ANALIZĂ România este în top 5 în Uniunea Europeană la numărul total de zile libere dintr-un an școlar, cu 117 zile de vacanță, întrecută doar de țările baltice și Malta

Foto: captura Eurydice

UPDATE România se află în topul Uniunii Europene la numărul de zile de vacanță ale elevilor. Potrivit datelor Eurydice pentru anul școlar 2025-2026, România are 117 zile de vacanță cumulate și este depășită în UE doar de câteva state cu condiții speciale – țările baltice și Malta – ocupând astfel locul 5 între statele membre. Structura anului școlar pentru 2026-2027, publicată de Ministerul Educației, confirmă această poziționare, cu 40 de zile de vacanță în timpul anului școlar, la care se adaugă una dintre cele mai lungi vacanțe de vară din Uniune.

În anul școlar următor elevii vor avea 40 de zile de vacanță și încă 4 zile libere, sărbători legale. Este un număr identic de zile de vacanță cu cel pe care îi înregistrează în dreptul țării noastre și cei de la Eurydice – organizația pentru educație a Comisiei Europene – în raportul pe anul școlar actual, 2025-2026. Vacanța de vară va fi în actualul an școlar de 77 de zile, iar pentru anul următor școlar de 79 de zile.

În această statistică de date comparate România se remarcă între țările europene cu un număr mare de zile de vacanță, distribuite și în timpul verii, și între modulele școlare: în total, 117 zile de vacanță cumulate în 2025-2026, dintre care 77 de zile sunt în vacanța de vară și restul de 40 de zile sunt împărțite în cele 4 vacanțe din timpul anului școlar.

În comparația europeană realizată pe baza a 41 de sisteme educaționale, România se află pe locul 14 la durata vacanței de vară și locul 9 la numărul de zile de vacanță din timpul anului școlar.

Dacă am cumula toate zilele de vacanță, România ocupă locul 6 din 41 de sisteme educaționale europene la numărul total de zile de vacanță ale elevilor, potrivit datelor Eurydice pe ciclul primar, locul 7 pe ciclurile de gimnaziu și liceu.

Comparativ cu alte state europene, România este depășită la numărul total de zile de vacanță de Republica Moldova, Letonia, Georgia, Malta, Lituania și Estonia. Republica Moldova are cele mai multe zile de vacanță cumulate, 122, dintre care 92 sunt în vacanța de vară și 30 în timpul anului școlar. Letonia și Georgia au câte 120 de zile de vacanță, Malta, Lituania și Estonia câte 118 zile.

România, cu 117 zile de vacanță cumulate, se află imediat sub acest grup de state.

Dacă ne uităm strict la comparația din interiorul Uniunii Europene, România se află în top 5 al țărilor cu cele mai multe zile de vacanță ale elevilor. Cu un total de 117 zile de vacanță într-un an școlar, România este depășită doar de câteva state membre cu condiții speciale – țările baltice (Letonia, Lituania, Estonia), unde structura anului școlar este influențată de climă, și Malta, stat insular cu un calendar adaptat contextului local.

Astfel, în UE, România se situează pe locul 5 la numărul total de zile de vacanță, peste majoritatea statelor mari din vestul și centrul Europei, precum Franța, Germania, Olanda sau Austria.

Anul școlar care începe în toamnă, 2026-2027, va avea 40 de zile de vacanță, cu tot cu weekendurile aferente acestor perioade. 7 zile din interiorul vacanțelor se suprapun în acest an școlar cu sărbători legale din timpul săptămânii, potrivit structurii anului școlar, aprobată de Ministerul Educației, joi.

În plus, pe lângă cele 40 de zile de vacanță aprobate de ministerul Educației, mai sunt alte 4 zile libere, sărbători legale care pică în timpul săptămânilor de cursuri: 5 octombrie – Ziua Profesorului, zi liberă prin Contractul Colectiv de Muncă, 30 noiembrie – Sfântul Andrei, 1 Decembrie – Ziua Națională și 1 Iunie – Ziua Copilului – toate sărbători legale prin Codul Muncii.

Există și exemple de țări cu un număr semnificativ mai mic de zile de vacanță. Olanda are 77 de zile de vacanță într-un an întreg, dintre care 42 sunt în vacanța de vară și 35 în timpul anului școlar, adică exact numărul de zile al vacanței de vară din România. Germania are în total 82 de zile de vacanță, Danemarca 78, iar Cehia 83.

În privința vacanțelor din timpul anului școlar, România are 40 de zile, mai multe decât Germania, Austria, Finlanda, Polonia, Cehia sau Bulgaria, situându-se în top 25% european la acest indicator.

Sursa: Captură foto https://eurydice.eacea.ec.europa.eu/data-and-visuals/european-school-calendars

Fostul ministru al Educației, Daniel David, spunea că motivul pentru care avem mai puține ore într-un an școlar, față de media OECD, dar în același timp avem multe ore într-o zi, este pentru că „noi am ales” să avem mai multe săptămâni de vacanță. „Eu pot să fiu de acord să reducem numărul de ore pe parcursul săptămânii dar atunci va trebui să reducem și numărul săptămânilor de vacanță. Nu poți să ai și una și alta”.

Câte zile de vacanță au țările din datele Eurydice, în 2025

Pe graficul de mai jos puteți căuta vacanțele din fiecare stat european, harta este interactivă.


Sursa: Eurydice.eu
Țări cu mai puține zile de vacanță în timpul anului școlar, comparativ cu România (40 de zile)
Informațiile de context

România figurează „în top” și din punct de vedere al duratei vacanțelor școlare. În total, potrivit analizei OCDE, România are printre cele mai lungi durate cumulate de săptămâni de vacanță, fiind depășită doar e Letonia, Grecia și Lituania. Totodată, are a șaptea cea mai lungă durată a vacanței de vară, după Letonia, Italia, Grecia, Lituania, Turcia și Estonia.

În cazul acestor perioade, OCDE notează că „cercetările au dovedit că vacanțele extinse exacerbează inegalitățile educaționale, deoarece elevilor din medii dezavantajate le-ar putea lipsi accesul la activități și la sprijin academic în aceste perioade. Drept urmare, unele țări au început să ia în considerare schimbarea politicilor privind vacanțele, concentrându-se în special asupra lungimii vacanței de final de an. Totuși, reducerea duratei vacanței de vară vine cu provocări semnificative, deoarece o astfel de schimbare nu ar fi populară printre elevi, părinți sau profesori. Totuși, în țări precum Anglia (Regatul Unit) sau Franța, experții explorează activ posibilitatea scurtării vacanțelor de vară (…)”. 

Informații de context

Timpul de școală din România este sub media OCDE iar vacanțele elevilor români sunt printre cele mai mari, în condițiile în care „vacanțele extinse exacerbează inegalitățile educaționale”, potrivit unei analize „Cum este organizat anul școlar în țările OCDE?, publicată în 2024.

Fostul ministru al Educației Daniel David spunea în iunie 2025 că nu există niciun argument psihopedagogic pentru care ar trebui să ne reîntoarcem de la module la semestre. „E drept că n-am avut argumente foarte puternice nici când am trecut de la semestre la module”, a spus el.

„Nu există niciun argument psihopedagogic pentru care ar trebui să ne reîntoarcem de la module la semestre. E drept că n-am avut argumente foarte puternice nici când am trecut de la semestre la module, dar, odată ce am trecut și lucrurile funcționează, nu mai tot facem schimbări bulversând copiii. V-aș ruga să ne focalizăm pe ce putem face bine în sistemul pe care îl avem, fără să ne apucăm să schimbăm din nou sistemul în arhitectura lui”, a spus Daniel David.

Aproximativ 70% dintre elevii intervievați într-un studiu realizat de experți ai Institutului de Științe ale Educației sunt mulțumiți de noua structură a anului școlar pe module și preferă ca cele 5 module să se mențină și pe viitor. Studiul „Evaluarea măsurilor de implementare a structurii anului școlar pe intervale de cursuri (module)” a fost publicat pe 31 decembrie de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), fără a fi promovat în vreun fel de Ministerul Educației. Documentul conține opiniile elevilor, profesorilor, directorilor de școală și părinților legate de impactul organizării pe module a anului școlar.

Conform studiului, aproximativ jumătate dintre profesori susțin că actuala organizare a anului școlar în cinci intervale de cursuri ar trebui menținută în formula actuală. Profesorii din mediul rural sunt mai reticenți la organizarea pe module, iar gradul de dezacord privind modulele crește pe măsură ce vechimea profesorilor e mai mare. Cu alte cuvinte, profesorii care au peste 20 de ani de vechime își doresc semestre, spre deosebire de cei care au între 1 și 5 ani vechime care sunt mai deschiși împărțirii pe module. 

Jumătate dintre părinții respondenți sunt de părere că anul școlar organizat în două semestre reprezintă o structură mai potrivită pentru fiicele/fiii lor, iar 36% dintre părinți optează pentru anul școlar organizat în cinci intervale de cursuri/ module. Părinții cred că cele mai frecvente provocări întâmpinate de elevi sunt legate de afectarea ritmului de învățare, din cauza vacanțelor frecvente, testarea într-o zi la mai mult de 2 discipline, testarea în fiecare zi a ultimei săptămâni a fiecărui modul, necesitatea de a obține mai multe notele la finalul anului școlar.

Citește și:
OFICIAL Structura anului școlar 2026-2027 a fost aprobată de Ministerul Educației / Copiii de grădiniță și elevii de clasele pregătitoare – a XII-a încep cursurile pe 7 septembrie 2026 și le vor încheia pe 18 iunie 2027
Vacanța de toamnă 2025 începe vineri, 24 octombrie, după cursuri, și durează o săptămână / Calendarul anului școlar 2025-2026 pe fiecare județ, în format printabil sau pentru telefon
România este anul acesta în top 5 țări din Europa cu cele mai multe zile fără școală: elevii au 8 perioade de vacanță, care înseamnă 120 de zile libere – raport european
Exit mobile version