Aventuri pe două roți: două adolescente de 16 ani își propun să parcurgă 1.400 de km pe bicicletă, pe Via Transilvanica, în 30 de zile

Foto: Luisa și Tabita / Aventuri pe 2 roți

Două fete de 16 ani, Luisa și Tabita, vor porni pe 4 august cu bicicletele pe Via Transilvanica, pe care își propun să o străbată integral (1.400 de km), de la sud la nord, în 30 de zile, potrivit unui comunicat de presă.

Sub numele „Aventuri pe 2 roți”, cele două adolescente vor pleca în călătoria de la Drobeta-Turnu Severin până la Putna.

Fetele își propun „să inspire o nouă generație de tineri să redescopere România autentică și să creadă în forța visurilor îndrăznețe”.

„Suntem Luisa și Tabita și vara asta ne-am hotărât să facem ceva nebunesc de frumos: să străbatem Via Transilvanica cap-coadă, pe bicicletă – 1.400 km de aventură, povești și oameni faini. Vrem să simțim România din plin, să ascultăm, să învățăm, să inspirăm și să arătăm că oricât de tânăr ești, poți porni la drum cu inima deschisă și să-ți urmezi visul”, spun cele două tinere, potrivit sursei menționate.

Fetele sunt sportive și s-au pregătit corespunzător pentru această călătorie de 30 de zile, iar pentru siguranță, ele vor fi însoțite de un adult, un ciclist cu experiență, care le va asigura asistența tehnică și logistică, acolo unde va fi cazul.

Luisa Lagos Guillen are 16 ani și locuiește cu familia în Oțelu Roșu, Caraș Severin. Ea este pasionată de ciclism și se implică civic alături de mama ei în comunitatea din zonă: promovează mersul pe bicicletă în rândul tinerilor și copiilor, organizând tabere de vară, cursuri întreținere a bicicletei și ture cicliste în zonă.

Tabita Mihuț are și ea 16 ani și este din Marga, județul Caraș Severin. Încă de mică a început să iubească natura și muntele, făcând drumeții montane alături de familia sa, mai apoi a început sa o pasioneze ciclismul montan, alpinismul și multe alte sporturi.

Călătoria celor două adolescente, cu povești și imagini de pe traseu va putea fi urmărită pe conturile „Aventuri pe 2 roți” pe rețelele sociale.

Exit mobile version