UPDATE Universitatea din București suspendă de astăzi cursurile față în față, până pe 31 martie, și continuă activitatea online / Cantina studențească se închide, căminele rămân deschise

Școala de profesori - Universitatea din Bucuresti / Foto: unibuc.ro

Universitatea din București / Foto: unibuc.ro

Universitatea din București prelungește perioada pentru care suspendă cursurile față în față, până la data de 31 martie. Decizia a fost luată după ce secretarul de stat în MAI Raed Arafat a anunțat oficial că recomandă tuturor universităților suspendarea activităților până la 31 martie. Directoarea de comunicare a Universității din București, Mirabela Amarandei, a declarat pentru Edupedu.ro că “Consiliul de Administrație s-a raliat recomandării secretarului de stat Raed Arafat privind suspendarea cursurilor în universități și a decis prelungirea termenului inițial adoptat în cursul acestei dimineți până pe 31 martie”.

Evident, urmărim evoluția lucrurilor și vom lua cele mai bune decizii pentru siguranța și sănătatea studenților, a profesorilor, a stafului administrativ“, a precizat Amarandei.

Inițial, în cursul acestei dimineți, Universitatea din București decisese suspendarea cursurilor până pe 29 martie.

(Știrea inițială) Universitatea din București suspendă cursurile față în față până pe 29 martie și continuă activitatea online, din cauza noului coronavirus. Decizia a fost luată astăzi, în Consiliul de Administrație al Universității, a declarat pentru Edupedu.ro purtătorul de cuvânt al Universității, Mirabela Amarandei.

Decizia este de suspendare a cursurilor față în față, la Universitatea din București, se aplică începând de astăzi, de la ora 14:00, și până pe 29 martie, cu posibilitatea de prelungire.

Toate căminele studențești rămân deschise, dar Universitatea din București anunță că “a pregătit un număr de camere destinat studentelor și studenților care ar putea fi nevoiți să intre în autoizolare”.

Începând de mâine, 12 martie 2020, se suspendă și activitatea Cantinei „Mihail Kogălniceanu”.

Comunicatul integral al Universității din București

Universitatea din București a decis suspendarea cursurilor față în față  în perioada 11 martie 2020, ora 14.00 – 29 martie 2020

Activitatea didactică se va desfășura în sistem online

Universitatea din București a decis suspendarea temporară a cursurilor față în față începând de astăzi, 11 martie 2020, ora 14:00, până la data de 29 martie 2020. În aceste condiții, activitatea didactică va avea loc în sistem online, iar serviciile administrative vor fi asigurate în continuare. În funcție de evoluția situației, perioada mai sus menționată se va putea prelungi, iar măsurile luate vor putea suferi modificări.

Decizia, adoptată de Consiliul de Administrație al Universității din București, presupune suspendarea temporară a cursurilor față în față și continuarea acestora în mediul online.

În acest sens, un Grup de Coordonare a Activităților Educaționale Online va oferi sprijin tehnic și va asista cadrele didactice și studenții în procesul de tranziție la comunicarea si predarea online, decisă pentru această perioadă. Grupul este coordonat de conf. univ. dr. Radu Gramatovici. Din grup fac parte prof. univ. dr. Laura Comănescu, prof. univ. dr. Lucian Ciolan, prof. univ. dr. Bogdan Ştefănescu, conf. univ. dr. Sorin Costreie, prof. univ. dr. Romiță Iucu, lect. univ. dr. Cristian Bucur, lect. univ. dr. Beatrice Almășan, Maria Prună, drd. Oana Sîrbu, dr. Anca Ileana, drd. Mirabela Amarandei și lect. univ. dr. Mircea Sava.

Prin intermediul acestui grup strategic, Universitatea din București va fi în contact permanent cu membrii comunității academice, oferind soluții digitale, consiliere și sprijin tehnic acolo unde va fi nevoie.

În ceea ce privește implementarea în sistem online a activităților didactice în perioada următoare, universitatea va acorda prioritate organizării activităților cu studenții din anii terminali, astfel încât riscul nefinalizării la timp a ciclurilor de studii să poată fi redus.

Consiliul de Administrație al Universității din București a decis astăzi să reprogrameze pentru o dată ulterioară activitățile extracurriculare (conferințe, lansări de carte, prelegeri, workshop-uri, competiții sportive, spectacole etc.) ce urmau a se desfășura în perioada mai sus menționată.

În ceea ce privește serviciile sociale acordate studenților, menționăm că toate căminele studențești rămân deschise. Pe de altă parte, precizăm că Universitatea din București a pregătit un număr de camere destinat studentelor și studenților care ar putea fi nevoiți să intre în autoizolare. Pentru a veni în sprijinul celor care se vor afla în astfel de situații, se va constitui la nivelul rectoratului un grup de voluntari format din personal al universității și din studenți.

Începând de mâine, 12 martie 2020, până pe 29 martie se suspendă și activitatea Cantinei „Mihail Kogălniceanu”.

Studenții celor 19 facultăți ale Universității din București vor putea interacționa individual cu serviciile administrative, cu secretariatele sau cu cadrele didactice numai pentru activitățile care nu pot fi derulate online (obținerea de semnături, de documente de studii etc.). Recomandăm studenților ca, în măsura posibilităților, să folosească plățile online.

Universitatea din București va solicita Bibliotecii Centrale Universitare închiderea temporară a sălilor de lectură aflate în clădirile facultăților, cu păstrarea deschisă a centrelor de împrumut.

Nu în ultimul rând, a fost decisă anularea deplasărilor angajaților și ale studenților în zone de risc și sistarea temporară a acelor deplasări în străinătate care pot suferi amânare.

Universitatea din București asigură întreaga comunitate academică de faptul că deciziile luate sunt menite să protejeze siguranța și starea de sănătate a studenților, a cadrelor didactice și a personalului administrativ. În funcție de evoluția situației și de deciziile autorităților centrale, vor fi adoptate toate măsurile care se vor impune. Universitatea va fi în contact permanent cu membrii comunității universitare și va comunica în mod constant toate hotărârile luate.

Informații de background

Decizia Universității din București vine la o zi după ce rectorul Marian Preda a lansat, alături de 6 rectori de universități publice bucureștene, o scrisoare oficială către Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență prin care cere punctul de vedere al secretarului de stat Raed Arafat, președintele Grupului tehnico-științific de la nivelul Comitetului, cu privire la “oportunitatea întreruperii cursurilor în universitățile din Municipiul București”, din cauza noului coronavirus. “Vă rugăm să ne transmiteți estimarea dumneavoastră cu privire atât la durata sistării cursurilor, cât și la data optimă de reluare a acestora”, se arată în documentul publicat în exclusivitate de Edupedu.ro și semnat de rectorii ASE, Universității din București, UNATC, Universității Naționale de Muzică București, Universității Politehnica București, Universității de Științe Agronomice București și Universității de Construcții București.

Tot în urmă cu o zi, după trimiterea acestei scrisori, Consiliul Național al Rectorilor le-a recomandat oficial tuturor universităților să își suspende cursurile față în față și să identifice soluții online pentru continuarea activității, după cum a declarat Sorin Cîmpeanu pentru Edupedu.ro.

Citește și:

 

 

Exit mobile version