Cercetătoarea Silvia Marton, singura câștigătoare din România a unuia dintre cele 218 granturi anunțate de de Consiliul European pentru Cercetare la sfârșitul săptămânii trecute, cu o valoare totală de 544 de milioane de euro

Foto: Pixabay.com

Consiliul European pentru Cercetare a anunțat, la sfârșitul săptămânii trecute, acordarea a 218 de granturi pentru cercetare avansată în țările europene, granturi cu o valoare totală de 544 milioane de euro. Dintre câștigători, unul singur este din România – Silvia Marton, cu un proiect despre istoria corupției din Centrul și Sud-Estul Europei.

Silvia Marton, care a câștigat acest grant ca reprezentant al Colegiului Noua Europă, este conferențiar universitar la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, iar istoria corupției este unul dintre domeniile sale de cercetare, potrivit paginii de prezentare de pe site-ul instituției de învățământ superior.

Finanțările de tip “Advanced Grant” ale Consiliului European pentru Cercetare, acordate ca parte a programului Orizont Europa, urmăresc să susțină proiecte care pot duce la “realizări științifice majore” și sunt acordate unor cercetători de vârf cu rezultate de cercetare semnificative în ultimul deceniu, potrivit comunicatului ERC.

Cei mai mulți câștigători, la această ediție, sunt din Germania (37), Marea Britanie (35), Franța, (32) și Spania (16). Au fost acordate premii unor câștigători reprezentând universități și centre de cercetare din 20 de țări. Cele puțin peste 200 de granturi au fost alese dintr-un total de 1.650 de aplicații.

Exit mobile version