Calcularea normei didactice anuale pentru profesori – precizările Ministerului Educației

finanțarea cercetării în universități

Foto: © Lovelyday12 | Dreamstime.com

Ministerul Educației a transmis precizări oficiale privind stabilirea normei didactice anuale de predare pentru anul școlar 2025-2026, după aplicarea măsurilor din Legea 141/2025, cunoscută ca Legea Bolojan, potrivit adresei 30.686/04.09.2025 consultată de Edupedu.ro.

În document se arată că „norma didactică de predare pentru anul școlar 2025-2026 se calculează pentru numărul de săptămâni ale anului școlar, respectiv 36 de săptămâni”.

Pentru învățământul profesional și liceal, filiera tehnologică, anul școlar are 37 de săptămâni și se încheie pe 26 iunie 2026. Pentru învățământul postliceal, profesional special și stagiile de practică, numărul de săptămâni este stabilit conform Ordinului MEC 4150/22.05.2025. În cazul învățământului special – clasele IX-XI, durata cursurilor rămâne cea din planurile-cadru aprobate prin OMECI 3414/2009.

Ministerul precizează cum se calculează norma anuală pentru diferite categorii:

Pentru clasa a VIII-a, cursurile se încheie la 12 iunie 2026, iar profesorii vor planifica activitatea astfel încât să fie parcurse integral programele școlare, precizează documentul. Între 15-19 iunie 2026, conducerile școlilor vor atribui sarcini specifice sfârșitului de an și pregătirii Evaluării Naționale, se mai precizează în informare.

Pentru clasele terminale de liceu (a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă), cursurile se încheie la 5 iunie 2026. Cadrele didactice trebuie să asigure parcurgerea integrală a programelor și pregătirea examenului de Bacalaureat, iar în perioada 8-19 iunie 2026 vor primi sarcini specifice de final de an, conform documentului.

Documentul mai arată că încadrarea cu normă întreagă a cadrelor didactice trebuie să respecte numărul de ore anual prevăzut de lege, iar structura săptămânilor de curs poate include săptămâni simple (doar teorie), săptămâni mixte sau săptămâni de practică comasată, în funcție de nivel și de parteneriatele școlii cu operatorii economici.

Foto: © Lovelyday12 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version