Capitol despre digitalizarea învățământului, propus integral în proiectul legii educației de către alianța „O Voce”, pentru că nu exista în forma inițială. Noutate: desființarea AARNIEC (RoEduNet) și introducerea competențelor digitale din ciclul primar / Organizația a transmis 280 de amendamente ministerului

O voce pentru educatie

Foto: Alianta O voce pentru Educație

Un întreg capitol de digitalizare a învățământului preuniversitar este propus între cele 280 de amendamente la proiectul legii Învățământului preuniversitar de către Alianța „O Voce pentru Educație”, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul acesteia. Una dintre propuneri este desființarea AARNIEC – Agenției de Administrare a Reţelei Naţionale de Informatică pentru Educaţie şi Cercetare, administratorul actual al RoEduNet de la înființarea acesteia în România.

„Având în vedere că digitalizarea educației reprezintă un obiectiv al Programului de guvernare 2021-2024, o măsură asumată de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență, un domeniu prioritar de reformă al proiectului ”România educată” dar și unul dintre capitolele de reformă propuse de Alianța One Voice, am optat pentru unificarea tuturor normelor ce privesc reglementarea raporturilor de drept educațional în contextul digitalizării într-un singur capitol dedicat”, scriu autorii amendamentelor.

Aceștia explică faptul că „a cincea secțiune” din capitolul de digitalizare „este dedicată normelor tranzitorii privind desființarea Agenției de Administrare a Reţelei Naţionale de Informatică pentru Educaţie şi Cercetare”. Aceasta din urmă este AARNIEC – adminsitratorul reţelei RoEduNet (Romanian Education Network), reţeaua naţională a Educaţiei şi cercetării din România. Agenția din subordinea Ministerului Educației a fost cea care a gestionat licitațiile pentru Biblioteca Școlară Virtuală și care va fi proprietarul acestei biblioteci.

În prezent AARNIEC este condusă încă de la înființare (2009) de Gheorghe Dinu, directorul direcției informatizare și resurse umane din Universitatea Politehnica București.

De menționat că actualul proiect de lege a Învățământului preuniversitar, în forma propusă de Ministerul Educației, nu prevede desființarea AARNIEC, aceasta fiind înființată prin Hotărârea 1609 din 4 decembrie 2008 privind înfiinţarea Agenţiei de Administrare a Reţelei Naţionale de Informatică pentru Educaţie şi Cercetare prin reorganizarea Oficiului pentru Administrare şi Operare al Infrastructurii de Comunicaţii de Date “Roedunet”. Alianța „O Voce pentru Educație” propune însă desființarea acesteia.

La reţeaua RoEduNet se pot conecta doar următoarele tipuri de instituţii:

Revenind la amendamentele propuse de alianța O voce, acestea pot fi descărcate de aici:

Reamintim că săptămâna aceasta reprezentanții alianței s-au întâlnit la Palatul Victoria cu premierul Ciucă, iar organizația a publicat un mesaj pe pagina oficială în care scriau: „ne bucurăm că putem fi un partener strategic și pe termen lung al guvernului în dezvoltarea unui nou sistem educațional în România”. La întâlnire, premierul Ciucă a anunțat că în 2027 Guvernul va aloca Educației un buget de 15% din Bugetul General Consolidat și nu în 2023, cum cerea organizația.

În setul de amendamente finanțarea cu minimum 15% din PIB este reluată ca tema, la care se adaugă și precizarea că ar trebui să fie minimum 6% din PIB. „S-a reamintit faptul că membrii Alianței au solicitat alocarea a 15% din Bugetul General Consolidat, ca o garanție că reformele propuse pot fi implementate, iar Manifestul Alianței menține și ținta de 6% din PIB, pentru o aliniere cu standardele de raportare internațională a indicatorilor financiari pe educație”, potrivit alianței a peste 30 de organizații de firme, ONG-uri și instituții.

Amendamentele propuse pe digitalizare:

“Art. 105^1 – (1) Digitalizarea învățământului preuniversitar reprezintă o direcție strategică de acțiune necesară pentru implementarea procesului de digitalizare a României, în scopul dezvoltării de competențe digitale de către cetățeni, a eficientizării activității aparatului administrativ și a creșterii calității serviciilor publice.

(2) Rețelele și sistemele informatice din învățământul preuniversitar reprezintă infrastructură critică națională iar activitățile, acțiunile și procesele ce privesc exercitarea directă a atribuțiilor prevăzute de prezentul capitol reprezintă obiective strategice de interes național.

(3) Guvernul României, la propunerea Ministerului Educației și a Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, adoptă norme metodologice privind calendarul de digitalizare a
învățământului preuniversitar, în termen de maximum 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

Art. 105^2 – Principiile digitalizării învățământului preuniversitar sunt următoarele:
a) Accesibilitatea – asigurarea infrastructurii digitale și a tehnologiilor emergente pentru acces la o educație incluzivă și de calitate;
b) Conectivitatea – dezvoltarea competențelor digitale pentru tranziția digitală către o societate competitivă, centrată pe dezvoltare durabilă, echitate socială și reziliență; alfabetizarea digitală și combaterea dezinformării; utilizarea resurselor educaționale deschise;
c) Comunitatea – consultarea și implicarea tuturor beneficiarilor educației;
d) Ecosistemul educațional digital – crearea unui mediu educațional digital de înaltă performanță respectând etica digitală, protecția datelor personale, securitatea cibernetică,
analiza datelor ș.a.;
e) Inovarea – utilizarea tuturor resurselor și a tehnologiilor digitale /emergente, stimularea creativității și a spiritului antreprenorial;
f) Sustenabilitatea – asigurarea predictibilității pe termen mediu și lung, prin cooperare inter-sectorială, pentru educație de calitate și o economie verde și digitală.

Art. 105^3 – (1) Curriculumul naţional pentru învăţământul primar şi gimnazial se axează pe minimum 25% competenţe digitale de utilizare a tehnologiei informaţiei ca instrument de învăţare şi cunoaştere.

(2) Competențele digitale se elaborează pe următoarele niveluri de competență:
a) Nivel elementar – la finalul învățământului primar;
b) Nivel funcţional – la finalul învățământului gimnazial;
c) Nivel dezvoltat – la finalul învățământului liceal.
(2) Competențele digitale se stabilesc prin ordin comun al ministrului educației și al ministrului cercetării, inovării și digitalizării în maximum 90 de zile de la intrarea în vigoare a
prezentei legi.

Art. 105^4 – (1) Se înfiinţează Biblioteca Şcolară Virtuală şi Platforma şcolară de e-learning, care includ programe şcolare, exemple de lecţii pentru toate temele din programele şcolare, ghiduri metodologice, exemple de probe de evaluare și teme pentru fiecare disciplină. Aceste resurse digitale vor fi protejate de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Educaţiei obţinând dreptul de publicare din partea autorilor, astfel încât aceste resurse să fie accesibile permanent şi gratuit oricărui elev sau profesor.

Ministerul Educaţiei asigură elevilor şi profesorilor infrastructura necesară, constând în dispozitive de tip laptop și tabletă şi acces la internet, pentru accesarea Bibliotecii Şcolare
Virtuale, Platformei şcolare de e-learning şi a altor platforme educaţionale agreate.

(2) Unităţile de învăţământ utilizează platforma şcolară de învăţare e-learning pentru a acorda asistenţă elevilor în timpul sau în afara programului şcolar ori pentru cei care, din motive de sănătate, temporar nu pot frecventa şcoala.

(3) Înfiinţarea, gestiunea şi îmbogăţirea permanentă a Bibliotecii Şcolare Virtuale şi a Platformei şcolare de e-learning intră în responsabilitatea Minsiterului Educației, cu sprijinul
Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, prin Autoritatea pentru Digitalizarea României.

(4) Conținutul educațional încărcat în Biblioteca Şcolară Virtuală şi în Platformele şcolare de e-learning se efectuează de către Ministerul Educației și unitățile de învățământ.

Secțiunea a 4-a – Învățământul online

Art. 105^18 – (1) În condițiile art. 18, alin. (2) și (2^1), activitatea din învățământul preuniversitar se poate desfășura în format parțial sau integral online.

(2) Activitatea didactică prin intermediul tehnologiei şi al internetului este o formă de organizare a procesului didactic ce implică înlocuirea orelor de predare-învăţare-evaluare, care presupun prezenţa fizică a preşcolarilor/elevilor în sala de curs, cu activităţi de studiu individual şi activităţi didactice în sistem online.

(3) Dreptul la activitatea didactică prin intermediul tehnologiei şi al internetului este recunoscut de statul român ca o dimensiune a dreptului constituțional la învățătură.

(4) Ministerul Educației, prin UESMATD, asigură cadrul strategic, tactic și operațional de organziare și desfășurare activității didactice în format online la nivel național.

(5) Finanțarea activității didactice în format online se de către Minsiterul Educației, prin finanațrea de bază, și de către unitățile adminsitrativ teritoriale, prin finanțarea
complementară;

Art. 105^19 – Pentru organziarea și desfășurarea activității didactice în format online, Minsiterul Educației, respectiv unitățile adminsitrativ-teritoriale trebuie să asigure unităților de învățământ următoarele:
a) ansamblul de mijloace educaţionale digitale şi de comunicare care asigură desfăşurarea procesului educaţional prin activităţi specifice organizate prin intermediul tehnologiei
şi al internetului;
b) platforme digitale educaţionale sau destinate creării şi partajării resurselor educaţionale deschise (RED);
c) aplicaţii destinate comunicării prin intermediul tehnologiei şi al internetului specifice dispozitivelor: desktop, laptop, tabletă, telefon, cu ajutorul cărora se poate comunica în sistem de videoconferinţă;
d) resurse informaţionale digitale – se referă la resurse educaţionale deschise de tip lecţie, test, tutorial etc. disponibile pe platforme digitale educaţionale, precum şi alte resurse de tip
text, imagine, modele etc. ce pot fi folosite în procesul educaţional.

Art. 105^20 – (1) Formele de comunicare prin intermediul tehnologiei şi al internetului în care se poate desfășura activitatea didactică în format online sunt:
a) sincronă – desfăşurată într-un mediu virtual de învăţare, cu participarea simultană a preşcolarilor/elevilor, a cadrelor didactice, eventual şi a părinţilor/reprezentanţilor legali;
b) asincronă – desfăşurată într-un mediu virtual de învăţare, în cadrul căreia preşcolarii/elevii şi cadrele didactice nu sunt conectaţi simultan;
c) mixtă – desfăşurată atât sincron, cât şi asincron.

(2) Consiliul de adminsitrație al unității de învățământ în care se desfășoară activitatea didactică în format online hotărîște una sau mai multe dintre formele de comunicare prevăzute la alin. (1).

Art. 105^21 – (1) Elevii care învață în sistem online au dreptul la desktop, laptop sau tabletă gratuit, respectiv la acces gratuit și nelimitat la internet, pe bază de modem.

(2) Personalul didactic care predă în sistem online are dreptul la desktop, laptop sau tabletă gratuit, respectiv la acces gratuit și nelimitat la internet, pe bază de modem:

(3) Cheltuielile cu bunurile prevăzute la alin. (1) și (2) se asigură din finanțarea de bază și/ sau complementară și devin proprietatea unității de învățământ.

(4) Persoanele prevăzute la alin. (1) și (2) au calitatea de detenori precari ai bunurilor și răspund în condițiile legii civile.

(5) Condițiile de folosință a bunurilor prevăzute la alin. (1) și (2) se stabilesc prin ordin al ministrului educației.

Secțiunea a 5-a – Măsuri tranzitorii

Art. 105^22 – (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, Agenţia de Administrare a Reţelei Naţionale de Informatică pentru Educaţie şi Cercetare se desființează.

(2) Numărul maxim de posturi din cadrul Agenției se repartizează în cadrul UESMATD.

Art. 105^23 – Salarizarea personalului transferat din cadrul Agenţiei se face potrivit reglementărilor din secțiunea a 2-a și a 3-a aplicabile personalului structurii în care se face transferul”.

Exit mobile version