Anchetă într-o școală din Olt după ce un elev ar fi lovit-o cu ușa pe directoare, iar aceasta l-ar fi luat de perciuni / Poliția și Inspectoratul școlar fac cercetări după reclamația părintelui

vârsta de pensionare, cancelarie profesori

Foto: INQUAM Photos - Octav Ganea

Polițiștii din județul Olt și Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) au deschis, marți, o anchetă, după ce un elev ar fi lovit-o cu ușa pe directoarea școlii din comuna Valea Mare, iar aceasta l-ar fi luat de perciuni, potrivit G4Media.ro, care citează Radio România.

Poliția a fost alertată de către un bărbat care a spus că fiul său, de 12 ani, ar fi fost agresat fizic și verbal de către directoarea instituției de învățământ, transmite sursa citată.

Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Olt, la data de 2 aprilie a.c., în jurul orei 10:50, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, de către un bărbat, din comuna Valea Mare, județul Olt, cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 12 ani, ar fi fost agresat fizic și verbal de către directoarea unei unități de învățământ, din comuna Valea Mare, unde acesta este elev.

Anchetă și a Inspectoratului școlar. Elevul, pedepsit de directoare după ce ar fi lovit-o

Şi Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Olt a demarat o anchetă, o echipă de control fiind trimisă la şcoala respectivă, potrivit conducerii instituției.

Potrivit unor surse, băiatul ar fi lovit-o cu uşa de la clasă pe directoarea care trecea pe hol. Aceasta l-a pedepsit luându-l de perciuni, mai transmite corespondentul Radio România, potrivit G4Media.ro.

Exit mobile version