ARACIP, agenția care acreditează și evaluează școlile și grădinițele, primește noi puteri, în proiectul legii Deca. Va face toate inspecțiile generale și tematice, va avea birouri teritoriale în fiecare județ și de cel puțin patru ori mai mulți angajați ca în prezent / Inspecțiile de specialitate nu mai apar în atribuțiile inspectoratelor

Colaj Edupedu.ro - Foto: gov.ro/AVE

Inspecțiile școlare generale și cele tematice vor fi realizate de Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii şi Inspecţie în Învăţământul Preuniversitar, ARACIIP, și birourile teritoriale ARACIIP, instituții nou infiintate care preiau activităţile inspectoratelor şcolare în ceea ce priveşte componenta de inspecţie şcolară, potrivit Art. 112 din proiectul noii legi, obținut pe surse și consultat de EduPedu.ro. Inspectoratele școlare se desființează și vor fi reorganizate în Direcţii Judeţene de Învăţământ Preuniversitar/ Direcţia Municipiului Bucureşti de Învăţământ Preuniversitar, DJIP/DMBIP. Pentru inspecțiile de specialitate nu există stabilite roluri clare, dacă vor fi făcute de ARACIIP sau DJIP/DMBIP.

Sediul, structura organizatorică şi regulamentul de funcţionare ale ARACIIP şi ale birourilor teritoriale ARACIIP, BT-ARACIIP se vor stabili prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Educaţiei. Reamintim că ARACIP a fost „reformată” recent, în mandatul ministrului Cîmpeanu, o măsură contestată de mai multe organizații ale societății civile. Actuala președintă a Consiliului instituției a instaurat în ARACIP o adevărată „Republică Dolj”, susținând în funcții cheie apropiați ai acesteia. Secretarul general – fosta colegă de liceu cu Mariana Dogaru, prietenă a acesteia – a primit echivalarea activității de profesor de cultură civică cu 7 ani vechime în specialitatea studiilor juridice necesare exercitării funcției. În plus, avocatul care a reprezentat-o pe Dogaru într-un proces împotriva Agenției a devenit avocatul ARACIP, pe o sumă care depășește 2.800 de euro pe lună.

Conform surselor Edupedu.ro, actualul ministru al Educației, Ligia Deca, a inclus-o pe președinta Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, Mariana Dogaru, în grupurile restrânse de oameni care au lucrat la proiectele de legi în varianta Deca.

În aceste proiecte, noua ARACIIP primește puteri sporite față de cele din prezent, va avea un „I” în plus, de la componenta de „Inspecție” și textul, obținut pe surse de Edupedu.ro, arată că instituția „va dispune de un aparat administrativ propriu, format din Direcţia Generală de Inspecţie Şcolară, Direcţia Generală de Asigurare a Calităţii și servicii/birouri/compartimente iar, în teritoriu, îşi exercită atribuţiile prin birourile teritoriale, BT – ARACIIP”, potrivit proiectului de lege.

Controlul calităţii educaţiei se realizează prin inspecţie şcolară şi presupune:

ARACIIP va avea următoarele atribuţii, în ceea ce privește inspecțiile școlare:

Birourile teritoriale ARACIIP au următoarele roluri în domeniul inspecţiei şcolare:

Cum se vor realiza inspecția școlară generală și inspecţia tematică 

Inspecţia generală a unităţilor de învăţământ preuniversitar este realizată de structura centrală a ARACIIP şi cu inspectorii teritoriali. În cadrul acestui tip de inspecţie, se realizează inclusiv activităţi de consiliere, în raport cu obiectivele concrete vizate, în vederea îmbunătăţirii continue a activităţii unităţii de învăţământ.

Inspecţia tematică, prin birourile teritoriale, care reprezintă o activitate de evaluare sau control a unui domeniu particular/mai multor domenii particulare a activităţii unităţilor de învăţământ preuniversitar sau a personalului care deserveşte aceste instituţii, în principal, a/al activităţii cadrelor didactice. În cadrul acestui tip de inspecţie, se realizează inclusiv activităţi de consiliere, în raport cu obiectivele concrete vizate, în vederea îmbunătăţirii continue a activităţii unităţii de învăţământ.

ARACIIP colaborează cu structurile teritoriale CNFDCD pentru asigurarea, în baza recomandărilor de formare continuă formulate după fiecare inspecţie şcolară generală sau tematică, a cursurilor specifice de formare pentru personalul didactic;

Verificarea din punctul de vedere al respectării procedurilor de lucru a rapoartelor de evaluare externă a calităţii se realizează de către BT-ARACIIP. Acestea sunt înaintate către Consiliul ARACIIP, în vederea analizei şi, după caz, aprobării rapoartelor. Ulterior, rezultatele evaluărilor sunt înaintate către Ministerul Educaţiei”, potrivit Art. 112 din proiectul legii învățământului preuniversitar, obținut pe surse și consultat de EduPedu.ro.

Ce se întâmplă cu inspecțiile de specialitate? 

Dacă pentru inspecțiile generale și pentru inspecțiile tematice, ARACIIP are un rol clar stabilit prin lege, inspecțiile speciale nu sunt menționate în atribuțiile ARACIIP sau în atribuțiile fostelor inspectorate școlare care devin Direcţii Judeţene de Învăţământ Preuniversitar/ Direcţia Municipiului Bucureşti de Învăţământ Preuniversitar, DJIP/DMBIP.

Atribuțiile DJIP/DMBIP legate de inspecțiile școlare, potrivit noului proiect de lege, sunt:

Personalul ARACIIP, implicat în inspecțiile şcolare

ARACIIP este condus de un preşedinte, ales de către consiliul ARACIIP pentru un mandat de 4 ani. Numărul maxim de posturi la nivelul ARACIIP este de 300 de posturi, distribuite inclusiv la nivel teritorial, potrivit proiectului de lege. În prezent, legislația de înființare a instituției, modificată în 2021, prevede maximum 75 de posturi.

„În termen de 45 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii de Guvern privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a ARACIIP, la solicitatea preşedintelui acesteia, vor fi detaşate persoane care au calitatea de titulari în sistemul de învăţământ preuniversitar cu experienta de minimum doi ani în activitatea de inspectie şcolară, care vor desfăşura operaţiuni legate de înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea ARACIIP şi a birourilor teritoriale.

Până la ocuparea prin concurs a funcţiilor de directori BT-ARACIIP, preşedintele ARACIIP numeşte prin detaşare personal de specialitate de la nivelul sistemului naţional de învăţământ.

Personalul ARACIIP şi al birourilor teritoriale este format din personal de specialitate, inspectori şcolari care au gradul didactic I, experţi în evaluare şi personal contractual. Atribuţiile, sarcinile şi răspunderile individuale ale personalului se stabilesc prin fişa postului, pe baza regulamentului de organizare şi funcţionare”.

Tipuri de inspectie școlară și cine le realizează, potrivit normelor în vigoare, adică regulamentului de inspecție inspecție a unităților de învățământ preuniversitar din decembrie 2020.

„Inspecția unităților de învățământ preuniversitar se poate realiza de către:

După conținutul/obiectul principal al inspecției, se disting trei tipuri fundamentale de inspecție a unităților de învățământ preuniversitar: inspecția școlară generală a unităților de învățământ preuniversitar, inspecția tematică și inspecția de specialitate.

  1. Inspecția școlară generală a unităților de învățământ preuniversitar reprezintă o activitate de evaluare generală a performanțelor diferitelor categorii de unități de învățământ, prin raportare explicită la politicile educaționale, scopurile și obiectivele dezirabile propuse sau la standardele asumate în funcționarea acestora. 
  2. Inspecția tematică este o activitate de evaluare sau control a/al unui domeniu particular/mai multor domenii particulare al/ale activității unităților de învățământ preuniversitar sau a/al personalului care deservește aceste instituții, în principal, a/al activității cadrelor didactice. În cadrul acestui tip de inspecție se realizează inclusiv activități de consiliere, în raport cu obiectivele concrete vizate, în direcția îmbunătățirii continue a activității unității de învățământ.
  3. Inspecția de specialitate reprezintă o activitate de evaluare a competențelor profesionale/activității profesionale ale/a cadrelor didactice la nivelul disciplinei/ disciplinelor de studiu predate sau activităților educaționale pe care acestea le susțin. Inspecția de specialitate vizează, în mod direct, calitatea activităților didactice în raport cu beneficiarii primari ai educației, respectiv antepreșcolarii, preșcolarii și elevii.

Tipurile de inspecție de specialitate sunt:

Amintim că inspecțiile școlare erau unificate sub o singură instituție în proiectul de lege al fostului ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu. Era înființată ANISAC (Autoritatea Națională pentru Inspecție Școlară și Asigurarea Calității), aflată în subordinea ministerului Educației, care ar fi trebuit să facă inspecții prin direcțiile județene, actualele inspectorate școlare, ce erau desființate și în proiectul de lege, varianta Cîmpeanu.

Foto: © Opolja | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Desființarea inspectoratelor școlare și transformarea lor în direcții județene de învățământ, păstrate în proiectul Legii Educației – surse / Directorii acestora nu vor mai fi legați de mandatul ministrului
VIDEO Inspecțiile vor fi unificate sub o singură instituție, în noul proiect de lege a Învățământului, spune secretarul de stat Bogdan Cristescu: Directorul de școală își pierde funcția dacă nu folosește corect fondul de burse pentru elevi – interviu
Inspecția generală nu mai are ca scop evaluarea și monitorizarea școlii, ci consilierea și sprijinirea, potrivit noului Regulament. Inspectorii apreciază “starea de bine a preșcolarilor și elevilor”
Exit mobile version