Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății au transmis precizări privind aplicarea adresei referitoare la certificatele medicale tip A5 necesare pentru acordarea burselor sociale medicale în anul școlar 2025-2026, după problemele semnalate de părinți și școli. Regula privind menționarea expresă privind încadrarea elevului în criteriile prevăzute în Anexa nr. 1 la Ordinul comun nr. 1306/1883/2016 nu are efect retroactiv.
Edupedu.ro a semnalat pe 5 ianuarie că Ministerul Educației încearcă să schimbe condițiile de acordare a burselor sociale medicale în anul școlar 2025-2026 printr-o adresă trimisă inspectoratelor școlare în care arată că doar anumite certificate A5 ar fi valabile. Formularul tipizat nu are însă mențiunea cerută de MEC, iar metodologia de burse nu face nicio precizare.
Aceasta adresă a creat haos în școli: certificate A5 respinse, părinți trimiși din nou la medici, burse acordate sau refuzate în funcție de cum interpretează fiecare școală regulile, deși metodologia nu s-a schimbat, au semnalat mai mulți părinți redacției Edupedu.ro.
Regulile nu se aplică retroactiv
Dosarele depuse și aprobate înainte de 23 decembrie 2025 nu trebuie refăcute, potrivit documentului comun MEC si MS.
„Clarificările referitoare la completarea certificatelor medicale tip A5 nu au efect retroactiv. Dosarele depuse și aprobate anterior datei de 23.12.2025 rămân reglementate de legislația aplicabilă la momentul depunerii și nu necesită refacere.”
De când se aplică noile cerințe
Adresa Ministerului Educației și Cercetării nr. 33680/23.12.2025 se aplică exclusiv dosarelor depuse după 23 decembrie 2025.
„Adresa MEC nr. 33680/23.12.2025 se aplică exclusiv dosarelor depuse ulterior acestei date, pentru uniformizarea procedurilor la nivel național.”
Ce trebuie să conțină certificatul medical tip A5
Pentru dosarele depuse după 23 decembrie 2025, certificatul medical tip A5 poate fundamenta acordarea bursei sociale medicale doar dacă:
„menționează expres încadrarea elevului în criteriile prevăzute în Anexa nr. 1 la Ordinul comun nr. 1306/1883/2016”.
Cine este responsabil de această mențiune
„Completarea corectă și integrală a certificatului este responsabilitatea exclusivă a medicului specialist emitent,” potrivit documentului.
Ce nu pot face medicul de familie și medicul școlar
Ministerele precizează explicit că medicul de familie și medicul școlar nu pot completa sau interpreta criterii medicale:
„Medicul școlar și medicul de familie confirmă doar luarea în evidență a elevului cu afecțiune cronică, fără a stabili criterii medicale sau deficiențe.”
Această delimitare este obligatorie conform normelor legale, se arată în document.
Rolul comisiilor de burse din școli
Clarificările celor două ministere stabilesc limitele atribuțiilor comisiilor de burse:
- „Comisiile de management al burselor exercită atribuții strict administrative, limitate la verificarea existenței documentelor prevăzute de metodologie.”
- „Ele nu pot interpreta sau valida conținutul medical, evaluarea criteriilor medicale fiind un act medical rezervat medicului specialist.”
Elevii cu afecțiuni oncologice sau cronice școlarizați în „Școala din spital”
Pentru acești elevi bursele sociale se acordă conform art. 13 alin. (4) din HG nr. 732/2025, pe baza unuia dintre documente:
- certificat de încadrare în grad de handicap
sau - certificat medical tip A5 completat legal, cu confirmarea luării în evidență de către medicul școlar sau medicul de familie.
Scopul clarificărilor
Precizările venite de la Ministerul Educației și Cercetării și de la Ministerul Sanatatii au ca scop „prevenirea interpretărilor neunitare, protejarea responsabilităților profesionale ale personalului medical și asigurarea unui cadru procedural clar și coerent la nivelul tuturor unităților de învățământ”.
Adresă fără forță juridică, dar cu efecte directe
Amintim că adresele Ministerului Educației sunt acte de informare, nu acte administrative cu efect juridic, conform unei hotărâri a Tribunalului București. Cu toate acestea, în lipsa unor clarificări oficiale sau a modificării metodologiei de burse, adresa este deja aplicată în practică, cu efecte directe asupra elevilor
Certificatul A5 este un document medical tipizat, eliberat de anumite unități sanitare (de obicei de către medicul specialist din policlinică sau spital), care atestă un diagnostic de boală cronică sau o afecțiune. Este strict necesar la dosarul pentru bursa socială pe criterii medicale.
Legislație – Metodologia-cadru de acordare a burselor și cuantumul acestora, aprobată prin HG nr. 732/2025
Articolul 13 (1) „Bursa socială se acordă elevilor din învățământul preuniversitar de stat înscriși la cursurile cu frecvență de zi, inclusiv celor școlarizați la domiciliu sau care urmează cursurile în „Școala din spital“, care se încadrează în cel puțin una dintre următoarele situații:
c) elevi care au deficiențe/afectări funcționale produse de boli, tulburări sau afecțiuni ale structurilor și funcțiilor organismului, încadrate conform criteriilor din anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătății și al ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice nr. 1.306/1.883/2016 pentru aprobarea criteriilor biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilități în grad de handicap și a modalităților de aplicare a acestora, cu modificările și completările ulterioare, și structurate tipologic conform aceluiași act normativ, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu net pe membru de familie, supus impozitării;
(4) Acordarea burselor sociale pentru motive medicale se face pe baza certificatului de încadrare în grad de handicap sau a certificatului eliberat de medicul specialist (tip A5), cu luarea în evidență de către medicul de la cabinetul școlar/medicul de familie – acolo unde nu există medic școlar.“
Redăm adresa Ministerului Educației și Cercetării și Ministerului Sănătății
„Clarificări
nr.33680/23.12.2025 privind adresa Ministerului Educației și Cercetării
În scopul asigurării unei aplicări unitare și conforme cu art. 13 din Metodologia-cadru aprobată prin H.G. nr. 732/2025, Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul
Sănătății aduc următoarele precizări:
- Clarificările referitoare la completarea certificatelor medicale tip A5 nu au efect retroactiv. Dosarele depuse și aprobate anterior datei de 23.12.2025 rămân reglementate de legislația aplicabilă la momentul depunerii și nu necesità refacere.
- Adresa MEC nr. 33680/23.12.2025 se aplică exclusiv dosarelor depuse ulterior acestei date, pentru uniformizarea procedurilor la nivel național.
- Certificatul medical tip A5 poate fundamenta acordarea bursei sociale numai dacă menționează expres încadrarea elevului în criteriile prevăzute în Anexa nr. 1 la Ordinul comun nr. 1306/1883/2016. Completarea corectă și integrală a certificatului este responsabilitatea exclusivă a medicului specialist emitent.
- Medicul școlar și medicul de familie confirmă doar luarea în evidență a elevului cu afecțiune cronică, fără a stabili criterii medicale sau deficiențe. Această delimitare este obligatorie, conform normelor legale.
- Comisiile de management al burselor exercită atribuții strict administrative, limitate la verificarea existenței documentelor prevăzute de metodologie. Ele nu pot interpreta sau valida conținutul medical, evaluarea criteriilor medicale fiind un act medical rezervat medicului specialist.
- Pentru elevii cu afecțiuni oncologice și/sau cronice școlarizați peste 4 săptămâni în „Școala din spital” sau la domiciliu, acordarea burselor sociale se realizează conform art. 13 alin. (4) din H.G. nr. 732/2025, pe baza certificatului de încadrare în grad d e handicap sau a certificatului medical tip A5 completat legal, cu confirmarea luării în evidență de către medicul școlar sau medicul de Familie.
Aceste clarificări au scopul de a preveni interpretările neunitare, de a proteja responsabilitățile profesionale ale personalului medical și de a asigura un cadru procedural clar și coerent la nivelul tuturor unităților de învățământ.”
- Edupedu.ro a transmis o solicitare oficială către Ministerul Educației și Cercetării pentru a clarifica impactul adresei privind bursele sociale medicale pentru anul școlar 2025-2026 și a cerut date privind numărul total de elevi care beneficiază de bursă socială, numărul elevilor care primesc bursă socială pe motive medicale, precum și o defalcare a acestora în funcție de documentul justificativ, certificat medical tip A5 sau certificat de încadrare în grad de handicap. Edupedu.ro a solicitat și informații despre eventuale probleme semnalate de școli, inspectorate, precum și partea părinților, în contextul aplicării neunitare a cerințelor privind documentele medicale. În momentul în care vom primi un răspuns, îl vom publica.
DOCUMENT Burse sociale medicale 2025-2026 – Clarificări Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății
Foto: © Picsfive | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
