A început Marea Predare Online. Școlile au făcut conturi tuturor profesorilor și elevilor, orare noi și fișe de auto-pontaj pentru cadrele didactice

53.034 de vizualizări
Luni este prima zi în care școala s-a realuat virtual în aproape toate clasele din România, potrivit documentelor și instrucțiunilor obținute de Edupedu.ro de la nivel național. Dacă până la Vacanța de Paște predarea online era sub formă de recapitulare și avea caracter opțional, iar fiecare profesor și elev făcea activități online, acum tot mai multe școli au făcut masiv conturi tuturor elevilor și profesorilor pe platformele recomandate de ministerul Educației. Ce s-a schimbat? Apariți ordinului de ministru care impune prin obligație prezența profesorilor și elevilor la aceste cursuri.

Inspectoratele județene au coordonat în ultimele zile cea mai mare operațiune de migrare a școlii din mediul offline în mediul online din istoria învățământului de la noi. Concret, școlile au fost obigate, în marea lor majoritate, să creeze conturi pentru toți profesorii și pentru toți elevii înscriși în SIIIR, Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România, baza de date oficială a învățământului de la noi. Astfel că au fost create, potrivit reprezentanților celor mai utilizate platforme online, câteva sute de mii de conturi noi.

Întrarea în vigoare, prin publicarea în Monitorul Oficial de vineri, a Ordinului de Ministru nr. 4.135, a declanșat acest amplu proces.

Citește și: Ce dovezi trebuie să prezinte profesorii pentru a justifica orele online cu elevii – răspunsul secretarului de stat de la Educație, Luminița Rodica Barcari

Au apărut orare noi pentru predarea online

Școlile au trimis profesorilor orare noi cu programul pe care-l au, la ce clasă predau și când, majoritatea bazate pe un timp de predare de 30 la gimnaziu, 40 de minute la liceu, potrivit documentelor obținute de Edupedu.ro. Iată un exemplu de orar pentru predarea online:

Profesorii trebuie să completeze fișe de auto-pontaj, pe care le trimit secretariatelor școlilor. În aceste condici trebuie să completeze activitățile făcute, la ce clase, care a fost subiectul lecției și ce aplicație au utilizat. Tot prin aceste fișe de activitate se face și prezența elevilor, însă doar numeric, nu cu nume și prenume.

Printre regulile prevăzute în Ordinul ministerului sunt și următoarele:

  • Cursurile pe net devin obligatorii pentru elevi și profesori și vor fi monitorizate.
  • Profesorii sunt fi obligați să preia feedback de la părinți și elevi.
  • Părinții sunt obligați să le asigure elevilor tehnologia necesară participării la cursurile online
  • Școala poate da laptopuri în custodie părinților, iar dacă cei care le primesc, le deteriorează, sunt buni de plată
  • Elevii care nu au acces la tehnologie sau ai căror profesori nu organizează cursuri online vor face ore remediale şi recuperarea materiei după reluarea cursurilor clasice, faţă în faţă.
  • Profesorii vor fi plătiţi pe baza acestor ore online, inclusiv cei care sunt încadraţi la plata cu ora.

17 comments
  1. Stie cineva ce inseamna “predare” in viziunea unor profesori?? Eu am aflat si am ramas socata: profesorii sa dea temele punandu-le pe o platformă, iar copiii sa puna rezolvarea lor pe acea platformă. Păi asta e predare?? Asta e doar recapitulare si pierdere de timp cu urcat teme…strigător la cer.

  2. Pe bune?Copiii incep.orele la 8.😡😡😡😡😡😡😡😡😡😡😡dimineata? Pai mai bine la.6..nu credeti?bataie.de joc sau ce e asta?

  3. Care protecție a datelor? Ca cere cineva CNP, date personale? Conexiunile pe platforme se fac cu adrese de mail.
    Nu putem sa trimitem copiilor doar fise sa copieze la infinit, unele notiuni trebuie explicate. Dacă școala are un orar bine stabilit, se conectează o clasa pe un anumit cont, deci maxim 30 de copii.
    Materia trebuie predata la toate clasele, în anul școlar următor poate nu mai fac materia respectiva, nu se poate trece pe repede înainte fiindcă și materia anului următor e stufoasa.
    De exemplu la matematica, un elev de cls 5-6 va da examen peste câțiva ani din materia ce se preda acum, la liceu în Cls9 se învață logica(și doar în aceasta clasa) , materie pt bac

  4. “Parintii obligati sa le asigure copiilor tehnologie pt a invata” -serios? Parca invatamantul era GRATUIT. Ce fac copiii ai caror parinti abia au ce le da sa manance, din ce bani sa le cumpere calculator,telefon perfirmant sau laptop?

  5. Scoala copilului meu a decis ca orele se fac dupa orarul obisnuit. E aberant: 6-7 ore de calculator cu profesorii pe zi, plus teme tot pe calculator!

  6. Până acum ce-a fost? Pe ce baza s-au încasat salarii 100%? Învățarea online n-are nicio bază legala. Telemunca nu se poate aplica acestui domeniu! Deci….

  7. Dupa https://ro.wikipedia.org/wiki/S%C4%83r%C4%83cia_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia
    În 2011, 4,74 milioane din totalul populației române se aflau în risc de sărăcie (cu un venit mai mic de 60% din venitul mediu disponibil), 6,28 milioane se confruntau cu lipsuri materiale severe, iar 1,14 milioane locuiau în gospodării cu intensitate de lucru foarte scăzută.[3] România are cea mai mare cotă din UE de populație care trăiește în zonele rurale (45% din totalul populației) și, conform datelor INS pentru 2010, riscul de sărăcie extremă este patru ori mai mare în zonele rurale (8,8%) în comparație cu zonele urbane (2,2%). În ceea ce privește disparitățile regionale, analiza regională arată că regiunile cu cele mai mari rate de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială sunt Nord-Est, Sud-Vest Oltenia, Sud-Est și Sud-Muntenia.[3] La celălalt capăt se află regiunile Vest și București-Ilfov.

    Zonele urbane afectate de sărăcie includ orașe mici care se confruntă cu îmbătrânirea demografică și depopularea, orașele mono-industriale (de exemplu orașele miniere), orașe agricole sau orașe nou înființate. Orașele mici concentrează sărăcia din cauza infrastructurii fizice sărace (transport, sănătate, educație), în plus, acestea au fost puternic afectate de restructurarea industrială și sunt foarte vulnerabile la reforma industrială și economică, care are ca principal efect o rată scăzută de ocupare și, prin urmare, venituri instabile și mici.[3]

    Conform Confederației Sindicale „Cartel Alfa”, în anul 2016, unul din cinci români se confruntă cu sărăcia determinată de venitul insuficient, cu toate că lucrează cu normă întreagă.[4]

    Despre ce vorbim aici?

  8. Nu inteleg de ce copiii ar trebui sa mai vina fizic la scoala sau liceu daca materia din semestrul II nu intra la capacitate sau la bac. Eventual, materia nepredata sa fie inclusa in primul semestru din anul urmator, evident exceptie facand cei de-a XII-a.
    Mi s-ar parea firesc, asa cum au mai mentionat si altii, ca elevii de clasa a VIII-a si a XII-a sa participe doar la examene, iar Ministerul Invatamantului sa pregateasca pana in septembrie, in toata tara, toata infrastructura necesara desfasurarii cursurilor in on line , pt reluarea cursurilor , avand in vedere ca din toamna se asteapta un alt val de epidemie.

  9. Este bătaie de joc .Baiatul meu a stat 30 minute pt a se conecta si nu a reușit din 28 de elevi la clasa doar 3 au putut.Vi se pare firesc sa stea un copil 30 de min in fata calculatorului ?De ce va baieti joc de copii si de răbdarea lor?Doar la scoala se îmbolnăvesc în fața calculatorului nu ? Unde sunt specialiști sa dea un raspuns.Pina acum s-a tot spus că afecteaza timpul petrecut pe telefon si acum dintr-o dată nu?

    1. Doamna Anișoara…
      Ati vrut învățământ la standarde europene: educație online, diverse aplicații integrate… Acum le aveti, profesorii le-au făcut…

      Distinsa doamna, sunteti sigura de faptul că al dvs copil nu stătea mai mult de 30-60 minute pe facebook, tic-toc, instagram si altele… Atunci cum de se conecta??? Sa nu mai vorbim de jocuri…

      Distinsa doamna, asa cum ii cumpărați haine, poate de firma, încălțăminte și hrană, similar trebuie sa ii asigurați si computer conectat la i termen… Cred ca va permiteți…

      Este copilul dvs: asa cum aveti drepturi, aveti si obligatii…
      Stim dragi părinți ca este greu cu… homescool, si online education… dar asta ati vrut…
      Bucurati-va!

      1. Copiii nu se pot conecta toti la platforme pentru ca sunt realizate la un nivel slab si nu suporta multi utilizatori in acelasi timp. Aplicatiile facebook,instagram,tik tok si multe altele sunt facute special pt a suporta un nr mare de utulizatori. De aceea copiii se conecteaza mult mai usor la ele decat la platformele educationale.

        1. Tanti, 35 de elevi pe clasa si cam 1000 de utilizatori pe scoala “duce” orice server si daca e instalat pe laptopul personal al vreunui profesor… ceea ce probabil nu e.

          A intrebat mai devreme @Tommy referitor la ce platforma este vorba: majoritatea scolilor folosesc de fapt furnizori mari de servicii (gen Google Classroom + Google Meet) si nu cred ca vei insuna ca Google o sa simta cei 1000 sau 1000000 de utilizatori care o sa se conecteza din .ro
          Deci nu iti mai da cu parerea fara o analiza tehnica aferenta.

          1. Eu m-am referit la alta platforma pe care se lucreaza la mine la scoala. Nu este google classroom,din pacate,aceea este foarte buna (e si gratis). Platforma de la mine de la scoala s-a blocat in momentul in care au incercat sa se conecteze vreo 20 elevi pt a-si rezolva temele.

          2. Si sigur reteaua de telefonie mobila a RDS poate prelua 100 de elevi odata, toti din Bordenii Mari. Mie îmi sesizeaza studentii (din Bucuresti!!) ca mai apar probleme, nu aud tot ce spun, etc.
            Scoala lu’ peshte prajit…
            Da’ lasa ca ajunge Gigi (pardon, Jiji) shef mare, atunci sa vezi scoala!

  10. Nici macar in stare de urgenta statul nu poate da “ordine de ministru” prin care sa oblige cadre didactice, elevi si parinti sa foloseasca platforme online comerciale! Cand Ministerul Educatiei va produce propria platforma virtuala de predare online prin care sa-si asume protectia datelor utilizatorilor poate discuta macar in principiu despre obligativitati. Dupa ce discuta in principiu, se apuca voiniceste si baga curent, internet si infrastructura tehnica pentru astfel de activitati in toaaaaaaaata tarisoara, in cantitati suficiente, asa incat o familie cu 3-4 copii sa nu traga la sorti cine participa la cursurile online si cine curata la porc. Dupa ce face toate astea, instruieste IN MOD REAL SI CU REZULTATE MASURABILE cadrele didactice si populatia implicata in materie de activitati virtuale de predare/evaluare, respectiv invatare. Mentiunea absolut necesara este ca TOATE ECHIPAMENTELE PENTRU CARE STATUL CERE SEMNATURA PARINTILOR SI ASUMAREA COSTURILOR AFERENTE DETERIORARII LOR TREBUIE SA FIE NOI-NOUTE, IN GARANTIE, fiind sigurul mod in care starea acestor produse corespunde pretului de achizitie — un echipament folosit nu poate fi evaluat nici din punctul de vedere al uzurii fizice, nici al uzurii morale date de evolutia galopanta a tehnologiei, care dicteaza evolutia preturilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Definitivat 2023: Perioada de înscriere a fost redusă la jumătate față de anul trecut. Înscrierea ține până pe 14 octombrie, anunță Ministerul Educației. Calendarul complet

Calendarul de organizare și desfășurare a examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar în anul școlar 2022-2023 a fost trimis către inspectoratele școlare de Ministerul Educației. Înscrierea profesorilor se desfășoară…
Vezi articolul

Purtarea obligatorie a măștilor s-a reintrodus în școlile din 40 de departamente ale Franței, pe fondul ratelor de incidență crescute. Acum o lună, măștile obligatorii au fost scoase pentru elevii de școală primară

Masca a redevenit obligatorie în școlile din 40 de departamente din cele 101 ale Franței, măsură valabilă de ieri, transmite FranceTvInfo. Purtarea măștii devine obligatorie în aceste 40 de departamente…
Vezi articolul