Aproape 25.000 de elevi au lipsit de la proba obligatorie din cadrul simulării Bacalaureatului 2026 / 6 elevi au fost eliminați pentru tentativă de fraudă

Foto: © Arrowsmith2 | Dreamstime.com

Peste 113.000 de elevi au participat astăzi la proba oligatorie a profilului din cadrul simulării examenului de Bacalaureat care a avut loc astăzi, 24 martie, potrivit datelor din partea Ministerului Educației și Cercetării. Aproape 25.000 de elevi nu s-au prezentat la această probă.

Datele centralizate până la ora 15:00 arată că aproximativ 113.100 elevi de clasa a XII-a au participat astăzi la proba obligatorie a profilului. Peste 24.600 de elevi au absentat, iar 6 elevi au fost eliminați pentru tentativă de fraudă.

Simularea a fost organizată în 1.368 de licee, adică 95.87% din totalul unităților de învățământ în care se susține examenul de Bacalaureat.

Aceasta nu s-a ținut în 59 de unități școlare (4,13%). Este vorba de peste 6.400 de copii care ar fi fost afectați.

Peste 143.000 de elevi înscriși înainte de simulare

Înainte de începerea probelor, Ministerul anunța vineri că peste 143.000 de elevi erau înscriși în platformă, față de peste 131.000 în ziua precedentă

Totodată, peste 60.500 de elevi participaseră deja la simulări organizate la nivel local, cifră rămasă constantă în raportările oficiale.

Urmează în următoarele zile, 25 și 26 martie, proba la alegere a profilului și specializării și proba la limba și literatura maternă. Elevii vor afla ce note au obținut vineri, 3 aprilie.

Foto: © Arrowsmith2 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version