BREAKING Rata de promovare a concursului național de Titularizare 2020 este de 58,66%. Anul trecut, rata a fost de 46,86%

Rata de promovare a concursului național de Titularizare

Foto: © Dark1elf | Dreamstime.com

Rata de promovare a examenului de Titularizare 2020 (procentul notelor peste 7 obținute de candidații care au susținut proba scrisă)  este de 58,66%, fiind peste rata din ultimii trei ani: 46,86% în 2019, 47,40% în 2018, respectiv 45,73% în 2017, potrivit datelor comunicate de Ministerul Educației.

În total, 239 de candidați au obținut nota 10, iar 14.269 de candidați au obținut note între 7 și 9,99.

Rata de promovare a concursului național de Titularizare

La proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar s-au prezentat 27.002 candidați din totalul de 30.113 de candidați înscriși, mai arată datele comunicate de minister.

În centrele de evaluare au fost notate 24.732 de lucrări, întrucât: 2.145 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, 32 de candidați au fost eliminați, iar lucrările a 93 de candidați au fost anulate din motive legate de nerespectarea metodologiei. Candidații eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu vor fi repartizați pe posturi didactice în anul școlar 2020-2021.

Din promoția curentă, 58,38% dintre candidați au obținut note peste 7 (șapte) – (46,79% în 2019, 46,83% în 2018, respectiv 43,07% în 2017), conform datelor Ministerului Educaţiei.

Rata de promovare a concursului național de Titularizare pe judeţe:

Totodată, menționăm faptul că în următoarele județe s-a înregistrat o rată de promovare (promoția curentă și promoțiile precedente) de peste 64%, astfel: Cluj – 69,66%, Dolj – 65,57%, Brașov – 64,16%. În Capitală, procentul de promovare înregistrat este de 64,43%.

Contestațiile pot fi depuse la sediile inspectoratelor școlare județene sau transmise prin mijloace electronice în zilele de 4 august, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 5 august, până la ora 12:00.

Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site-ul menționat anterior, în data de 11 august.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante, publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 12 – 14 august.

Citește și:
BREAKING Rezultate Titularizare 2020: S-au afișat rezultatele de la titularizare
Exit mobile version