BREAKING Rata de promovare a concursului național de Titularizare 2020 este de 58,66%. Anul trecut, rata a fost de 46,86%

5.426 de vizualizări
Rata de promovare a concursului național de Titularizare
Foto: © Dark1elf | Dreamstime.com

Rata de promovare a examenului de Titularizare 2020 (procentul notelor peste 7 obținute de candidații care au susținut proba scrisă)  este de 58,66%, fiind peste rata din ultimii trei ani: 46,86% în 2019, 47,40% în 2018, respectiv 45,73% în 2017, potrivit datelor comunicate de Ministerul Educației.

În total, 239 de candidați au obținut nota 10, iar 14.269 de candidați au obținut note între 7 și 9,99.

Rata de promovare a concursului național de Titularizare

La proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar s-au prezentat 27.002 candidați din totalul de 30.113 de candidați înscriși, mai arată datele comunicate de minister.

În centrele de evaluare au fost notate 24.732 de lucrări, întrucât: 2.145 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, 32 de candidați au fost eliminați, iar lucrările a 93 de candidați au fost anulate din motive legate de nerespectarea metodologiei. Candidații eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu vor fi repartizați pe posturi didactice în anul școlar 2020-2021.

Din promoția curentă, 58,38% dintre candidați au obținut note peste 7 (șapte) – (46,79% în 2019, 46,83% în 2018, respectiv 43,07% în 2017), conform datelor Ministerului Educaţiei.

Rata de promovare a concursului național de Titularizare pe judeţe:

Totodată, menționăm faptul că în următoarele județe s-a înregistrat o rată de promovare (promoția curentă și promoțiile precedente) de peste 64%, astfel: Cluj – 69,66%, Dolj – 65,57%, Brașov – 64,16%. În Capitală, procentul de promovare înregistrat este de 64,43%.

Contestațiile pot fi depuse la sediile inspectoratelor școlare județene sau transmise prin mijloace electronice în zilele de 4 august, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 5 august, până la ora 12:00.

Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site-ul menționat anterior, în data de 11 august.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante, publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 12 – 14 august.

Citește și:
BREAKING Rezultate Titularizare 2020: S-au afișat rezultatele de la titularizare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Valeriu Gheorghiță, despre vaccinarea tuturor profesorilor: Un astfel de termen nu poate fi stabilit / Nu putem avea rată de acoperire vaccinală de 100% în orice segment populațional. Cîțu: Putem discuta despre revenirea tuturor elevilor la școală după vaccinarea integrală a personalului din învățământ

Un termen pentru vaccinarea tuturor profesorilor „nu poate fi stabilit” fiindcă „depinde foarte mult de dorința de vaccinare”, astfel că „nu putem avea rată de acoperire vaccinală de 100% în…
Vezi articolul

Ciolacu și Ciucă îi sfidează pe reprezentanții profesorilor și angajaților din Educație, discută despre rotativă la Guvern – surse / La ședința sindicatelor au venit patru miniștri, niciunul cu putere de decizie politică pe revendicările cadrelor didactice

Ședința sindicatelor din Educație cu reprezentanții Guvernului a început în jurul orei 17:00, iar marii absenți de la întâlnire sunt premierul Nicolae Ciucă, președintele PNL și Marcel Ciolacu, președintele PSD.…
Vezi articolul

Sindicatele îi întreabă pe profesori și angajații din școli dacă acceptă să închidă greva generală din Învățământ pentru voucherele anuale și pentru promisiunea de creștere salarială în anul viitor, solicitări făcute de sindicate și acceptate de Guvern / Condiția impusă de Executivul Ciucă – duminică la 9 să anunțe încheierea grevei

Sindicatele își întreabă oamenii din teritoriu dacă propunerile acceptate de Guvern, la solicitarea lor, sunt acceptabile pentru membrii, în așa fel încât greva generală să fie închisă. Guvernul ar fi…
Vezi articolul

Tăieri de ore și de norme ale profesorilor în liceele tehnologice, din cauza unei propoziții din structura anului școlar 2019-2020. Sindicatele “Spiru Haret”: Automat vor fi cadre didactice care vor intra în restrângere de activitate

Ordinul prin care ministrul Ecaterina Andronescu a stabilit structura anului școlar 2019-2020 taie dintr-o singură propoziție ore la clasele a XI-a din liceele tehnologice, au semnalat mai mulți profesori prin…
Vezi articolul