Anisie: Profesorii nu trebuie să completeze tabele cu prezența online ca să fie pontați. Vor primi salariile integral, ca luna trecută

Ministrul Educației a declarat că ”plata salariilor profesorilor se face ca și luna trecută, integral. Pe luna aprilie ei vor primi toți banii”. Declarația a fost făcută într-un interviu pentru stiredu.ro. Ministrul a declarat că indicațiile date de directorii școlilor și de inspectorate prin care cadrele didactice sunt puse să completeze tabele pentru a fi pontate sunt „niște excese” pe care le va „regla” luni.

Întrebare: ”Cum se va face plata salariilor pentru profesori?

Monica Anisie: Plata salariilor profesorilor se face ca și luna trecută, integral. Pe luna aprilie ei vor primi toți banii.

Întrebare: Mulți profesori spun că sunt puși să completeze tabele pentru orele online, pentru că altfel nu sunt pontați…

Monica Anisie: Aici sunt niște excese pe care le-au făcut unii directori sau inspectori, pe care le voi regla luni în videoconferință.

Într-adevăr, trebuie să existe o raportare la fel cum exista și raportarea când făceam orele la clasă.

De exemplu, atunci completam condica. Așa și acum, puteau să găsească și acum o soluție pentru o condică electronică unde să treacă orele pe care le-au făcut cu elevii”.

Edupedu.ro a scris încă din 27 aprilie despre Marea Predare Online. Dacă până la Vacanța de Paște predarea online era sub formă de recapitulare și avea caracter opțional, iar fiecare profesor și elev făcea activități online, acum tot mai multe școli au făcut masiv conturi tuturor elevilor și profesorilor pe platformele recomandate de ministerul Educației. Ce s-a schimbat? Apariția ordinului de ministru care impune prin obligație prezența profesorilor și elevilor la aceste cursuri.

Inspectoratele județene au coordonat în ultimele zile cea mai mare operațiune de migrare a școlii din mediul offline în mediul online din istoria învățământului de la noi. Concret, școlile au fost obigate, în marea lor majoritate, să creeze conturi pentru toți profesorii și pentru toți elevii înscriși în SIIIR, Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România, baza de date oficială a învățământului de la noi. Astfel că au fost create, potrivit reprezentanților celor mai utilizate platforme online, câteva sute de mii de conturi noi.

Profesorii trebuie să completeze fișe de auto-pontaj, pe care le trimit secretariatelor școlilor. În aceste condici trebuie să completeze activitățile făcute, la ce clase, care a fost subiectul lecției și ce aplicație au utilizat. Tot prin aceste fișe de activitate se face și prezența elevilor, însă doar numeric, nu cu nume și prenume.

În plus, cadrele didactice sunt obligate de școli sau inspectori să trimită dovezi ale orelor online, adică rapoarte cu capturi din aplicațiile folosite pentru lecțiile cu elevii, din timpul acestor lecții.

Secretarul de stat responsabil pentru învățământul preuniversitar a declarat pe 22 aprilie că profesorii trebuie să prezinte „niște dovezi, adică o înregistrare, un printscreen”, ca să-și justifice orele online.

FOTO: gov.ro

Exit mobile version