BAC 2023, sesiunea de toamnă. Rezultatele finale vor fi publicate marți, 29 august

Foto: © dotshock | Dreamstime.com

Rezultatele finale de la BAC 2023, sesiunea de toamnă, vor fi afișate marți, 29 august, pe site-ul bacalaureat.edu.ro și în centrele de examen, în format anonimizat, conform calendarului oficial. Vineri, 25 august, au fost publicate rezultatele inițiale.

Contestațiile au putut fi depuse tot pe 25 august, în intervalul orar 12:00 – 18:00, atât în format standard/letric, cât și electronic. Ca urmare a soluționării contestației, nota finală modifică, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Nota minimă de promovare – pentru fiecare probă – este 5 (cinci), iar media finală necesară pentru a promova examenul este cel puțin 6 (șase).

După ce au fost afișate rezultatele finale, rata cumulată de promovare (rezultate inițiale – toate promoțiile) a fost 29,8%, potrivit unui comunicat la instituției. Acest lucru înseamnă că mai puțin de 3 din 10 candidați au promovat a doua sesiune de BAC 2023.

Peste 33.900 de candidați s-au înscris la această sesiune, potrivit unui anunț al Ministerului Educației. Din aceștia, 11.300 sunt din promoțiile anterioare, ceea ce înseamnă că doi din trei tineri înscriși la Bacalaureatul de toamnă sunt din promoția curentă.

Prin comparație, sesiunea din acest an are cel mai mic număr de înscriși din ultimii 18 ani. Raportat la cei prezenți din promoția curentă, cifrele arată o prezență similară cu cea de anul trecut.

Este prima sesiune de examene cu lucrări corectate digital

Este pentru prima dată când toate lucrările de la un examen național sunt evaluate digitalizat, după cum au susținut ministrul Educației, Ligia Deca și secretarii de stat Florian Lixandru și Sorin Ion.

Deși anunțată de Ministerul Educației de luna trecută, pilotată în ultimii doi ani în aceleași două județe, digitalizarea lucrărilor – adică scanarea foilor fizice si transferarea lor pe un server, în format .pdf – a fost o corvoadă pentru cei mai mulți dintre cei care au participat ca profesori asistenți la Bacalaureat 2023, sesiunea a II-a, conform mesajelor acestora.

Edupedu.ro a scris că scanarea lucrărilor la Bacalaureat i-a luat pe nepregătite pe mulți dintre profesorii asistenți, la prima probă, cea de limba română, care ar fi fost instruiți în dimineața probei, cu documente distribuite pe grupuri de Whatsapp.

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion a spus la emisiunea InfoEdu de la TVR Info că erorile și sincopele din prima zi a examenului de bacalaureat au fost „normale” și „ne așteptam să se întâmple”.

Foto: © dotshock | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Ministerul Educației ascunde candidați care au fraudat Bacalaureatul de toamnă 2023 și modifică fără nicio explicație cifrele oficiale pe care tot instituția le-a publicat
Mai puțin de 3 din 10 candidați au promovat a doua sesiune de BAC 2023, potrivit datelor Ministerului Educației. Rata este în scădere față de anul trecut
BREAKING Rezultatele inițiale de la BAC 2023, sesiunea de toamnă, au fost publicate. Vezi notele pe județe
Exit mobile version