Cei mai mulți bani pentru programul masa caldă ajung anul acesta în județul Sibiu, de aproape 3 ori mai mult față de suma medie, potrivit listei cu sume publicată în Monitorul Oficial / Direcționarea fondurilor programului, în special către localitățile cu primari PNL

Masa caldă în școli / Foto: Facebook - World Vision România

Nu se cunosc toate cele 350 de școli care vor intra anul acesta în proiectul pilot masă caldă, deși până acum au fost publicate în Monitorul Oficial două liste cu școlile care beneficiază de proiect, însă doar 300 de școli au fost incluse. Marți au fost publicate și sumele care au fost împărțite școlilor. Cei mai mulți beneficiari la nivel de județ sunt de departe în județul Sibiu, peste 7.700 de elevi, pentru care sunt alocați și cei mai mulți bani – peste 19 milioane de lei, potrivit datelor oficiale.

În ordinul de ministru publicat în Monitorul Oficial este precizat numărul de zile în care elevii vor primi masa caldă sau pachetul alimentar, în acest an calendaristic – este vorba despre 70 de zile. Potrivit reprezentanților unora dintre școlile din listă, programul nu a început, fiind demarate licitațiile, în cele mai multe dintre aceste unități de învățământ care au mai participat și în trecut la acest pilot, în timp ce la școlile noi în program, implementarea va dura și mai mult. Astfel, deja 20 de zile calendaristice s-au scurs din cele 70 prevăzute în finanțare, iar elevii nu au primit masa caldă în valoare de 15 lei pe zi, încă.

Potrivit listei cu beneficiari publicată marți în Monitorul Oficial, cu sumele alocate școlilor defalcat pe unități de învățământ și județe, în școlile din Sibiu ajung cei mai mulți bani alocați prin programul “masă caldă”. În total, 19.608.225 de lei pentru 12 școli din județ, care au 7.735 de beneficiari. Potrivit analizei Edupedu.ro, 9 din 12 școli din județ sunt în localități cu primari din partidul ministrului Educației și al președintelui Iohannis, PNL.

Suma medie pentru acest an școlar, primită de un județ, este de 7,5 milioane lei. Bugetul alocat județului Sibiu ajunge să fie aproape triplu față de această valoare.

Lista școlilor din Sibiu incluse în acest an școlar în programul masa caldă:

  1. Liceul „Timotei Cipariu” Dumbrăveni
  2. Școala Gimnazială Biertan
  3. Școala Gimnazială „Octavian Goga” Rășinari
  4. Școala Gimnazială „Sava Popovici Barcianu” Rășinari
  5. Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig
  6. Școala Gimnazială Avrig
  7. Liceul Tehnologic „Johannes Lebel” Tălmaciu
  8. Școala Gimnazială „Mihai Viteazu” Șelimbăr
  9. Școala Gimnazială „Radu Selejan” Sibiu
  10. Școala Gimnazială Nr. 23 Sibiu
  11. Liceul Tehnologic Copșa Mică
  12. Liceul Tehnologic „Ioan Lupaș” Săliște

Tabel potrivit analizei Edupedu.ro

JudețulSuma alocată pentru masa caldă pe întregul an școlarNumăr beneficiari pe județ Număr de școli în județ și ce primari sunt în localitate
Sibiu 19.608.225 lei 7735 elevi 12 școli în total (9 primari PNL, 1 PSD)
Bihor 13.590.135 lei 5361 elevi 8 școli (3 primari PNL, 3 PSD)
Iași12.335.310 lei 4866 elevi 10 școli (8 primari PNL, 2 PSD)
Mureș 12.221.235 lei 4821 elevi 8 școli (3 primari PNL, 2 PSD)
Constanța 11.328.915 lei 4469 elevi 6 școli (4 PNL, una PSD )
Neamț 12.221.235 lei 4821 elevi 8 școli (6 PNL, 2 PSD)
Suceava 3.990.090 lei 1574 elevi 6 școli (6 PNL, una PSD)
Caraș Severin 2.276.430 lei 898 elevi 7 școli - toți primari PNL

Premierul Nicolae Ciucă spunea recent despre lista celor 350 de școli: “Sunt convins că la nivelul Ministerului Educației vor fi luate măsuri, astfel încât aceste școli să fie alese dintre cele care au cu adevărat nevoie și să aibă o repartizare unitară și echilibrată la nivelul întregii țări, pentru fiecare județ în parte, în mod deosebit acolo unde este cu adevărat nevoie”.

Cum s-a făcut selecția școlilor, potrivit Guvernului

Luna trecută, Sorin Cîmpeanu a declarat în cadrul unei conferințe de presă că elevii care învață la colegii naționale din municipii nu vor mai beneficia de programul “Masă caldă în școli”.

În realitate, împărțirea a fost politică potrivit analizei Edupedu.ro: peste 63% dintre cele 161 de școli nou incluse în acest an în programul de “masă caldă” sunt din localități cu primari PNL.

Informații de context

Pe 30 iunie, ministrul Educației anunța că a fost adoptată o ordonanță de urgență ce prevede extindere programului pilot „Masă caldă” de la 150 de școli la 300 de școli. – detalii aici

Proiectul a fost extins la 350 de unități de învățământ. Ministerul Educației a publicat lista celor 300 de școli, încă nu se cunosc cele 50 adăugate recent. 

Anul trecut, când erau incluse doar 150 de școli în program, doar 104 au beneficiat de el, după cum a declarat Sorin Cîmpeanu la sfârșitul lunii mai: „Aș vrea să vă spun că din cele 150 de școli finanțate, anul trecut au putut să beneficieze de acest program doar 104”. – detalii aici

Reamintim că Programul Masa caldă în şcoli a fost înfiinţat în perioada Guvernului Cioloş, în 2016.

Un pachet alimentar conține:

Lista cu 300 de școli incluse în program și câți bani primesc

Citește și:
ANALIZĂ Programul Masa caldă în școli – instrument politic, la cererea premierului Nicolae Ciucă. Peste 63% dintre școlile înscrise în acest an au fost alese din localități conduse de primari PNL
Ciucă, despre școlile din programul “masa caldă”: Să fie alese dintre cele care au cu adevărat nevoie și să aibă o repartizare unitară și echilibrată la nivelul întregii țări / Peste 63% din cele nou adăugate anul acesta inițial sunt din localități cu primari PNL
O chiflă, produse din carne și/sau brânzeturi, legume și un fruct reprezintă meniul unui elev din programul “masă caldă”, care costă 15 lei / În normele de aplicare, aprobate de Guvern la 2 săptămâni de la începerea școlii, nu se precizează și de când ar putea primi elevii pachetul alimentar, depinde de licitații
Exit mobile version