare la un număr de maximum 500 de elevi, maximum 500 de elevi și preșcolari sau de maximum 300 de preșcolari. Și personalul didactic itinerant și de sprijin este angajat tot pe post, nu pe catedră.

Pe de altă parte, angajarea pe catedră presupune ca profesorul să aibă numărul necesar de ore pentru ca norma didactică să fie completă. Un profesor de gimnaziu sau liceu predă la mai multe clase pentru a avea norma didactică de 18/20 de ore.

Din toamnă, toți învățătorii și profesorii pentru învățământul primar vor avea incluse în atribuțiile postului 2 ore pe săptămână de pregătire remedială, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023.

Profesorii de gimnaziu și liceu vor avea norma majorată, în medie, cu 2 ore, din anul școlar 2025-2026, potrivit legii Bolojan.

Amintim că normele didactice pentru consilierul școlar, profesorul itinerant și de sprijin, profesorul logoped și psiholog din școli și din cadrul centrelor județene de resurse și asistență educațională, CJRAE, Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională, CMBRAE, vor ajunge la 20 ore, potrivit proiectului de Procedură privind constituirea normelor didactice de predare-învățare-evaluare.

Despre norma didactică

Amintim că vineri seara a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023.

Conform Legii Bolojan, noile norme didactice sunt:

În plus, în perioada 2025-2026 până în 2029-2030, este valabil un regim special care permite includerea în norma didactică a unor activități precum pregătirea pentru examene naționale, performanță educațională și învățare remedială.

Este prima creștere a normei didactice din 1995 încoace. Atunci, prin Legea Statutului cadrelor didactice, prevăzută de legea învățământului, dar aprobată separat doi ani mai târziu, erau stabilite normele didactice de 18 ore în învățământul preuniversitar.

Reamintim că Ministerul Educației și Cercetării nu a prezentat nicio analiză a fundamentării măsurilor din legea 141/2025, în afara declarațiilor făcute de ministrul Daniel David în ieșirile sale publice. În schimb, analiza solicitată Institutului de Științe ale Educației de Edupedu.ro a fost cenzurată de ministrul David sub pretextul unui peer review pentru că îi contrazicea cu date și studii argumentele folosite.

Foto: © Nd3000 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Aproape 4.800 de catedre vacante pentru profesori, pe perioadă nedeterminată, scoase la concursul de Titularizare 2025, vor fi afectate de creșterea normei didactice impusă prin legea Bolojan / Alte peste 4.300 de posturi titularizabile nu sunt afectate
Doar un singur candidat de la Titularizare 2025 a obținut nota 10 la proba scrisă, după contestații. La nivel național sunt în total 42 de note maxime
Aproape 1.000 de candidați au obținut note peste 7 la Titularizare 2025 după soluționarea contestațiilor / Peste 14.500 de candidați se pot angaja dacă există posturi libere
Exit mobile version