Apel public pentru păstrarea Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei din partea cercetătorilor, după comasarea prin OUG a IŞE cu Centrul Naţional de Evaluare

SURSA: Google Maps

Cercetătorii din Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei fac un apel pentru menținerea instituţiei, într-o scrisoare primită la redacţie. Textul este semnat de “echipa de cercetători ai IŞE” şi solicită păstrarea instituţiei de sine stătătoare, comparând desfiinţarea acestuia în trecut, de către comunişti, cu unirea institutului cu CNEE, prin Ordonanţă de Urgenţă, fără consultare publică şi fără o analiză de impact şi transformarea sa într-o instituţie din subordinea Ministerului.

Redăm integral mesajul cercetătorilor:

“Ce reprezintă Institutul de Științe ale Educației și de ce trebuie să existe în continuare?

Cum a fost desființat ISE… de două ori?!

Prima dată, de regimul comunist…

Institutul de Științe ale Educației (IŞE) a fost până pe 6 noiembrie 2019 singurul institut public de cercetare în domeniul educației din România. IŞE fusese reînființat în anul 1990, ca măsură reparatorie la dizolvarea în 1982 a  Institutului de Cercetări Pedagogice și Psihologice, în urma unei înscenări politice a regimului comunist care asocia instituția cu mișcarea „Meditația transcendentală, acțiune care a distrus viețile multor intelectuali prin arderea cărților scrise și interdicția de a mai publica în România, anularea titlurilor academice, trimiterea la munci necalificate etc.

Istoria se repetă

Miercuri, 6 noiembrie 2019, în mod netransparent, fără consultare, fără o evaluare a activității, s-a luat decizia de desființare a ISE (prin OUG nr. 68/06.11.2019) și de organizare a unei noi instituții (Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație), prin comasare cu Centrul Național de Evaluare și Examinare, cercetătorii institutului aflând această veste din presă. După 30 de ani de democrație, măsura nu poate să nu amintească de practicile regimului comunist.

Ce a făcut ISE în ultimii 30 de ani?

Într-un context marcat de discontinuitate, subfinanțare și schimbări frecvente, ISE a rămas o instituție profesionistă și independentă politic. A realizat numeroase cercetări și studii pentru fundamentarea măsurilor de reformă în sistemul educațional, susținând permanent necesitatea adoptării acestor măsuri numai în baza datelor de cercetare. A contribuit la selecția și formarea unor noi generații de profesioniști în domeniul educației, a promovat pluralismul educațional, a creat parteneriate solide pentru cooperare internațională, a abordat interdisciplinar și pragmatic probleme concrete ale sistemului educativ, a avut un rol major în dezvoltarea consilierii școlare în țara noastră. A participat la elaborarea indicatorilor pentru educație, folosiți de Institutul Național de Statistică. A realizat primele evaluări internaționale ale performanțelor elevilor, în România.

În momentul de față, IŞE funcționează cu 31 de cercetători cu normă întreagă și 12 colaboratori cu ½ normă. Este implicat în derularea unor proiecte importante la nivelul sistemului educațional (de exemplu, starea sistemului de învățământ, evaluarea internațională PISA, studii tematice privind violența în școli, calitatea vieții elevilor și studenților, finanțarea învățământului preuniversitar, fenomenul de abandon școlar și părăsire timpurie a sistemului de educație, competențele digitale ale elevilor). Pe lângă activitatea de cercetare, din 2010, atribuțiile ISE au fost extinse în domeniul dezvoltării de curriculum, fără alocarea de resurse umane și financiare suficiente. De asemenea, IŞE a oferit suport metodologic profesorilor şi consilierilor școlari şi a implementat programe inovative de formare continuă a personalului didactic (cel mai recent fiind programul derulat în cadrul proiectului CRED, pentru 55.000 de cadre didactice). În perioada 2007-2019, IŞE a facilitat derularea a peste 19.000 de parteneriate școlare europene de către profesorii români din peste 7.000 de unități de învățământ. Rezultatele de cercetare au fost valorificate și în programe pilot de intervenție la nivelul școlii, în special în școli din medii dezavantajate socio-economic, cu număr mare de elevi în risc de abandon școlar.

De ce Institutul de Științe ale Educației trebuie să rămână o instituție de cercetare independentă?

De ce comasarea nu este o soluție viabilă?

Comasarea propusă prin ordonanța de urgență din 6 noiembrie este o modalitate de manipulare a opiniei publice și de mascare a desființării ISE. Sub cuvintele „cercetătorii nu pierd nimic, vor fi preluați de noul centru“ se ascunde altă realitate. Cercetătorii pierd statutul de neutralitate profesională, prin alipirea cu o instituție în care salariații sunt funcționari publici, instituție care va fi condusă de o persoană numită sau subordonată politic. Chiar dacă încadrarea în administrația centrală poate aduce unele creșteri salariale (la ora actuală, salariile cercetătorilor fiind de două-trei ori mai mici decât cele ale funcționarilor), cercetătorul îşi pierde independența în raport cu politicul. Funcționarea ISE ca instituție de sine stătătoare, guvernată de legislația cercetării științifice, garanta o selecție a conducerii și a personalului pe criterii de competență profesională, strict reglementate de această legislație. Schimbarea statutului cercetătorului în funcționar public sau simplu personal contractual, deschide calea ocupării unor posturi de către clientela politică (până acum, aceasta putea accede doar în zona administrației publice, nu și în zona cercetării științifice). Un cercetător ştiinţific nu poate avea statut de funcţionar public, nu se poate afla sub comandă politică directă (nici printr-o conducere numită politic) și nu poate avea alt interes decât cel al adevărului științific.

În graba deciziei, guvernanții au uitat să răspundă la întrebări fundamentale:

 Având în vedere toate aspectele prezentate, solicităm reconsiderarea de urgență a deciziei de desființare a IŞE și repunerea cercetării educaționale într-un cadru instituțional care să susțină importanța acestui domeniu pentru societatea românească.

Petiția online pentru păstrarea identității și a statutului Institutului de Științe ale Educației a fost semnată până acum de peste 2200  de persoane – între care profesori universitari, cercetători, personalități de marcă din domeniile pedagogie, sociologie, psihologie, științe politice, experţi internaţionali care profesează în universităţi şi instituţii de educaţie de prestigiu, profesori din învăţământul preuniversitar etc.

Petiția cercetătorilor și opiniile semnatarilor pot fi consultate la adresa: https://www.petitieonline.com/institutul_de_stiinte_ale_educatiei_a_fost_desfiintat

Echipa de cercetători ai ISE.”

Edupedu.ro a scris în exclusivitate că Guvernul Orban a comasat, Institutul de Științe ale Educației (care concepe curriculumul și programele școlare) cu Centrul Național pentru Evaluare și Examinare (care concepe subiectele tuturor examenelor naționale), într-o singură entitate sub numele “Centrul Național de Politici și Evaluare”. Acest lucru a avut loc pe 6 noiembrie, în prima şedinţă de guvern, prin Ordonanță de Urgență.

Exit mobile version