Ministrul Educației anunță eliminarea colegiilor naționale din lista școlilor înscrise în programul Masă caldă

2.059 de vizualizări
Foto: captură edu.ro
Ministrul Educației a declarat în cadrul unei conferințe de presă că elevii care învață la Colegii Naționale din municipii nu vor mai beneficia de programul “Masă caldă în școli”. În același timp, se va extinde numărul școlilor la peste 300, dar nu a precizat câte vor beneficia de program.

“În această listă nu se vor mai regăsi, așa cum s-au regăsit în fiecare cei 6 ani, de aplicare colegiul național din centrul unui municipiu, din București sau alt municipiu reședință pentru că în mod evident, chiar dacă nu excludem nevoia de sprijin în acele școli, este evident că nevoia unei mese calde este mult mai mare în mediul rural, în zone defavorizate poate chiar și în mediul urban, dar pentru alte categorii de școli”, a precizat oficialul.

Ministrul a mai spus că va extinde numărul de școli care să facă parte din programul Masă Caldă, la peste 300:

“Vom da o nouă ordonanță de urgență prin care se crește numărul de școli în așa fel încât elevii să beneficieze de această masă în școală. Vom extinde la peste 300 de școli, vedem câte. Este vorba de o creștere semnificativă, de 15 RON pe zi pentru hrană. Vreau să vă spun că până acum alocați nu era de natură să acopere costurile, mai ales în contextul evoluției prețurilor din ultima perioadă”.

Articol în curs de actualizare


1 comment
  1. Ușor ușor, o să elimine toate școlile, parcă văd. O să găsească motive că nu sunt fonduri suficiente pentru programul acesta. Tâmpeanu e omul minciunilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Inspectoratele școlare vor fi obligate să le ceară primăriilor spații pentru elevi, acolo unde școlile nu au suficiente clase pentru a respecta normele de siguranță. Modificări la Definitivat 2021, pentru obținerea Gradelor I și II și la acreditarea școlilor – Proiect de OUG

Inspectoratele școlare vor fi obligate să le ceară primăriilor spații adecvate în care copiii să învețe în condițiile sanitare impuse de pandemie. Prevederea face parte din proiectul de Ordonanță de…
Vezi articolul

DOCUMENT Școlile vor avea „certificat de calitate” cu grad de încredere „minimal” sau „peste așteptări”, care se poate modifica anual. Prevedea apare în proiectul de modificare a evaluărilor ARACIP, pus în dezbatere în vacanța de Paște

Certificatele de calitate pentru școli sunt introduse în proiectul de modificare a hotărârii de Guvern 993/2020 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a…
Vezi articolul