Scăderea numărului de elevi, alimentată de declinul demografic, nu înseamnă automat un sistem educațional mai stabil sau mai ușor de gestionat. Dimpotrivă, în România, problema majoră este că numărul profesorilor calificați scade rapid, într-un ritm mai abrupt decât scăderea numărului de elevi, iar politicile recente au accentuat instabilitatea din școli, avertizează sociologul Gabriel Bădescu, profesor universitar la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
„Avem prea puține date despre sistemul educațional din România, urmare a finanțării precare a cercetării în general, dar mai ales a celei care poate fundamenta politici”, spune Bădescu într-un interviu pentru Edupedu.ro. Chiar și în lipsa unei imagini complete, el arată că există o tendință evidentă: „numărul de profesori calificați e în scădere rapidă, mai abruptă decât scăderea elevilor”, iar acest lucru produce efecte directe asupra funcționării școlilor și asupra accesului la educație.
- În același timp, sociologul atrage atenția că „politicile recente cresc precaritatea profesiei de profesor”, într-un moment în care sistemul ar avea nevoie de stabilitate și de resurse umane bine pregătite. În acest context, scăderea numărului de cadre didactice calificate nu este doar o consecință a demografiei, ci și un semnal de vulnerabilitate instituțională, care poate afecta calitatea educației pe termen lung.
- Guvernul Bolojan a început să facă economii la buget prin reduceri aplicate mai întâi Educației, față de alte domenii de stat. Legea Bolojan 141/2025 a redus, printre altele, valoarea plății cu ora din septembrie 2025, a crescut norma didactică de predare cu două ore pe săptămână, a comasat școli, a tăiat bursele elevilor olimpici național și internațional și a crescut numărul de elevi per clasă.
Un aspect esențial, „mai puțin cunoscut”, este distribuția elevilor și a profesorilor în funcție de mediul de rezidență. „Aproximativ jumătate dintre elevii din România locuiesc în mediul rural și peste jumătate dintre profesori predau tot în rural”, spune Bădescu, care este și directorul Centrului pentru Studiul Democrației. Acest lucru este relevant pentru că România are deja diferențe mari între rural și urban, iar acestea „sunt foarte mari și continuă să se adâncească” atât în resurse, cât și în rezultate.
În acest tablou, declinul resursei umane calificate și instabilitatea din sistem riscă să lovească exact acolo unde școala este deja mai fragilă. România are „cele mai mari diferențe de abandon școlar din UE între rural și urban” și, în același timp, are „unele dintre cele mai mari diferențe de performanță educațională în funcție de nivelul socio-economic al familiei dintre cele peste 70 de țări incluse în PISA”. În opinia sociologului, „schimbările recente vor amplifica toate aceste decalaje, cu costuri uriașe pe termen lung pentru noi toți”.
Pentru ca statul să nu fie din nou „surprins” peste 10-15 ani de o criză demografică și socială, Gabriel Bădescu spune că este nevoie de monitorizare sistematică și de planificare. În educație, „este important ca statul să monitorizeze numărul profesorilor, distribuția lor geografică și pe medii de rezidență, nivelul de calificare și structura pe vârste”. Potrivit lui, „datele arată deja lipsuri serioase și o degradare rapidă a situației”, iar soluțiile de moment nu rezolvă problemele de fond.
„Soluțiile actuale sunt insuficiente: profesori care predau materii pentru care nu sunt pregătiți sau cadre didactice care își amână pensionarea”, afirmă Bădescu. În acest context, elevii din rural sunt „de departe, cei mai afectați de aceste dezechilibre”, iar riscul este ca diferențele dintre comunități și dintre copii să se adâncească și mai mult, inclusiv prin scăderea accesului la profesori calificați și la resurse educaționale.
Pe lângă date și monitorizare, sociologul insistă că este nevoie de schimbări de sistem, inclusiv în modul în care sunt finanțate și administrate resursele umane din educație. „Este necesară ajustarea regulilor de finanțare și a mecanismelor de gestionare a resurselor umane din educație, astfel încât acestea să nu depindă atât de rigid de variațiile anuale ale numărului de elevi și studenți”, spune el. În lipsa unor măsuri preventive și de planificare, avertizează Bădescu, „sistemul va continua să reacționeze târziu și ineficient la schimbări previzibile”.
În final, profesorul subliniază că nu este suficientă doar colectarea de date: „Nu este suficient să avem date bune. Este esențială voința reală de a schimba lucrurile”. Deși România știe „de ani de zile” că educația se confruntă cu probleme grave, precum abandonul școlar și analfabetismul funcțional, „lipsesc politici coerente și susținute care să le abordeze în mod serios”, concluzionează sociologul.