Burse de până la 1300 de lei pe lună și un viitor sigur pentru elevii de la Liceul Tehnologic “Pamfil Șeicaru” Ciorogârla – Școala Profesională în sistem dual susținută de CTE Trailers (P)

Școala Duală CTE Traillers

Elevii care au terminat clasa a VIII-a și au vârsta până în 23 de ani sunt așteptați să se înscrie la școala duală din Ciorogârla. Profesorii de aici îmbină teoria cu practica, trecând gradual de la o concentrare pe noțiuni teoretice la o serie de cursuri ce dezvoltă abilități practice în decursul celor trei ani de studiu. Beneficiile principale ale celor care urmează aceste cursuri în sistem dual sunt: masă și transport gratuite pe tot timpul practicii, bursă lunară în valoare totală de 800 de lei în primul an, 1000 de lei în al doilea și 1300 de lei în al treilea și un loc de muncă asigurat la CTE Trailers după absolvirea studiilor.
Alege acum pentru când vei fi mare

Formarea profesională, civică și morală începe de pe băncile școlii, de la o vârstă fragedă. O minte tânără asimilează informații noi mai ușor și mai eficient. De aceea, pentru elevii care abia au pornit pe acest drum, nu este niciodată prea târziu să schimbe banda de mers dacă li se oferă mai multe beneficii, un nivel mai înalt de securitate și o meserie căutată la nivel național și internațional.

CTE Trailers dorește să sprijine dezvoltarea de noi generații care știu ce înseamnă un loc de muncă stabil, bazat pe pasiune și de ce este importantă dorința de a învăța pentru a deveni mai buni. Au pus așadar bazele proiectului Școala Duală CTE Trailers – Școala profesională cu durata de 3 ani, în parteneriat cu Liceul Tehnologic Pamfil Șeicaru din Ciorogârla, pentru a pregăti mecanici auto. Toți elevii care aleg acest drum pentru dezvoltarea lor profesională au mai multe beneficii.

Beneficiile Școlii Duale CTE Trailers

În primul rând, Școala Duală CTE Trailers se adresează tuturor tinerilor absolvenți de 8 clase și care au mai puțin de 23 ani. De asemenea, pentru tinerii care au fost repartizați la un profil care nu este pe placul lor sau celor care au încercat învățământul teoretic și nu consideră că le este benefic atingerii țelurilor personale, Școala Duală CTE Trailers oferă mai multe oportunități de dezvoltare. Printre acestea se numără și faptul că îmbină armonios teoria cu practica, trecând gradual de la o concentrare pe noțiuni teoretice la o serie de cursuri ce dezvoltă abilități practice în decursul celor trei ani de studiu. 

La Școala Duală CTE Trailers toți elevii au oportunitatea să învețe o meserie cu certificare profesională, recunoscută pe plan european, să efectueze practică în cadrul CTE Trailers.

Alte beneficii importante pentru elevi sunt:

Proiectul Școala Duală CTE Trailers le oferă independență financiară tinerilor încă de când se află pe băncile școlii, prin intermediul unei burse lunare cu creștere graduală în timpul celor 3 ani de învățământ profesional în sistem dual. Această bursă provine din contribuțiile a trei organizații, iar în total, fiecare elev ce optează pentru acest sistem de învățare va beneficia de o bursă lunară în valoare totală de 800 de lei în primul an, 1000 de lei în al doilea și 1300 de lei în al treilea.

În plus, elevii beneficiază de cursurile de dezvoltare personalăpentru care CTE Trailers angajează consultanți specializați, cu multă experiență, pentru a ajuta elevii să-și lărgească orizonturile și să îi pregătească și pentru viață, nu doar pentru o meserie. Cursurile sunt organizate la sediul CTE Trailers din Ciorogârla și acoperă o varietate de subiecte, de la educație financiară pentru adolescenți până la discuții în detaliu despre vicii și dependență, cu comisarii de la Inspectoratul de Poliție Județeană Ilfov sau cu alți specialiști în igienă fizică și mentală.

Reprezentanții CTE Trailers cred cu tărie în puterea de adaptare a tinerilor și sunt convinși că acumularea unor noi cunoștințe trebuie să se facă prin diferite metode, astfel încât tinerii să se regăsească și să-și  poată valorifica potențialul.

De aceea și-au angajat eforturile în acest program, conștienți fiind că societatea românească are nevoie de agenți economici care să ofere exemple și bune practici, că este important să oferi ca să poți primi, că angajații CTE Trailers pot deveni modele de urmat pentru mulți tineri.

https://scoaladualacte.ro/
Despre CTE Trailers și mediul de munca în cadrul companiei

Mediul de lucru din cadrul proiectului, unde elevii vor învăța alături de mentori cu zeci de ani de experiență în domeniu, reproduce întocmai mediul de lucru real din cadrul companiei, un mediu bazat pe valorile propuse de CTE Trailers de la origini și până acum: respect, încredere, curaj, spirit de echipă, profesionalism. Mentorii sunt pregătiți să susțină continuu viitorii mecanici și sunt disponibili pentru întrebările acestora.

CTE Trailers activează în sectorul de vehicule comerciale încă din 2002, oferind servicii integrate – comercializare vehicule speciale noi și rulate, comercializare piese de schimb, montaje kit-uri caroserii, service auto garanție și post garanție. CTE Trailers oferă clienților săi din construcții, agricultură, servicii comunale și mediu, vehicule specializate ale unor producători de top din Europa. Compania este clădită și dezvoltată de o echipă de oameni entuziaști, cu valori comune, conduși de conceptul de excelență. În 2014 a fost înființat Grupul CTE, la care au fost adăugate mai târziu filialele din Bulgaria și Ungaria, dedicați misiunii de a construi parteneriate de încredere pentru afaceri de succes.

La CTE Trailers, ne stă în putere să îți fim alături pentru a te ghida spre un viitor sigur.

Exit mobile version