Studenții doctoranzi vor putea primi burse de 4.000 de lei pe lună, iar cercetătorii postdoctorali, burse de 5.000 de lei pe lună, prin proiectele depuse de universități în cadrul unor apeluri cu un buget total de 40 de milioane de euro, conform Ghidului Solicitantului din apelul Universități deschise, lansat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Bursele sunt destinate domeniilor de specializare inteligentă și nu pot fi cumulate cu bursele doctorale sau postdoctorale de la bugetul de stat și nici cu alte burse similare finanțate din fonduri externe nerambursabile.
Proiectele pot fi depuse de instituțiile de învățământ superior acreditate, publice sau private, până pe 27 noiembrie 2026, ora 16:00, exclusiv prin MySMIS2021/SMIS2021+.
Burse de 4.000 de lei pentru doctoranzi și 5.000 de lei pentru postdoctoranzi
Acordarea de burse doctorale și postdoctorale este una dintre activitățile obligatorii din ghid. Scopul este susținerea cercetării și a formării de personal înalt calificat.
- 4.000 de lei pe lună, bursă doctorală;
- 5.000 de lei pe lună, bursă de cercetare postdoctorală, pe durata studiilor postdoctorale.
Durata pentru care vor fi plătite bursele este stabilită în cadrul fiecărui proiect, în funcție de nevoile de cercetare și de banii disponibili, fără să poată depăși perioada de implementare a proiectului. Cuantumul lunar rămâne fix pe durata proiectului.
Bursele nu se cumulează cu cele plătite de la bugetul de stat
Pentru evitarea dublei finanțări, bursa acordată prin proiect „nu poate fi cumulată” cu bursa doctorală sau postdoctorală finanțată de la bugetul de stat.
Nu este permis nici cumulul cu alte burse similare finanțate prin alte proiecte din fonduri externe nerambursabile.
Beneficiarii vor fi selectați printr-o procedură transparentă de selecție sau concurs, pe baza criteriilor stabilite prin metodologia de identificare și selectare a grupului-țintă.
Ce condiții trebuie să îndeplinească doctoranzii și cercetătorii postdoctorali
Pentru a primi bursa, beneficiarii trebuie să își păstreze calitatea de student-doctorand sau cercetător postdoctoral pe toată perioada proiectului.
Condiții:
- realizarea activităților de cercetare științifică asumate;
- susținerea rapoartelor periodice de progres științific;
- elaborarea și transmiterea spre publicare a rezultatelor cercetării, precum articole științifice sau brevete, ori participarea la manifestări științifice;
- participarea la activitățile proiectului pe întreaga perioadă de derulare.
40 de milioane de euro pentru universități
Bugetul total alocat celor două apeluri este de 40 de milioane de euro, dintre care 32,18 milioane de euro reprezintă contribuția Uniunii Europene și 7,81 milioane de euro contribuția națională.
Pentru regiunile Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Nord-Vest, Vest și Centru sunt disponibile aproape 36 de milioane de euro, iar pentru București-Ilfov sunt alocate peste 4 milioane de euro.
Programe universitare noi, microcertificări și inteligență artificială
Finanțarea nu este destinată doar burselor. Universitățile trebuie să dezvolte sau să actualizeze programe de licență, master, master didactic, doctorate profesionale și școli doctorale interdisciplinare, cu accent pe competențe digitale și verzi.
Sunt prevăzute și programe finalizate cu microcertificări, inclusiv în domeniul competențelor digitale. Acestea pot funcționa independent sau ca module și discipline integrate în programele de licență, master și doctorat, cu acordarea de credite ECTS.
Se finanțează și dezvoltarea de conținut educațional asistat de inteligență artificială, utilizarea platformelor și aplicațiilor AI în procesul didactic și folosirea responsabilă a instrumentelor de inteligență artificială în proiectarea și evaluarea activităților didactice.
Programe pentru atragerea fetelor către domeniile de înaltă tehnologie
Universitățile trebuie să implementeze și cel puțin o măsură privind egalitatea de șanse, incluziunea și diversitatea. Printre opțiunile prevăzute sunt programe pentru atragerea tinerelor către profilurile universitare reale, în special în domenii de înaltă tehnologie, cursuri privind competențele culturale adaptate comunităților rome și programe sau rețele de mentorat și sprijin vocațional și antreprenorial pentru femei.
Elevii pot participa la activități de orientare către facultate
Elevii sunt incluși în grupul-țintă eligibil al apelurilor, alături de studenți, doctoranzi, cercetători postdoctorali, universități și personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul superior.
Universitățile pot organiza pentru elevii de liceu campanii de informare privind oferta universitară și oportunitățile de angajare, workshopuri și sesiuni de mentorat la care să participe studenți, cadre universitare și reprezentanți ai companiilor. Scopul este sprijinirea elevilor în alegerea studiilor universitare, în special în domeniile de specializare inteligentă.
Programe în limbi străine, diplome comune și mobilități internaționale
O altă componentă obligatorie este internaționalizarea universităților. Pot fi finanțate centre de limbi străine, programe universitare în limbi străine, programe de tip joint degree, double degree sau în cotutelă cu universități din străinătate.
Sunt eligibile și platformele de e-learning, promovarea internațională a ofertei universitare, aderarea și menținerea în rețelele de universități europene și mobilitățile academice pentru studenți, complementare Erasmus+.
Termenul pentru depunerea proiectelor este 27 noiembrie 2026
Apelurile au fost deschise la 30 septembrie 2026, ora 12:00, iar termenul-limită pentru depunerea proiectelor este 27 noiembrie 2026, ora 16:00.
Cererile de finanțare și documentele obligatorii se depun exclusiv online prin MySMIS2021/SMIS2021+. Documentele transmise prin alte modalități nu sunt incluse în procesul de evaluare.
DOCUMENT Ghid Solicitant Apel Universități deschise
Foto: © apichon pechnun | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
