Cîmpeanu, despre activitățile remediale pentru elevi: Tutoratul este o soluție foarte eficientă, care n-a fost suficient de mult folosită în sistemul de educație din România

Foto: © Iakov Filimonov | Dreamstime.com

Tutoratul este o soluție foarte eficientă, care n-a fost suficient de mult folosită în sistemul de educație din România, spune ministrul Sorin Cîmpeanu. Acesta a declarat la Realitatea TV că s-a gândit la “un sistem de tutorat” după ce profesorul Dumitru Borțun, de la SNSPA, invitat și el în eminisune l-a întrebat dacă poate fi folosit acest sistem pentru acțiuni remediale în perioada următoare. Cîmpeanu a răspuns “cu siguranță da”.

Tutoratul este un program folosit mai ales în sistemul universitar, un program de sprijinire şi consiliere a studenţilor, cu scopul de a-i face să se integreze mai ușor și mai bine în facultate. Un profesor, numit tutor, oferă de fapt îndrumare în alegerea celor mai potrivite opţiuni didatice, culturale şi sociale specifice vieţii studenţeşti – scopul este acela de a ameliora rezultatele şcolare.

Discuția s-a purtat pe fondul întâlnirilor pe care ministrul Educației le-a avut săptămâna aceasta cu partenerii sociali, în condițiile în care ministrul a vorbit despre acțiuni remediale fără să propună ceva concret.

Dumitru Borțun: “V-ați gândit și la un sistem de tutorat, cu anumiți profesori?

Sorin Cîmpeanu: Cu siguranță da, domnule profesor, asta este ideea unei personalizări, particularizări a acțiunilor remediale. Tutoratul este o soluție foarte eficientă, care n-a fost suficient de mult folosită în sistemul de educație din România. (…) Exemplul dat de domnul profesor Borțun, tutoratul, nu este o procedură răspândită în sistemul de Educație, chiar dacă știm că ea este foarte eficientă. E o problemă cronică asta, dar te folosești de rezolvarea unei probleme cronice pentru a te ajuta de ea în rezolvarea problemelor urgente”.

Ministrul a mai spus că examenele nu vor fi decalate sau anulate.

Ulterior, ministrul Cîmpeanu a mai spus că toate școlile vor face ore remediale cu elevii în semestrul II, față în față, după orele de la clasă, iar elevii și profesorii ar putea fi chemați la școală și sâmbăta. Sorin Câmpeanu a declarat că toți profesorii vor fi plătiți suplimentar pentru orele remediale și că a identificat deja ca sursă de finanțare 30 de milioane de euro bani europeni.

Foto: © Iakov Filimonov | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version