Auxiliarele școlare, cumpărate de Ministerul Educației la licitațiile de manuale – promisiunea Monicăi Anisie pentru un alt mandat. Federația părinților: Familiile plătesc 50 de milioane de euro, anual, pe caiete de lucru

SURSA: gov.ro

Auxiliarele școlare ar putea fi cumpărate de Ministerul Educației, în cadrul licitațiilor prin care instituția achiziționează manualele pentru elevi. Anunțul a fost făcut de ministrul interimar al Educației, Monica Anisie, care a spus la audierile din Parlament pentru învestirea Guvernului Orban II că grupurile de lucru ale Ministerului lucrează zilele acestea la “un pachet educațional pentru copii – care să conțină manualul, ghidul profesorului și caietul de lucru”. Federația părinților cere de 3 ani ca auxiliarele să facă parte dintr-un pachet educațional cumpărat de Minister, declară astăzi Iulian Cristache.

Monica Anisie, ministrul interimar al Educației, a declarat marți, la audierile din Parlament, că specialiștii din grupurile de lucru ale Ministerului lucrează în prezent la “un pachet educațional pentru copii – care să conțină manualul, ghidul profesorului și caietul de lucru. Mi se pare corect să aibă la dispoziție atât profesorul ghidul profesorului, cât și elevul caietul și manualul”.

Întrebată de parlamentari despre stadiul planurilor cadru, Anisie a răspuns, marți 19 februarie 2020:

Ministrul interimar nu a dat detalii cu privire la necesitatea cumpărării acestor auxiliare realizate de aceleași edituri care concep și manualele școlare.

Iulian Cristache: Părinții nu vor mai plăti auxiliarele

La o zi de la promisiunea lansată de Monica Anisie, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți (FNAP) a scris pe pagina sa de Facebook că a cerut acest lucru de 3 ani.

“FNAP, în urma întâlnirilor pe care le-a avut în mod constant cu MEC [Ministerul Educației și Cercetării – N.red.], a solicitat în ultimii trei ani ca auxiliarele să facă parte dintr-un pachet / portofoliu educațional, adică să fie cuprinse ca anexă la manualul școlar. Părinții plătesc cel puțin 50 de milioane de euro, anual, pe aceste caiete de lucru”, spune Iulian Cristache.

“Ieri, la Comisia de audiere, dna ministru Monica Cristina Anisie a promis, în ședință publică, că va lua în calcul acest demers. Deci, părinții nu vor mai plăti auxiliarele. Sperăm să aibă sprijinul Guvernului”, continuă reprezentantul părinților.

Citește și:
Exit mobile version