Cîmpeanu: În cele două săptămâni din ianuarie 2022 se vor da tezele pe semestrul I

Foto: © Rido | Dreamstime.com

Ministrul Educației a anunțat că în cele două săptămâni de prelungire a Semestrului I în anul viitor calendaristic, în luna ianuarie 2022, perioada 3-14 ianuarie, se vor da tezele.

Ministrul a anunțat că semestrul I se va întinde până pe 14 ianuarie 2022.

Întrebat dacă va fi periată programa de examene, ministrul a spus că doar dacă va fi mai multă predare online. Oficialul a anunțat că la finalul semestrului I, adică în ultimele două săptămâni reportate acum pentru anul viitor, sunt programate tezele.

„Singurul motiv pentru care am putea peria programa de examene ar fi acela al unei durate mai mari de școală online. Dacă vom fi obligați să predăm online, înțelegând pierderile, s-ar putea să avem nevoie încă o dată, și de data acesta, să periem programele de examen în sensul simplificării. Vă dau o veste care poate îi supără pe unii – în aceste două săptămâni din ianuarie, anul acesta se vor da teze cu prezență fizică, pentru că teza este ultimul bastion în calea de a decide relevanța notelor”.

Articolul este în curs de actualizare

Foto: © Rido | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version